Consulatul de la Montréal funcţionează în regim de avarie

– interviu cu Bogdan Bucur, consulul general al României la Montréal –

Pagini Româneşti: Domnule consul general, instituţia pe care o conduceţi a fost cu puţin timp în urmă pe punctul de a se închide. Până la urmă, MAE a dat semne că acest lucru nu mai este de actualitate, dar nimeni nu a declarat ferm că misiunea diplomatică de la Montréal nu mai este ameninţată cu închiderea. Dvs aţi primit vreo asigurare oficială în acest sens?

Bogdan Bucur: În contextul reducerilor bugetare şi de personal cu care se confruntă toate instituţiile publice din România s-a pus în mod inevitabil şi problema închiderii unor misiuni diplomatice şi/sau consulare româneşti din străinătate. O astfel de măsură este întotdeauna dureroasă şi poate avea consecinţe dintre cele mai nefaste pentru relaţiile României cu statele respective. Situaţia este şi mai complicată în cazul în care misiunea sau oficiul consular respectiv deserveşte şi o comunitate românească importantă. Revenind însă la întrebarea dumneavoastră, cred că răspunsul pe care domnul Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe, l-a dat la Montréal este cât se poate de clar: Consulatul General al României la Montréal nu se va închide. Faptul că astăzi ne desfăşurăm activitatea în baza unui buget aprobat de conducerea ministerului şi în conformitate cu toate prevederile legale reprezintă cea mai bună asigurare oficială.

Dincolo de problemele financiare care au fost invocate, ştiţi să fi fost şi alte motive pentru care s-ar fi dorit închiderea CG de la Montréal? Vă întreb asta pentru a încerca să prevenim o reluare a acestei idei în viitor.

Îmi este greu să cred că cineva şi-ar putea dori închiderea unei misiuni diplomatice sau consulare româneşti, dimpotrivă cred că este în interesul nostru să fim reprezentaţi în cât mai multe state. Trebuie însă să avem şi mijloacele financiare de a susţine o asemenea reprezentare. Pe lângă constrângerile bugetare, traduse prin decizia de a închide o serie de misiuni (decizie pe care MAE a reuşit să o evite în ultimii ani), s-a pus şi problema alegerii misiunilor respective. Deşi nu am participat la acest proces decizional, cred că s-a considerat mai puţin dureroasă relocarea la Vancouver a uneia din cele trei misiuni “grupate” pe coasta de est a Canadei. Trebuie să recunoaştem că, din punct de vedere al deciziei administrative, este o măsură logică. Ceea ce nu s-a înţeles însă în centrală este că realitatea din teren este cu totul alta, iar această realitate contrazice total logica administrativ-contabilă. Comunitatea română din Montréal este numeroasă şi beneficiază de o paletă largă de servicii consulare. Deplasarea de la Montréal la Ottawa presupune o zi liberă de la serviciu şi un cost care de cele mai multe ori depăşeşte costul serviciului consular. Cei mai impacientaţi au fost pensionarii care nu se puteau deplasa fizic până la Ottawa şi riscau să nu mai poată încasa pensiile. Comunitatea s-a simţit nedreptăţită şi a reacţionat atât de vehement, încât a trebuit luată în considerare. Repune­rea pe tapet a acestei propuneri în an preelectoral este deosebit de riscantă.

[pullquote]Dacă în anul 2007 eram 5 angajaţi (şeful de misiune, 2 consuli şi 2 funcţionari tehnico-administrativi), schema s-a redus an de an până când în 2011 am mai rămas numai 2 persoane (cu tot cu şeful de misiune). La o comunitate comparabilă numeric cu cea din Toronto, să zicem, ar fi trebuit să avem cel puţin 5 angajaţi.[/pullquote]Cu puţină vreme în urmă aţi avut vizita ministrului Afacerilor Externe român la Montréal. A fost o vizită de inspecţie sau de curtoazie? Aţi discutat cu domnia sa despre problemele instituţiei pe care o conduceţi?

A fost prima vizită în Canada a unui ministru român al Afacerilor Externe după foarte mulţi ani. Înainte de toate, a fost o acţiune diplomatică în plan bilateral între România şi Canada. Au fost abordate o serie de aspecte politico-economice, printre care problematica vizelor, a schimburilor economice bilaterale, şi bineînţeles cea a comunităţilor româneşti din Canada. Cu acest prilej, şeful diplomaţiei române a vizitat toate misiunile diplomatice şi consulare româneşti din Canada şi a inaugurat noul Consulat General al României la Vancouver. Am profitat de ocazie pentru a prezenta domnului ministru atât sediul şi colectivul Consulatului cât şi principalele aspecte ale serviciilor consulare pe care le efectuăm. Am insistat asupra resurselor umane insuficiente care afectează în mod direct calitatea şi cantitatea serviciilor consulare.

Consulatul funcţioneaza in regim de avarie

Am folosit cuvântul “probleme” în mod intenţionat, fiindcă ştiu că staţi foarte rău la capitolul personal în cadrul Consulatului. Câţi angajaţi aveţi în subordine în acest moment şi câţi ar fi trebuit să aveţi în mod normal, dacă e să comparăm alte instituţii diplomatice similare, româneşti sau nu?

Dacă în anul 2007 eram 5 angajaţi (şeful de misiune, 2 consuli şi 2 funcţionari tehnico-administrativi), schema s-a redus an de an până când în 2011 am mai rămas numai 2 persoane (cu tot cu şeful de misiune). La o comunitate comparabilă numeric cu cea din Toronto, să zicem, ar fi trebuit să avem cel puţin 5 angajaţi. Numărul minim de angajaţi cu care se poate asigura o funcţionare decentă este 4 persoane (2 consuli şi 2 funcţionari tehnico-administrativi). Pentru a veni în sprijinul solicitanţilor de servicii consulare programul este zilnic de luni până joi între orele 09.00-12.00 (toate tipurile de servicii consulare mai puţin paşapoarte) şi 13.00-16.00 numai pentru paşapoarte (cu programare prealabilă). Ceea ce nu se ştie este că, după încheierea programului de lucru cu publicul, urmează alte ore de lucru pentru procesarea documentelor.

Se simte lipsa de personal în serviciile pe care le oferiţi românilor? Trebuie să vă mărturisim că ni se întâmplă să auzim critici la adresa serviciilor consulare oferite de instituţia pe care o conduceţi.

Bineînţeles! Lipsa de personal se traduce printr-o serie de inconveniente: nu se mai dau informaţii le telefon, întârzieri în răspunsurile la mesajele primite prin email şi fax, lista de aşteptare pentru depunerea actelor de paşaport devine din ce în ce mai lungă (min 30-40 zile), mărirea duratei de procesare a actelor de stare civilă (de la 20 la 30 zile), etc. În condiţiile în care timpul mediu de procesare a unui paşaport pentru adulţi este de 30 de minute iar pentru copii, de 45 de minute, numărul de paşapoarte pe care le putem prelucra zilnic este destul de redus. Dacă în anii precedenţi procesam circa 1200-1500 de paşapoarte pe an, anul trecut s-au procesat numai 650 iar anul acesta se vor procesa probabil vreo 850.

Care sunt cele mai comune probleme pe care le întâlniţi în funcţionarea Consulatului, atât din perspectiva dvs cât şi a clienţilor?

1. Particularitatea sistemului de stare civilă din provincia Québec, unde femeile sunt înregistrate în evidenţe cu numele avut la naştere chiar şi în cazul în care, după căsătorie, şi-au schimbat numele. Aceasta creează o serie de neplăceri, pentru că se produce o neconcordanţă de nume şi/sau prenume între actele canadiene şi cele româneşti;

2. Neratificarea de către Canada a Convenţiei de la Haga privind recunoaşterea reciprocă a documentelor interne. Aceasta face ca orice document oficial emis de autorităţile provinciale să nu poată fi recunoscut în România fără legalizarea de către MAE canadian de la Ottawa (autoritatea federală) şi fără supralegalizarea la consulat sau la ambasadă (autoritatea română responsabilă). Acest parcurs introduce întârzieri importante în rezolvarea unor probleme curente (declaraţii, procuri, acte de stare civilă, etc);

3. Schimbarea frecventă a prevederilor legale române în materie de acte de identitate, documente de călătorie, pensii, taxe consulare, etc. Acest aspect ne îngreunează considerabil relaţia cu solicitanţii de servicii consulare.

Publicaţia noastră i-a înmânat ministrului de Externe, atunci când a fost la Montréal, o scrisoare prin care îl rugam să analizeze posibilitatea de a mări numărul de angajaţi de la Consulat. Dvs personal aţi făcut vreun demers în acest sens?

Am semnalat aceeaşi situaţie pe care o cunoaşteţi şi dvs şi care se poate vedea cu ochiul liber la consulat. Din păcate însă contextul nu ne este tocmai favorabil. Imperativele politico-economice din ultimii ani au impus deschiderea unei serii de noi oficii consulare, în special în statele membre UE în care a migrat masiv forţa de muncă din România (Spania şi Italia) dar şi în statele din vecinătatea apropiată (Republica Moldova). Acest efort de extindere a reţelei consulare s-a făcut însă în contextul în care bugetul MAE a fost redus în fiecare an, iar angajările au fost sistate în întreaga administraţie de stat. La aceasta se adaugă şi evoluţiile recente privind situaţiile de criză din Africa de Nord şi Japonia care au implicat o activitate consulară susţinută. În mometul de faţă reţeaua consulară se confruntă cu un deficit major de personal.

Ministerul din care faceţi parte a lansat anul trecut proiectul de lege privind votul românilor prin corespondenţă. Principalele critici aduse acestei iniţiative sunt legate de posibilitatea ca legea să favorizeze frauda. Aţi citit proiectul de lege? Aveţi o opinie formată despre acest lucru?

Trebuie să vă mărturisesc că, deşi nu sunt un specialist în materie de legislaţie electorală, am urmărit iniţiativa cu interesul celui care ar urma să pună în aplicare aceste prevederi. Legea este deocamdată în fază de proiect. Forma sa actuală va suferi o serie de modificări în procesul legislativ. Cred că este prematur să ne pronunţăm până nu vom avea la dispoziţie forma finală, cea care va fi publicată în Monitorul Oficial, şi mai ales până nu vom vedea şi normele de aplicare ale acestei legi. Experienţa legislativă a ultimilor ani ne arată că multe legi bine intenţionate au fost semnificativ modificate în procesul de dezbatere parlamentară (ex. Legea votului uninominal) sau nu s-au putut aplica eficient datorită normelor de aplicare (ex. Legea caselor naţionalizate).

In prezent, doar 4-5% dintre romanii din strainatate pot sa voteze

[pullquote]În condiţiile în care sistemul de vot actual (la amabasade şi consulate) poate înregistra numai cca 4-5% din totalul voturilor din străinătate, orice iniţiativă care permite unui număr mai mare de cetăţeni români din străinătate să-şi exprime opţiunile electorale este binevenită. Desigur, cu condiţia ca votul să fie corect exprimat.[/pullquote]Am avut surpriza să constat că există publicaţii româneşti la Montréal care s-au exprimat împotriva acestui tip de vot şi nu am înţeles sensul acestui lucru. Eu credeam că această lege vine în interesul românilor care trăiesc în străinătate. Dvs. ce părere aveţi?

Deşi urmăresc cu interes dezbaterile din toată presa de limbă română nu pot să comentez aici afirmaţii apărute în alte publicaţii. Consider că trăim într-o societate liberă şi că dezbaterile pe teme de proceduri electorale sunt extrem de binevenite. În condiţiile în care sistemul de vot actual (la amabasade şi consulate) poate înregistra numai cca 4-5% din totalul voturilor din străinătate, orice iniţiativă care permite unui număr mai mare de cetăţeni români din străinătate să-şi exprime opţiunile electorale este binevenită. Desigur, cu condiţia ca votul să fie corect exprimat.

Din experienţa pe care o aveţi în ceea ce priveşte organizarea de alegeri la Consulat, cât de mare este riscul de a se comite fraude dacă s-ar introduce votul prin corespondenţă?

Cred că cel mai bine ar fi să-i întrebaţi pe reprezentanţii partidelor politice care au făcut parte din biroul electoral şi care au semnat procesul verbal de validare a rezultatelor alegerilor la secţia de votare din Montréal. Atâta vreme cât voturile valabil exprimate se numără la consulat, în prezenţa tuturor membrilor biroului electoral iar aceştia consimt să semneze procesul verbal cu rezultatele votului, nu cred că există vreun dubiu.

[pullquote]Comunitatea română din Montréal este una dintre cele mai importante comunităţi româneşti din Canada. Peste tot pe unde am fost, atât în activităţile mele oficiale cât şi în calitate de persoană privată, am constat că românii sunt apreciaţi şi bine văzuţi de autorităţi, de angajatori, de colegi, de vecini, etc. Puterea unei comunităţi stă însă şi în unitatea ei. Este important să ne păstrăm tradiţiile şi valorile dar trebuie să participăm şi la viaţa politică a societăţii de adopţie. Din păcate, la acest capitol românii se remarcă prin absenteism la vot. Iar comunităţile care nu votează nu prea contează.[/pullquote]Întâlnesc zilnic români extraordinari care ne fac cinste

După mai mulţi ani petrecuţi la Montréal, sunteţi într-un fel membru al comunităţii româneşti de aici. Care sunt raporturile dvs. cu românii din Montréal, dincolo de relaţiile oficiale? Aveţi prieteni printre ei, vă simţiţi în vreun fel implicat în viaţa comunitară?

Poziţia de reprezentant oficial al statului român impune o anumită reţinere în a dezvolta relaţii prea apropiate. Cu toate acestea în viaţa de zi cu zi mă întâlnesc cu o serie de români extraordinari care ne fac cinste: merg la medici români pentru că sunt cei mai buni, cumpăr produse de la vânzători români pentru că am încredere în recomandările lor, închei poliţe de asigurare cu agenţi români pentru că ştiu să-mi explice toate clauzele contractelor, îmi iau bilete de avion de la agenţii de voiaj româneşti pentru că îmi dau cele mai bune conexiuni şi preţuri, puştiul meu este cel mai bun la matematică din şcoală pentru că s-a meditat cu o profesoară de matematică din România, are rezultate foarte bune la competiţiile de karate pentru că este antrenat de unul dintre cei mai buni antrenori români, doctoriţa pediatră a fetiţei este tot româncă, mâncăm la restaurante româneşti, mergem în week-end la pensiuni ţinute de români în Québec, ne consultăm cu avocaţi veniţi din România în probleme juridice, am învăţat să schiem în Canada cu monitori români… practic, o mică Românie la Montréal!

Am cunoscut nenumăraţi români care lucrează în companiile pe care le-am vizitat, de la livreuri de piese la ingineri de aeronave, de la tehnicieni la specialişti IT, de la contabili la electronişti, de la secretare la manageri, toţi erau bine priviţi şi respectaţi la locurile lor de muncă.

Am reîntâlnit aici colegi de liceu şi de facultate, vecini şi chiar un fost coleg din minister care lucrează pentru guvernul provinciei Québec.

În limita timpului disponibil particip la evenimentele asociaţiilor laice şi religioase la care sunt invitat. Regret că nu le pot onora pe toate, sunt convins că fiecare eveniment este interesant în felul lui. Important este însă că românii vin să se întâlnească şi să se simtă bine împreună.

Au fost momente în viaţa mea in care m-am gândit la emigrare

Cred că fiecare plecare în misiune pentru un diplomat este şi un fel de emigrare, fiindcă mergeţi peste tot cu familie, cu copii, cu căţel, cu mobilă, etc. V-aţi gândit vreodată să emigraţi de-a binelea? Dacă da, ar putea fi Montréalul locul în care aţi vrea să trăiţi tot restul vieţii dvs?

În mare parte aşa este, mai puţin mobila, pe care am lăsat-o în România, căci nu se încadra în cele 200 de kg permise de minister, şi câinele pe care nu-l am (şi poate este mai bine, căci ar fi îngheţat de frig aici) şi copiii, căci am venit cu unul dar am să plec cu doi, aşa, ca să iau ceva cu mine de la Montréal. Au fost câteva momente în viaţă când am luat în considerare opţiunea emigrării (când au venit minerii la Bucureşti, când eram student la Paris), dar am renunţat şi, după 20 de ani, am ajuns la… Montréal. Am întâlnit câţiva consuli generali la sfârşit de carieră care, după încheierea activităţii diplomatice, s-au stabilit definitiv la Montréal. Deci au mai fost şi alte cazuri. Deşi sunt “un mordu de pêche blanche”, îmi place să cred că mai am încă ceva timp la dipoziţie înainte de a mă stabili într-un anumit loc. Dar, dacă ar fi să mă stabilesc la Montréal, cu siguranţă că acomodarea n-ar fi dificilă.

Aţi mai cunoscut probabil şi alte comunităţi româneşti. Cum vedeţi comunitatea noastră de la Montréal în raport cu altele existente sau în raport cu o comunitate românească ideală?

Am intrat în contact cu comunităţile româneşti din Paris şi Dublin, dar structura şi evoluţiile istorice ale comunităţilor erau diferite de cea din Montréal. Nu ştiu dacă se pot face comparaţii sau dacă se pot trage concluzii. Cu toate acestea cred că există unele trăsături comune cum ar fi lipsa de unitate, luptele intestine între diversele grupări şi competiţia dintre egourile diverşilor lideri. Într-un fel, comunităţile româneşti sunt ca echipa naţională de fotbal: analizat individual, fiecare jucător este remarcabil, puşi însă să joace împreună, aceştia nu se regăsesc în teren. Probabil că este o carenţă a sistemului nostru educaţional. Atâta vreme cât membrii comunităţii nu vor putea manifesta “spirit de echipă”, nu cred că se poate vorbi de o “comunitate românească ideală”.

Dincolo de ştaif-ul diplomatic pe care îl vede orice persoană care intră în contact cu dvs, cine este Bogdan Bucur? De unde vă trageţi de loc, care vă este familia, ce pasiuni aveţi şi ce vă displace mai mult în viaţă?

M-am născut la Ploieşti la 19 aprilie 1967. Am absolvit Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti în 1991 şi până în 1997 am lucrat la institute de cercetare şi universităţi din Bucureşti, Stockholm, Paris şi Trieste. Reîntors în ţară în 1997, am realizat că guvernul nu avea resursele şi voinţa necesare să investească în cercetare şi am hotărât să-mi schimb profesia. Am dat examen şi am fost admis în Ministerul Afacerilor Externe. Părinţii sunt ingineri, soţia, medic stomatolog, am doi copii, Alexandru şi Ioana. De pasiuni nu prea mai am timp. Îmi displace profund minciuna.

Comunitatile care nu voteaza nu conteaza

Există vreun lucru pe care aţi fi vrut să-l spuneţi românilor de la Montréal, nu aţi avut ocazia şi pe care doriţi să-l spuneţi acum, prin intermediul nostru?

Comunitatea română din Montréal este una dintre cele mai importante comunităţi româneşti din Canada. Peste tot pe unde am fost, atât în activităţile mele oficiale cât şi în calitate de persoană privată, am constat că românii sunt apreciaţi şi bine văzuţi de autorităţi, de angajatori, de colegi, de vecini, etc. Puterea unei comunităţi stă însă şi în unitatea ei. Este important să ne păstrăm tradiţiile şi valorile dar trebuie să participăm şi la viaţa politică a societăţii de adopţie. Din păcate, la acest capitol românii se remarcă prin absenteism la vot. Iar comunităţile care nu votează nu prea contează.