Pescuitul la copca, printre placerile iernii québe

Pana mai anul trecut, una dintre activitatile care nu ma pasionau catusi de putin era pescuitul. Totusi, iarna trecuta, avand in vizita la Montréal pe cumnatul meu, un mare si pasionat pescar nascut si crescut in “tara pescuitului”, cum ii place lui sa spuna (adica la Braila) si la insistentele Marelui Maestru Mihai Rusu – un bun si foarte bun cunos­cator in “arta pescuitului in Canada” – am acceptat sa merg la pescuitul pe gheata.

Astfel, in ianurie 2009, pe un ger siberian de -30°C, ne-am dus – patru insi – la Centrul de Pescuit JP Hivon de la Ste-Anne-de-la-Pérade. Situat nu departe de orasul Trois-Rivières, centrul de pescuit este o adevarata bijuterie a patrimoniului québechez. Nu stiu si nu inteleg prea bine cand imi vorbesc unii si altii de “la culture québecoise”, dar in mod categoric pescuitul pe gheata, mai ales pescuitul la pestele numit “poulamon”, este o caracteristica a vietii, istoriei si culturii din provincia Québec.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au practicat pescuitul. Atunci cand Mantuitorul ii cheama pe primii Apostoli, le spune: “Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni” (Matei 4, 19); iar la “pescuirea minuna­ta”, se spune ca “au prins multime de pes­te, ca li se rupeau mrejele” (Luca 5, 6), ceea ce dovedeste ca intodeauna pescuitul a fost “si” o binecuvantare a Lui Dumnezeu.

Imi aduc aminte si astazi ca, in 1981, cand aveam 9 ani, am fost pentru prima oara in viata mea la pescuit, insa atunci nu am prins nici macar un peste. In 2000, cand am fost pentru a doua oara la pescuit – un coleg de munca din Laval mi-a propus sa mergem cu sotiile la pescuit, pe lacul Ontario -, am reusit sa prind unul.

In schimb, anul trecut, in ianurie 2009, atunci cand am fost pentru a treia oara in viata mea la pescuit, “mi s-au rupt mrejele”. Fara sa umblu cu “povesti pescaresti”, anul trecut, cand erau aproa­pe minus 40°C, toti patru am venit acasa cu peste 100 de pesti fiecare. Desi s-ar putea sa fi fost chiar peste 200 de pesti. Anul aces­ta, din cauza temperaturii “foarte ridicate”, adica intre minus 10°C si aproape 0°C, ne-am multumit cam cu 50 de pesti fiecare.

Pestele care se pescuieste pe gheata, la Ste-Anne-de-la-Pérade, se numeste “poulamon” si este foarte bun la gust. Fara oase – decat pe sira spinarii, daca stii cum sa-l gatesti -, cu el poti face o adevarata ciorba de peste si un ade­varat meniu oceanic. Nu mai mic de 10 cm si nu mai mare de 30 de cm, “poulamonul” are si foarte multe icre.

De fapt, localnicii, adica satenii de la Ste-Anne-de-la-Pélade, spun ca acest peste coboara pe fluviul St-Laurent din ocean pentru a-si depune icrele “la cald”, de la sfarsitul lui decembrie pana la inceputul lui februarie. Venind cu mi­i­le si milioanele din ocean, pestii isi de­pun icrele, iar dupa aceea se ­in­torc in ocean, pentru a reveni in timpul marilor friguri.

Legenda locala spune ca, prin anii 1700 sau 1800, in acel loc, un taran care avea nevoie de apa din fluviu s-a dus si a facut o gaura in ghea­ta, iar dupa ce a bagat galeata sa ia apa, a scos-o plina de pesti.

In Québec, pescuitul pe gheata, in interiorul cabanelor, este foarte intereant si “turistic”. Fiind pe lac, respon­sabilii centrului de pescuit pregatesc ca­bane unde sa se pescuiasca. In fiecare cabana, in podea, se face o gaura larga cam de 25 de cm si lunga cat lungimea cabanei. Nefiind nevoie de undita, prinsul pestilor se face cu fire de ata prinse in cuie. Pentru ca pestele sa traga si sa muste, responsabilii centrului de pescuit dau vizitatorilor si pescarilor pungi cu ficat inghetat, taiat marunt.

Fiecare casuta de pescuit este do­tata cu “un cochon”, adica o soba in care se pun lemne si care permite pes­carilor sa nu inghete, la temperaturi foar­te scazute. Daca lemnele de foc, manca­rea si momeala pestilor este ofe­rita in pretul de inchiriere a cabanei, mancarea si bautura pescarilor cade in sarcina aces­tora.

Pescuitul pe gheata a fost si ra­mane una din comorile patrimoniului québechez, fiind foarte apreciat de cei care vin in vizita aici pe parcursul iernii. Dupa sejurul de 8 saptamani in Qué­bec, cumnatul meu, intors la Londra, un­de traieste, a pastrat drept cea mai frumoasa amintire a sa din aceasta perioada pescuitul pe ghea­ta, in cabana.