Dupa cum spuneam cu alta ocazie, in infernul concentrationar, camera de tortura se numea purgatoriul sortii. Cine iesea viu de acolo insemna ca mai avea o sansa, a miracolului de a supravietui din detentia prelungita, pe parcursul a 10-15 ani. Cruzimea metodelor folosite a fost ridicata la rang de politica de stat, in numele binelui si al luptei de clasa. Scopul terorii urmarea inocularea fricii in toata suflarea. Intimidarea era graduala si chinul progresiv. Se urmarea ca desfiguratul sa-si doreasca singur moartea.
Remus Radina s-a nascut la Craiova, in anul 1924, pe 9 aprilie. Dupa 6 ani petrecuti la Colegiul National Carol I, si-a continuat studiile la prestigiosul Liceu Militar Dimitrie Sturdza, in final absolvind scoala Militara de Ofiteri de Cavalerie din Targoviste. Pentru merite deosebite la invatatura, in anul 1943 a fost selectat si trimis la specializare in Germania. Dupa ce s-a incheiat razboiul, a fost repartizat ca sublocotenent de cavalerie intr-un regiment de profil, din Campulung Moldovenesc.
In anul 1946, toata tara gemea de “fericirea” produsa de ocupatia sovietica. Marele frate de la rasarit facea ravagii de la un capat la celalalt al fostei Dacii milenare. Tentanta oferta de a ajunge general daca se inscrie in PCR a respins-o cu hotarare. La 21 octombrie 1946 a avut loc un miting mobilizator, in care se anunta ca armata trebuia sa participe la alegerile ce urmau. Energicul activist politic, aservit cu trup si suflet noilor autoritati comuniste, inclusiv sovieticilor, era colonelul Emilian Ionescu, fost adjutant regal, unul dintre conspiratorii care l-au arestat pe maresalul Antonescu, la 23 august 1944. Promisiunile demagogice care ieseau din gura oportunistului cu sufletul inrosit l-au determinat pe Remus Radina sa se ridice cu mult curaj si sa-l infrunte: Domnule colonel, eu nu sunt de acord cu principiile Guvernului Petru Groza si, prin urmare, nu mai inteleg sa raman in armata. A doua zi a inmanat un raport prin care anunta ca prefera sa dezbrace vestonul militar decat sa abdice de la normele onestitatii.
Urmarea nu a intarziat. La 16 aprilie 1947, Remus Radina a fost trecut in rezerva deoarece a refuzat sa participe la pregatirea marelui furt al vointei nationale. In aceste conditii de incertitudine totala, tanarul deceptionat s-a ho- tarat sa plece in lumea libera. Decat umilit in propria tara, a preferat exilul imprevizibil. In noaptea de 2 noiembrie 1948, a trecut frontiera in Iugoslavia. Timp de 10 luni a suportat iadul oferit cu generozitate de organele de stat ale tarii vecine, care, in final, l-au dat pe mana granicerilor romani, in baza celebrului troc: un transfug restituit pentru un vagon de sare. Si astfel, la 30 august 1949, tanarul cu sperantele retezate a fost predat vigilentelor organe de Securitate din Romania, impreuna cu alti 10 nefericiti. Anchetat prin cunoscutele metode ale vremii, a fost transferat de la Timisoara la Bucuresti, apoi la Jilava.
In luna martie 1950, a primit o condamnare de cinci ani, dupa care a fost trimis in lagarul de exterminare de la Peninsula. Urarea de bun-venit a insemnat o bataie sora cu moartea, pe care i-a aplicat-o comandantul Ghinea, deoarece noul sosit refuza sa munceasca, din cauza foametei. Multi detinuti politici jumuleau la repezeala iarba proaspata si o puneau in fiertura fada de arpacas sfoegit, varza alterata si castravetii stricati. Trebuie mentionat faptul ca, in lagarul de la Peninsula, s-a intalnit cu Ci- cerone Ionitoiu. Fostul coleg de liceu i-a devenit coleg de lant.
Metodele de umilinta, la care a fost supus Remus Radina au fost multe, variate, greu de imaginat si de descris. Spatiul editorial fiind redus, voi aminti numai cateva dintre caznele indurate, impreuna cu toti colegii sai de suferinta. Din cauza alimentelor alterate, enterita devenise o boala obisnuita. In cadrul ri-tualului inuman de a merge in mars fortat sau pas alergator spre punctele de lucru, era interzisa oprirea destinata problemelor fiziologice firesti. Sub amenintarea armelor, cei bolnavi isi faceau necesitatile pe ei. Schilozi, distrofici si desfigurati isi tarau pasii spre iz- bavire. Incadrat de multiplele garduri cu sarma ghimpata, Remus Radina a cunoscut toate ororile ce devenisera faima lagarelor de la Poarta Alba si Gales.
Protestele sale au fost urmate de numeroase greve ale foamei, pe parcursul multor zile de munca istovitoare. A fost unul dintre putinii detinuti care a determinat aducerea unor procurori, care sa constate conditiile animalice in care erau nevoiti sa supravietuiasca cei condamnati la ani grei, pentru simplul motiv ca erau de alta parere. Desi bolnav de hepatita, urmata de icter, luni de zile a stat imobilizat cu lanturi la maini si la picioare, precum marii criminali ai omenirii. El nu omorase pe nimeni. Era un simplu opozant politic.
Eliberat la 29 august 1954, de la Penitenciarul Oradea, incearca mai multe actiuni, fara succes, pentru elibe-rarea tuturor detinutilor politici. La mijlocul lunii decembrie 1956, dupa revo- lutia din Ungaria, isi verifica, din nou sansele, trecand frontiera iugoslava, dar este prins din nou si extradat, la 25 decembrie. Au urmat aceleasi torturi, in anchete folosindu-se cunoscutul retetar al vremii. La finalul acelor schingiuri, in care se aplica inalta tehnologie a timpului, anchetatorul penal Nicolae Ardeleanu, de la Securitatea din Timisoara, a stabilit ca procesul putea fi demarat. A fixat chiar si pedepsele pentru invinuirile aduse lui Remus Radina, un element periculos, cu caracter dusmanos la adresa regimului democrat-popular din RPR. In raportul juridic a precizat ca anchetatul nu are dreptate, atunci cand a acuzat guvernul RPR ca nu respecta drep- turile omului.
La 12 martie 1957, Tribunalul Mi-litar Timisoara l-a condamnat pe dusmanul poporului, Remus Radina, la 10 ani de temnita, fiind expediat la inchisorile de trista amintire de la Jilava si Gherla. Pe unde a trecut a fost primit cu pumni si zile de izolare, specifice incadrarii sale de contrarevolutionar. Ofiteri precum Ghinea Vasile, Burghisan Petre, Istrate Constantin, Lazar Tiberiu, Ion Fecior si multi altii completau florilegiul zilelor cumplite. Moartea facea ravagii, efectivele se imputinau. Medicii se acopereau de hartii iar detinutii politici cu pamant. Sub ochii lui s-au prapadit prieteni dragi, precum cavaleristul Dan Anastasiade, din Braila, si multi altii.
Eliberat la 15 noiembrie 1960, Remus Radina a stat internat cativa ani prin diferite spitale. A ramas bun prieten cu Ticu Dumitrescu, Cicerone Ionitoiu si Corneliu Coposu, acei martiri emblematici ai infernului concentrationar, personalitati de marca, elite care si-au lasat tineretea in gulagul romanesc. In anul 1978, dupa multe interventii fara izbanda, reuseste, in final, sa obtina aprobarea pentru a ajunge in Franta, pentru un consult medical urgent. Asa a luat nastere lucrarea memorialistica Testamentul din Morga, cu o prefata de Eugen Ionescu, text care se incheie intr-un mod emotionant: Ma inclin inaintea curajului lui Remus Radina si-l invidiez de a fi indraznit totul.
Primirea la Parlamentul European de la Strasbourg s-a facut la data de 15 aprilie 1985. In fata inaltilor demnitari, Remus Radina a prezentat drama claustrarii poporului roman. Ca nou intrat in diaspora pariziana, a primit sprijin de la Mircea Eliade, Noel Bernard, Virgil Ierunca, Emil Georgescu si altii. Fortele malefice nu l-au ocolit nici ele, fiind infiltrate de Securitatea romana in toate mediile.
In prezent, Remus Radina este supus chinului bolilor dobandite in iadul carceral. Raspunde cineva pentru toate acestea? Totul ramane in sfera enigmelor si controverselor. Victime avem cu duiumul, dar asasinii nu sunt pedepsiti.
