Responsabilitatea medicilor

Responsabilitatea doctorului faţă de pacienţii săi se referă la toate actele medicale pe care acesta le face, acope­rind inclusiv indicaţiile pe ca­re le dă membrilor altor or­di­ne profesionale, cum ar fi infirmierii.

Iată care sunt principalele obligaţii ale medicului:

1. Obligaţia de a stabili un diagnostic şi de a oferi îngrijirile impuse de starea de sănătate a pacientului. Fiind o obligaţie numită “de mijloace”, medicul trebuie să ia toate măsurile necesare, afla­te la dispoziţia lui, pentru a pune un diagnostic corect, a trata adecvat boala şi pen­tru a urmări pacientul în procesul de vindecare.

În practică, există multe moduri de tratare a aceleiaşi boli, astfel încât un me­dic nu angajează responsabilitatea sa pentru că alege un anumit tratament în locul altuia, în măsura în care vorbim de un tra­tament recunoscut şi admis, utilizat în mod curent.

2. Obligaţia de a acorda îngrijiri pacientului, cu atenţie şi conştiinciozitate.

3.Obligaţia de a informa corect pacientul asupra stării lui de sănătate, asupra naturii intervenţiei propuse şi a riscurilor acesteia, asupra avantajelor şi inconvenintelor tratamentelor propuse. Această obligaţie este diferită în funcţie de diferitele tipuri de intervenţii şi de specificul lor, cum ar fi, de exemplu, cazul tratamentelor pur experimentale.

4. Obligaţia medicului de a obţine acordul pacientului pentru actele sale. În con­diţiile în care pacientul este corect in­format, după cum am văzut că este necesar, el poate lua o decizie în cunoştinţă de ca­uză cu privire la tratamentele şi interven­ţiile propuse de către medic. Această obli­gaţie de a obţine acordul pacientului este permanentă în cadrul relaţiei medic-pacient, ea referindu-se la toate elemen­tele noi intervenite în tratarea pacientului.

5. Obligaţia de confidenţialitate. Ca şi în alte profesii, medicul este obligat să păs­treze confidenţialitatea asupra tuturor informaţiilor primite de la pacient, precum şi asupra constatărilor făcute personal, în cadrul profesiei sale. Medicul nu poate face public ceea ce pacientul i-a încre­din­ţat ca informaţie decât în cazuri excepţio­nale: dacă apare o situaţie de inte­res ma­jor cu privire la sănătatea pacientului sau a anturajului, dacă există dis­­poziţii expre­se ale unei legi ori dacă pacientul însuşi a renunţat la confidenţiali­tate.

Responsabilitatea medicului nu este angajată automat, chiar dacă diagnosticul pus a fost greşit, tratamentul prescris nu a fost potrivit sau operaţia practicată a fost ineficace. În momentul în care tribunalul evaluează responsabilitatea medicului, vor fi  luaţi în consideraţie mai mulţi factori, printre care enumerăm:

– momentul în care s-a comis eroarea;
– condiţiile în care medicul a acţionat;
– nivelul de specializare al medicului.

În cazul în care un pacient a decedat, orice persoană, indiferent dacă este rudă sau nu cu acesta, în măsura în care i s-a cauzat un prejudiciu direct, poate intenta o acţiune în responsabilitate, în termen de trei ani, împotriva medicului pe care-l consideră vinovat.