Imi programasem inca de saptamana trecuta ca pentru acest ultim numar de ziar pe anul 2009 sa las deoparte politica si sa abordez un subiect mai vesel, in ton cu Sarbatorile de iarna care stau sa dea navala peste noi. Nici nu-mi inchipuiam atunci ca subiectul comentariului meu se va naste chiar pe timpul calatoriei de la Montréal la Bucuresti.

Dumnezeu si o parte dintre prietenii mei stiu ca iubesc Franta neconditionat. O iubesc nu din snobism sau pentru cultura si istoria ei impresio­nante, ci pentru un motiv cat se poate de terestru. Pentru mine, Franta a fost deschiderea catre lume si catre o sumedenie de oportunitati cu care astazi tinerii nu prea mai au sansa sa se intalneasca. Mi-am petrecut in acest colt de Europa fiecare din vacantele mele de student postrevolutionar, iar experienta si banii castigati in acea perioada mi-au permis nu doar sa-mi termin studiile, ci mi-au schimbat viata in mod radical.

Mergeam, vara de vara, la munca in Bour­gogne, intr-un mic si extraordinar de cochet orasel de pe Côte d’Or, Beaune – oras al micii “bur­ghe­zii” franceze, turistic, dar mai ales viticol. Beaune este capitala vinului de Bourgogne, iar eu mer­geam aici sa culeg struguri toamna, pe timpul celebrelor “vendanges”. Vara, lucram in pivnitele portughezului Joaquim Carlos, un imigrant asa cum aveam sa devin si eu mai tarziu in Canada, ori in gradinile unor doamne in varsta si singure. Sau trebaluiam prin magazinul foto al lui Karin si Michel Humbert, francezii care mi-au devenit in anii urmatori si pana in ziua de azi ca doi parinti.

Iubesc, asadar, neconditionat Franta si nu voi avea niciodata destule cuvinte pentru a-i spune “multumesc”. Dar totusi, nici Franta nu mai este ceea ce a fost. Sau cel putin Air France, fiindca aici voiam de fapt sa va aduc.

CITEȘTE ȘI:  Ce mănâncă românii? Pâinea e în continuare alimentul de bază

Am zburat cu aceasta companie de la Montréal la Bucuresti si ceea ce ar fi trebuit sa fie un zbor de maxima placere – cu gandul la sampania pe care o vor servi “pe avion” sau la acel camembert cu vin rosu, “pour la bonne bouche”, cu gandul la faptul ca o sa “revad” Parisul, fie chiar si din aeroport, cu gandul ca o sa-i fac o surpriza lui Karin sunand-o din tara ei – s-a transformat aproape intr-un cosmar.

Mai intai ca avionul a plecat de la Montréal cu aproape doua ore intarziere. Furtuna de zapada din acea zi a intarziat aterizarea avionului ce venea de la Paris, iar pregatirea lui pentru intoarcere a durat mai mult. Cand totul era gata de plecare, am fost anuntati ca un avion era blocat pe o platforma de gheata si ca nu putea decola.

Cu chiu cu vai, ne-am desprins de la sol, dar surprizele neplacute nu ramasesera la Montréal. Drumul a fost presarat cu tot felul de incidente, dintre care cel mai neplacut a fost faptul ca nu am putut viziona nimic din programul de divertisment, pe motiv ca sistemul video nu functiona. Am pro­fitat de situatie si am dormit tot drumul. Sau aproape. Mancarea, desi a fost “corecta” – nu mai mult, ceea ce este surprinzator pentru francezi – mi-a cam stat in gat. In dreapta mea calatorea o studenta din Tel Aviv care, in lipsa meniului “kosher” pe care-l comandase, dar pe care fran­cezii nu-l aveau, n-a mancat nimic tot drumul. Mancam cu ghionturi, profitand mai ales de momentele in care se uita in alta parte.

Faptul ca, odata ajuns la Paris, am ratat avionul de Bucuresti nu a mai fost o surpriza. Urmatorul zbor era programat 5 ore mai tarziu.

CITEȘTE ȘI:  Infografic. Cum a evoluat în timp prezența la vot în diaspora la alegerile prezidențiale

Aventura mea insa nu se terminase. Cu putin timp inainte de imbarcare, suntem anuntati ca avionul de Bucuresti va avea intarziere de… o ora. Raspunsul la intrebarea mea asupra motivului a fost la misto: “probabil ca e din cauza ninsorii”. Ii atrag atentia functionarei ca la Paris nu ninge, la care ea imi raspunde ca poate ninge in locul in care merg. Nu ningea nici la Bucuresti. Pana la urma, intarzierea a fost de doua ore in loc de una, fiindca muncitorii care trebuiau sa incarce bagajele facusera o greva de o ora, iar la Bucuresti am ajuns cu 7 ore mai tarziu fata de ora programata.

Pe drum insa, surprizele nu au incetat. La apropierea de Bucuresti, pilotul ne-a anuntat de trei ori la rand, atat in franceza, cat si in engleza, ca ne pregatim sa aterizam la… Budapesta, iar ora de aterizare pe care o anunta era 22:15 in loc de 21:15, ceea ce ducea intarzierea la 3 ore. In final, am ajuns totusi la Bucuresti, nu la Budapesta, iar intarzierea a fost de “doar” doua ore.

Si, ca aventura cu Air France sa fie completa, la toaleta de pe aeroportul din Paris am dat nas in nas cu… Petre Roman, fostul premier al Romaniei. Facuse si el un pipi ca tot omul. Cand m-am intors la terminalul de imbarcare, am constatat ca Petre Roman nu era singur. Emil Constantinescu si sotia lui stateau la coada pentru imbarcare, acompaniati de un bodyguard care le cara bagajele.

Am vrut sa-l intreb pe Emil Constantinescu de ce a imbatranit, politic vorbind, atat de urat, dar, cum mi-am propus ca in numarul acesta sa nu mai vorbesc de politica, am abandonat ideea.

La Multi Ani!

Ad