Ce au in comun Oana Pellea, Matei Visniec si Mihai

Piesa lui Matei Visniec Buzunarul cu paine, avandu-i in distributie pe Oana Pellea si pe Mihai-Gruia Sandu, s-a jucat de curand in premiera la Londra, la Riverside Studios, iar in aceasta primavara va fi prezentata si in Canada, la Ville de Québec, Montréal si Toronto.

La sfarsitul anului trecut, Oana Pellea si piesa lui Matei Visniec au facut senzatie la Londra. Dincolo de teatru, actrita si dramaturgul mai au in comun si data de 29 ianuarie, zi in care s-au nascut amandoi, la ani diferiti si in locuri diferite: Matei Visniec – in Bucovina, Oana Pellea – in Bucuresti.

Asteptata cu interes de publicul britanic, drama realista Buzunarul cu paine a impresionat prin maiestria actoriceasca si prin textul inteligent. Potrivit NewsIn, reprezentatiile de pe 11 si 12 decembrie au fost anuntate de majoritatea revistelor si portalurilor de teatru britanice: Evening Standard, TimeOut London, westlondonliving. co.uk, visitlondon.com, movestage. co.uk. Iar dupa spectacole, reactiile publicului au fost elogioase: “o piesa incredibil de bine jucata”, “doi mari actori romani pe scena londoneza”, “spectacolul mi-a placut enorm, a fost minunat”.

“Este o piesa… realista. Simpla prin situatia dramatica, piesa devine universala, in sensul cel mai dureros, prin felul in care se dezvolta. Morala acestei fabule atinge partea invizibila a lasitatii noastre, atat de caracteristica naturii umane. Din cauza filozofarii excesive pe tema virtutilor si frumusetii actiunii, personajele mele raman para­­-lizate tocmai atunci cand ar trebui nea­parat sa actioneze”, spune Matei Visniec despre Buzunarul cu paine.

Sa mai notam ca, anul trecut, piesa a castigat Ma­rele Premiu la Festivalul Comediei Romanesti (festCo) de la Bucuresti.

Oana Pellea este castigatoare a numeroase premii si se bucura de o impresionanta cariera interna­tionala. Ea a jucat in filme precum I really hate my job (Marea Britanie, 2007), Children of Men (nomina­-lizat pentru 3 Oscaruri, 2006), Tinerete fara tinerete (regizat de Francis Ford Coppola, 2007) si Stare de fapt (Ro­mania, 1996).

Mihai-Gruia Sandu este profesor in cadrul UNATC din Bucuresti si unul dintre actorii valorosi ai scenei roma­nesti. A facut roluri memorabile in piese shakespeariene precum Hamlet si Visul unei nopti de vara si a jucat in mai multe filme – Restul e tacere (2007), True, True Lie (2006), Incubus (2006), Modigliani (2004).

Matei Visniec este scriitor, poet si jurnalist (la RFI – Radio France Internationale). Nascut in Romania (la 29 ia­-nuarie 1956), el s-a stabilit din 1987 la Paris. Si-a inceput cariera internationala in 1992, cu piesele Les chevaux à la fenêtre, jucata la Paris, si Petit boulot pour vieux clown, prezentata la Bienala de Teatru de la Bonn. Ulterior, a avut peste 20 de piese jucate in Franta, Germania, SUA, Danemarca, Austria, Polonia, Finlanda, Italia, Turcia si Brazilia. Dupa caderea comunismului, Visniec a devenit unul dintre cei mai jucati dramaturgi ai Romaniei.

Piesa Buzunarul cu paine va fi prezentata in Canada in luna aprilie, in cadrul unui turneu de o sapta­mana. La Ville de Québec, spectacolul se va juca pe 20 aprilie, la Théatre Petit Champlain si va fi susti­nut in limba franceza. La Montréal, piesa este programata pe 23 aprilie, la Pavillon d’Entrepôt, iar la Toronto spectacolul va avea loc pe 25 aprilie, la Sala Kobayashi a Centrului Cultural Japonez. Reprezen­tatiile din Montréal si Toronto vor fi in limba romana.

Tur­neul este organizat de ICR Bucuresti, in parteneriat cu Asociatia ROCADE, din Montréal.

Cu ocazia turneului in Canada, Oana Pellea isi va lansa aici recentul sau Jurnal 2003-2009, care a aparut anul trecut in Romania si a fost deja declarat de editura Humanitas bestseller pentru 2009, cu 22.000 de exemplare vandute.

Volumul cuprinde insemnari de dupa 2003 ale actritei, de la moartea mamei sale si pana in prezent. Ele fac referire la evenimente pe care le-a considerat esentiale, la oameni care i-au marcat existenta, dar si la starea de fapt a Romaniei.

“Sunt foarte curioasa cum va fi receptat Jurnalul meu. (…) Ma intreb daca asa ceva ar putea sa intereseze pe cineva”, spunea Oana Pellea, la momentul lansarii cartii in Romania. S-a dovedit ca i-a interesat pe multi. Scrisa cu sensibilitate si cu sinceritate, cartea a fost foarte bine primita de public.

Cat despre o eventuala ecranizare sau adaptare pentru scena a volumului, actrita a respins din start ideea, declarand cat se poate de transant: “Cartea este anti-teatrala”.

Ultimele articole

Articole similare