PSD, “garantat” Vanghelie

In ultimele campanii electorale, unul dintre sloganurile electorale ale PSD in Bucuresti a fost “Garantat Vanghelie!”. Mesajul era lipit langa numele diferitilor candidati, precum fostul ministru al Educatiei, Ecaterina Andro­nescu, sau europarla­men­tarul Adrian Severin. M-am intrebat si atunci, o fac si acum: cu ce fata mai pot iesi in lume doi oameni cu facul­tati, doctorate si cu functii inalte in Romania sau in Europa care au avut nevoie, pentru a fi alesi, de “garantia” unui individ incapabil sa lege macar trei cuvinte corect intr-o fraza?

Dupa esecul lui Mircea Geoana la alegerile prezidentiale din decembrie 2009, invins de “flacara violet” a lui Traian Basescu, Partidul Social Democrat a ajuns astazi intr-un moment de cotitura existentiala. Nu mai putin de 4 lideri ai partidului si-au anuntat interesul de a candida pentru functia de presedinte al PSD la congresul care se va organiza pe 20 februarie: Mircea Geoana, Miron Mitrea, Cristian Diaconescu si Adrian Nastase.

La ultimele alegeri din 2005, batalia politica in PSD s-a dat intre vechea garda comunisto-securista condusa de Ion Iliescu si tabara reformatoare reprezentata de Mircea Geoana si sustinuta puternic de grupul de la Cluj. Astazi, Mircea Geoana este vazut mai degraba ca o frana in calea reformarii partidului, iar sperantele aceluiasi grup reformator de la Cluj sunt indreptate inspre carismaticul Cristian Diaconescu.

Ca aproape tot ceea ce s-a intamplat pe scena politica romaneasca in ultimii ani, si alegerile din fruntea PSD din acest an se vor desfasura sub spectrul presedintelui Traian Basescu. La o intal­nire politica desfasurata la Poiana Brasov sapta­mana trecuta, Marean Vanghelie a propus exclu­derea din partid a liderilor grupului de la Cluj, Ioan Rus si Vasile Dancu, pe motiv ca vor “sa-i dea partidul pe tava lui Traian Basescu”.

In 2005, alegerea lui Mircea Geoana in fruntea PSD a fost vazuta ca o sansa pentru partid de a se debarasa de trecut si de liderii sai cei mai controversati: Ion Iliescu, Adrian Nastase, Miron Mitrea sau Viorel Hrebenciuc. Nu doar ca niciunul dintre ei nu a disparut din varful PSD, dar astazi Adrian Nastase viseaza sa preia din nou haturile partidului, Ion Iliescu pare mai “in vana” ca niciodata, iar Miron Mitrea si-a anuntat deja candidatura la functia suprema in PSD. Mai mult, sub obladuirea si cu sprijinul lui Mircea Geoana, primarul Sectorului 5 al Capitalei, Marean Vanghelie, s-a catarat pana in pozitia de presedinte al celei mai puternice si influente filiale a partidului, PSD Bucuresti.

Dupa ce a pierdut in mod lamentabil fotoliul de presedinte al Romaniei, dupa gafele din campa­nia electorala, dar mai ales dupa aceea facuta la aflarea rezultatelor definitive ale alegerilor, cand a declarat ca a fost invins de “flacara violet” a lui Basescu, putina lume ii mai dadea vreo sansa lui Mircea Geoana de a ramane in fruntea PSD. Dar Geoana nu pare sa fie chiar atat de “prostanac” precum l-am crezut cu totii. El pre­ga­teste o manevra care ar putea sa-i salveze fotoliul de presedinte (de partid). La reuniunea presedintilor de filiale PSD, de la Poiana Brasov, de care aminteam mai devreme, s-a propus modificarea statutului partidului in asa fel incat presedintele PSD sa fie ales “la pachet” cu intreaga conducere de partid, scenariu care ar putea sa-l dea castigator pe Mircea Geoana.

Delegatii la congres nu vor mai vota doar pentru o singura persoana, situatie in care ar fi fost greu de crezut ca Mircea Geoana ar mai fi castigat, ci pentru intreaga echipa de conducere, formata din presedinte, vice-presedinti si, probabil, presedinte executiv. Totul depinde acum de modul in care candidatii la fotoliul de presedinte vor reusi sa imparta functiile de conducere in partid cu liderii de filiale. Iar din acest punct de vedere, Geoana se afla in pozitia cea mai avantajoasa: el va negocia din postura de presedinte de partid, iar oamenii pe care va trebui sa-i convinga sunt, in general, alesi in functiile res­pective si cu ajutorul lui.

Cel mai bun exemplu este cel al lui Marean Vanghelie, care conduce cea mai puternica filiala de partid, PSD Bucuresti, filiala care va da, de altfel, si cele mai multe voturi la viitorul congres. Exagerand un pic, dar nu foarte mult, am putea spune ca Marean Vanghelie va fi cel care va decide viitorul presedinte al PSD. De altfel, el si-a anuntat deja in mod public sprijinul pentru Mircea Geoana la viitorul congres, iar la finalul intalnirii de la Poiana Brasov, vice-presedintele Constantin Nita a anuntat ca 39 de filiale din tara si-au declarat sprijinul pentru actualul presedinte.

Intre un trecut sumbru (Miron Mitrea sau Adrian Nastase) si un viitor luminos (Cristian Diaconescu), delegatii la congresul PSD din martie vor vota, cel mai probabil, pentru prezentul violet oferit cu brio de Mircea Geoana si “garantat” de Marean Vanghelie.

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ultimele articole

Articole similare