Nimic nu este mai banal intr-un oras mare cum este Montréalul decat o calatorie cu metroul. Stim pe de rost, ca pe o poezie, numele si succesiunea statiilor. Dar stim oare si ce inseamna ele, ce evoca si ce loc ocupa in imaginarul si in istoria Montréalului, Québecului si Canadei? Pe parcursul mai multor numere, va vom infatisa, pe scurt, “povestea” acestor nume.
Charlevoix
Pierre François Xavier de Charlevoix (1682-1761), carturar, aventurier si preot, personaj croit pe masura epocii sale și care a dat numele unei statii de metrou, unei strazi, unei municipalitati, unei regiuni pitoresti din Québec si unui oras american din statul Michigan, nu a petrecut in Québec decat patru ani din indelungata sa viata. Cu atat mai uimitor este destinul postum al numelui sau.
S-a nascut la Saint-Quentin, in Picardie (Franta), intr-o familie destul de avuta, tatal sau fiind adjunctul procurorului general al Frantei. A devenit iezuit la 16 ani, iar la 23, in 1705, a fost trimis in Nouvelle France, la Québec unde a predat timp de patru ani gramatica la Collège de Québec. Calatoreste in toata provincia si ajunge, se pare, si la Montréal in 1708.
Revine in Franta, continua sa fie profesor dar, in acelasi timp, isi desavarseste formatia teologica (1709-1713) si este hirotonit preot. Preda limbile clasice si filozofia la Lycée Louis-le-Grand, unul dintre cele mai vechi si mai faimoase licee din Franta, intemeiat in 1563 in Quartier Latin, liceu care exista si astazi.
In 1719, primeste sarcina sa intocmeasca un raport in care sa faca recomandari cu privire la granitele Acadiei cedate englezilor prin Tratatul de la Utrecht (1713). Intocmeste raportul dupa 11 luni de cercetare si de redactare.
Avea 38 de ani cand pleaca din nou in Nouvelle France cu scopul oficial de a servi misiunile iezuite stabilite aici dar, in realitate, insarcinat de regentul Philippe, duce de Orléans, sa verifice discret zvonurile potrivit carora la vest ar exista o mare care face legatura dintre Lumea Noua si Orient. Ajunge la Québec cu alti opt membri ai expeditiei in septembrie 1720. Pornind de aici, timp de doi ani, cu intreruperi in timpul iernilor, navigheaza de-a lungul fluviului Saint-Laurent, strabate Marile Lacuri de la granita actuala dintre Canada si Statele Unite si, dupa alte peregrinari datorate conditiilor de navigatie neprevazute (nivelul scazut al unor rauri), coboara de-a lungul fluviului Missisipi si ajunge in cele din urma in Haute-Louisiane. Aici se imbolnaveste de icter si este silit sa astepte insanatosirea timp de sase saptamani la Biloxi, capitala de atunci a Louisianei. Ar fi vrut sa continue spre punctul extrem sudic al prezentei franceze, Saint-Domingue (viitorul Haiti), dar cand, in sfarsit, paraseste Biloxi, corabia lui naufragiaza. Pierre François Xavier de Charlevoix si insotitorii lui trebuie sa se intoarca spre nord, de-alungul coastelor Floridei, inapoi spre Biloxi. Drumul a durat 50 de zile. Va ajunge totusi in Saint-Domingue, la inceputul lui septembrie 1722, si va pleca spre Franta la sfarsitul aceleeasi luni.
Nu mai revine in Nouvelle France. Calatoreste in Italia cu diferite misiuni ale ordinului sau si, de asemenea, timp de 22 de ani, conduce o publicatie lunara, Mémoires de Trévoux, cu continut variat (istorie si stiinta).
Nu se stiu multe lucruri despre ultimii ani ai lui Pierre François Xavier de Chalervoix, petrecuti la colegiul iezuit din La Flêche. Moare in 1761, la varsta de 79 de ani.
Ca rezultate ale calatoriilor in Lumea Noua precum si ale studiilor personale au ramas cartile sale, bine informate, mult timp bucurandu-se de autoritate. El a publicat, printre altele, Histoire et descriptrion générale de la Nouvelle-France, Histoire de l’ile Saint-Domingue, Histoire de Paraguay, La vie de la Mère Marie de l’Incarnation si chiar o Histoire de l’établissement, du progrès et de la décadence du Christianisme dans I’empire des Japons.
E interesant si in acelasi timp semnificativ faptul ca numele acestui explorator fara descoperiri importante, dar iubitor de carte, de cultura si interesat de traditiile si obiceiurile amerindienilor, nu s-a pierdut nici in Québec, nici in Statele Unite. E inca un exemplu ca posteritatea poate fi mai binevoitoare fata de mica istorie, in raport cu cealalta, cu marea istorie, maculata uneori de conflicte si tragedii colective.
