După recenta încuscrire dintre PNL şi PC, se pune la cale “o mare alianţă”, din care să facă parte şi PSD. Dacă vă gândiţi că respectivele trei partide fac asta fiindcă nu mai pot de grija românilor, o să aveţi, probabil, ocazia să vă daţi seama că v-aţi înşelat.
Singura miză politică a celor trei formaţiuni de opoziţie este înlăturarea de la Cotroceni a lui Traian Băsescu şi instalarea lor în fruntea bucatelor: Crin Antonescu se visează preşedinte, Victor Ponta, premier, iar Dan Voiculescu, preşedintele Senatului.
Obsesia Băsescu, care ţine aceste partide în viaţă de prin 2005, este cea care face posibilă imaginea tigrului, leulului şi sconcsului aşezaţi la aceeaşi masă. Figura de stil nu îmi aparţine mie, ci liberalului Ludovic Orban, care şi-a exprimat în acest mod plastic dezamăgirea că PNL s-a aliat cu Partidul Conservator şi se pregăteşte de o alianţă cu PSD.
Chiar dacă nu se înţelege prea bine cine este tigrul şi cine este leul dintre PSD şi PNL, rolul sconcsului este sigur rezervat Partidului Conservator, al cărui patron, Dan Voiculescu, emană miresme securisto-comuniste. Cu o mână ţinându-se de nas şi cu cealaltă butonând telecomanda Antenelor lui Voiculescu, liberalii au votat aproape în unanimitate noua alianţă “de centru-dreapta” dintre PNL şi PC.
Pasul următor este “mega-alianţa” cu Partidul Social Democrat. Zilele acestea, liderii celor trei partide negociază la greu posturile pe care le vor ocupa în administraţia locală şi centrală, după următoarele alegeri.
Cuvântul “alegeri” este însă cheia magică a mega-alianţei dintre PSD, PNL şi PC. Miza nu o reprezintă alegerile locale şi parlamentare din 2012, prea îndepărtate şi prea incerte pentru a justifica toată zbaterea politică din prezent, ci suspendarea lui Traian Băsescu în această primăvară şi declanşarea de alegeri anticipate pentru Palatul Cotroceni.
Însă oricâte alianţe ar pune la cale cele trei partide, cheia suspendării lui Traian Băsescu nu se află în curtea lor, ci în aceea a UDMR, ale cărui voturi în Parlament fac diferenţa. Dacă Voiculescu – Antonescu – Ponta îi vor convinge pe unguri să iasă de la guvernare şi să treacă în opoziţie, suspendarea va fi floare la ureche.
Aşa cum arată în prezent scena politică românească, cu un PDL deosebit de impopular din cauza măsurilor dure de reformă pe care a fost nevoit să le ia în 2010, dar şi a numeroaselor gafe pe care le-a făcut de când este la guvernare, este greu de imaginat cine ar putea să împiedice venirea la putere a celor trei partide de opoziţie. Însă condiţia principală este ca alegerile să aibă loc anul acesta. Dacă mega-alianţa liberalo-comunisto-securistă nu va reuşi suspendarea lui Traian Băsescu până la sfârşitul anului, toată această construcţie politică se va prăbuşi ca un castel de nisip.
Reformele dure din ultimii ani ar putea să aducă, în 2011-2012, la ieşirea României din criza în care se zbate, astfel încât româ-nilor să le revină cât de cât optimismul în ceea ce priveşte viitorul lor social. Dacă aşa vor sta lucrurile, îmi este greu să cred că majoritatea ar vota o alianţă din care face parte un informator notoriu al fostei Securităţi.
Surpriza viitoarei campanii electorale ar putea veni tot de la Traian Băsescu, însă nu în mod direct, ci printr-un candidat-surpriză. Ca, de exemplu, actualul guvernator al Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. Semne că Isărescu nu vrea să rămână indiferent faţă de viitorul politic al României sunt cu nemiluita. Este destul să vrei să le vezi. Ultimul dintre ele este ieşirea sa la rampă, la începutul acestui an, pentru a susţine măsurile de reformă impuse de guvern.
Isărescu este, în acest moment, cea mai credibilă persoană din administraţia centrală a României. Popularitatea guvernatorului BNR este comparabilă cu aceea a lui Traian Băsescu din perioada lui de glorie, iar lehamitea politică ce a cuprins marea majoritate a românilor de câţiva ani încoace poate fi învinsă – uşor, aş zice eu – de o eventuală candidatură a sa la Palatul Cotroceni.
Nu cred că va fi nevoie de alte argumente pentru a-l convinge pe Mugur Isărescu să candideze la preşedinţie – din partea PDL sau susţinut de acest partid -, în afară de pericolul că ţara ar putea să ajungă, fie şi numai pentru câţiva ani, pe mâna unui preşedinte de factura lui Crin Antonescu şi a unui premier ca Victor Ponta. Ca să nu mai vorbim de coşmarul în care Dan Voiculescu s-ar putea instala în cea de-a doua funcţie în stat, aceea de preşedinte al Senatului României.
Traian Băsescu a anunţat că nu mai vrea să rămână în politică după ce-şi termină al doilea mandat, dar nu a spus nimic despre momentul în care vrea să-l încheie. În opinia mea, nu este exclus ca acest lucru să se întâmple cu doi ani mai devreme decât este prevăzut, şi anume în 2012. În România, alegerile parlamentare, programate pentru toamna lui 2012, sunt decalate de cele prezidenţiale, care vin la termen abia în 2014. Însă demisia lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte în toamna anului 2012 ar putea să elimine acest decalaj, ducând la desfăşurarea în acelaşi timp a ambelor scrutinuri.
Cu o economie repusă pe linia de plutire, cu un candidat de talia lui Mugur Isărescu, PDL, într-o alianţă cu UDMR, ar putea să reziste în faţa asaltului unor partide de opoziţie controlate de foşti comunişti şi de fosta Securitate.
