Trei ani fara Gil Dobrica

Timp de trei decenii, pe portativul muzicii usoare romanesti a stralucit o stea. Mai purta denumirea de regele barurilor. Altii il numeau lupul singuratic. Nu a fost casatorit niciodata. Mireasa lui a fost muzica. Pentru el, activitatea incepea la ora 21 si se termina la 5 dimineata. Viorel Paunescu i-a deschis usile realizarilor. Adrian Paunescu l-a urcat pe scena Cenaclului Flacara. Idolul sau a fost Ray Charles. Visul i s-a implinit. S-au intalnit, au vorbit. La 17 aprilie, se implinesc trei ani de cand ne-a parasit.

Gil Dobrica s-a nascut la 14 februarie 1946, in localitatea Calarasi-Dolj, intr-o familie cu 12 copii, dintre care pa­tru au murit de timpuriu. Georgica era cel mai mic din toata echipa, fiind ras­fa­tatul tuturor. In anul 1962, parintii s-au mutat la Craiova, pe strada Ecaterina Teodoroiu, numarul 13.

Inca de pe bancile scolii, tanarul a fost atras de mirajul muzicii. In perioa­da cat a facut armata, si-a delectat camarazii cu slagarele vremii. Revine la Craiova si, dupa absolvirea unor studii muzicale, a inceput sa cante cu formatia Dacii. Debutul a avut loc la Clubul Uzinelor 7 Noiembrie.

Aparuse un nou talent. Ulterior a fost chemat sa cante la Casa de Cultura a Sindicatelor, apoi la Casa Studentilor, in final susti­nand cate un spectacol la barul Perinita, impreuna cu solista Roxana Matei. Facand parte din aceeasi generatie cu tanarul entuziast, am asistat la majo­ri­tatea spectacolelor desfasurate in pe­rimetrul craiovean. Incet-incet, a inceput sa se afirme, sa-i depaseasca pe cei care cantau swing si foxtrot.

Anii au trecut. Tanara speranta a muzicii usoare romanesti a fost solicitata din ce in ce mai mult de impresarii bucuresteni. Pe malurile Dambovitei a debutat la Teatrul Municipal Bulandra, incurajat de Ion Caramitru si de Florian Pittis, apoi la Gradina Icoanei, dupa care s-a stabilit la barul Atlantic, unde sef era Viorel Paunescu, unul dintre magnatii tranzitiei ulterioare. In acel ambient veneau des Nicusor Ceausescu si Jeanina Matei. Ofertele au inceput sa curga. Gil Dobrica a fost invitat sa cante la Athé­née Palace, Continental si, mai ales pe litoral. Era un boem adulat de admiratori. Avea carisma.

Implinise 25 de ani cand a avut o deceptie in dragoste, care l-a marcat pe toata viata. O iubire puternica transformata in dezastru. Bucuresteanca era ma­re amatoare de echitatie. Iubirea lor pa­­sionala a durat un an. Apoi, s-a stins vapaia, deoarece zana vietii lui a plecat cu un francez. Deceptia a fost imensa. Din acea clipa, pe majoritatea partene­re­lor le-a tratat cu o atenta raceala. Ii pla­ceau cu predilectie femeile blonde si inalte, ultima fotografie fiind tot in compania unor asemenea zeite cu parul balai. La unul dintre interviurile de la sfarsitul vietii, cand a fost intrebat de ce nu s-a casatorit niciodata, Gil a raspus ca este secretul vietii lui.

Cu mult curaj a inceput sa aborde­ze repertoriul international, intrepretand piese muzicale de mare dificultate, in care se cereau posibilitati vocale autentice. Era un admirator impatimit al lui Ray Charles si Jimmy Hendrix sau al formatiei Rolling Stones. Incepand cu 1970, a colaborat cu grupul Sfinx, unde mai cantau Dida Dragan, Laurentiu Cazan, Mircea Romcescu, Crina Mardare, lista fiind lunga. Doi ani mai tarziu a facut parte din grupul Rosu si Negru. In 1979, regizorul Sergiu Nicolaescu ii o­fera lui Gil Dobrica si sansa marelui ecran, distribuindu-l in filmul Nea Marin mi­liardar. O alegere care i-a supa­rat pe invi­diosi. A inregistrat mai multe albume muzicale: Lumea alba, in 1975, Noi nu ne temem, in 1979, Sfinx, in 1984.

In vara anului 1981, lupul singuratic canta la barul Paradis din statiunea Jupiter, perioada in care ma aflam in concediu, cu distinsa mea sotie. Vazand afisul, ne-am hotarat sa petrecem o seara memorabila in acel edificiu atragator. In momentul cand am tras masina la parcare – neuitata Dacie 1300 de culoare alb 13, cu numar de Dolj – am auzit doua scandari de la o fereastra a etajului: Hai Stiinta, hai Cra­iova! Era Gilache, vechiul amic.

Bucuria revederii a fost de nedescris. I-am spus ca, desi, eram cazat la Eforie, ve­nisem special pentru el. Ne-a rezervat o masa langa scena, aproape de ringul de dans. Inaintea lui a cantat Petre Geam­basu, o alta voce de exceptie a timpului. La aparitia lui Gil, atmosfera a devenit incandescenta. Interpretul era ca un torent de neoprit. Indiferent din ce natie faceau parte cei prezenti, limbajul era comun. Muzica era oferita la cote inalte. Ne-am despartit la inchiderea localului, cu pro­misiunea ca ne vom revedea la Crai­ova, in scurtele sale vizite.

Dupa un lung stagiu de chirias, Gil Dobrica si-a cumparat o garsoniera pe Calea Victoriei, langa Palatul Regal din Bucuresti. Isi dorise de mult timp sa ai­ba un cuibusor al lui. Era refugiul sau imbietor, in care se intorcea la ivirea zorilor, epuizat in urma spectacolelor. Toata viata a fost marcat de o modestie rara. Compunea singur piesele pe care le interpreta, deoarece compozitorii nu se prea inghesuiau.

Dupa evenimentele din decembrie 1989, a inceput perioada marilor tunuri financiare. Gil Dobrica a avut si el surpriza sa constate ca scara valorilor s-a rupt. Solicitarile s-au rarit. Era bagat in seama din ce in ce mai putin. Produca­torii l-au uitat. Aparuse alta moda. Vo­cea conta mai putin. Esentiala era go­- li­ciunea trupului, pentru ca marfa sa se vanda si banii sa fie scosi din piatra sea­ca. Muzica a fost infestata de un nou curent. Celebrele manele. Ignoranta a intrat in delir. Banii curgeau in cascada. Averile cresteau peste noapte. Nu contau notele muzicale, ci bancnotele fosnitoare. Portativul era inutil, se canta dupa ureche, performantale vocale lipsind cu desavar­sire. Un anumit nivel prefe­rential cerea, intr-o totala isterie, manele pe paine. Vul­garitatea contagioasa era pretutindeni.

Cuprins de singuratate, fostul feno­men sau vechea legenda si-a cumparat mai multe televizoare. Viziona simultan mai multe programe si marea volumul aparatului care oferea ceva interesant. Spunea ca vrea sa cunoasca fara­delegile hotilor de atunci, ale hotilor de dinainte, si ale hotilor de dinaintea dinaintelui. Justitia politizata nu i-a satisfacut aceasta dorinta.

Incet-incet, bolile l-au coplesit. Din 1992 a inceput sa-l supere guta, apoi a contractat o pneumonie si o ciroza, refuzand tratamentul. Dorinta de a-si intalni idolul, pe Ray Charles, s-a implinit la Brasov, la Festivalul Cerbul de Aur. A ingenunchiat in fata marelui me­sa­ger al muzicii americane. I-a spus cu glasul gatuit de emotie: Maestre, nu stiti de cand va iubesc.

A iesit la pensie cu sentimentul ca se afla pe toboganul ui­tarii. Il mai scotea din casa cate un vechi prieten. Avea surpriza rara sa fie invitat la cate o emi­-siune televizata. A fost convocat chiar si pentru o reclama publicitara. Cu prese­dintele Traian Basescu s-a fotografiat intr-o seara. A citit multe carti despre viata maresalului Ion Antonescu. Ii ajuta pe cei saraci cu diferite sume.

In ultima faza a bolilor nemiloase, s-a retras in Craiova natala, la Florina, una din surorile sale. S-a conformat ultimului sau slagar de succes, Hai acasa! Cu seninatate spunea ca are groapa pre­ga­tita. Inainte de a-si dat ultima suflare, Gil a apucat sa spuna: Uite, sor’mea, afara e Raiul. Inflorisera pomii. Ii ve­dea pe fereastra. Era 17 aprilie 2007. Vestea a cazut ca un trasnet asupra celor care l-au iubit. Joi, 19 aprilie, cortegiul funerar a plecat spre cimitirul Ungureni. La Catedrala Madona Dudu, George Stanca si-a exprimat nemultumirea ca nu au participat toti prietenii. Absenta lor a fost nejustificata, enigmatica, controversata si absurda. Adrian Paunescu a expediat cateva versuri: Vremea pe pa­mant se strica / indraznelii ii e frica / A venit o veste, cica / A murit si Gil Dobrica / Noapte buna, Gil Dobrica.