Eminescu şi Caramitru… sau chiar invers! Nu contează, mai important este să vă spun că, în ultima zi din iunie, românii montrealezi s-au întâlnit din nou cu Luceafărul poeziei româneşti. După cum s-a anunţat în afişul publicitar, îndrăgitul actor Ion Caramitru a fost secundat, în recitalul său poetic, de bine-cunoscutul clarinetist Aurelian Octav Popa.
Pe tot traseul spectacolului, minunatul duet s-a armonizat magistral, în cadenţa riguros controlată de cei doi maeştri. De fapt, reuşita scenetă a fost un bun montaj literar-muzical, axat pe opera lirico-filozofică a poetului nostru venit dintre stele şi plecat, timpuriu, printre aştri. Clarinetul fermecat ne-a purtat până în sorginţile melosului, începând de la gavotă şi menuet, aş zice eu, până la armoniile contemporane şi cotidiene.
Maestrul clarinetist era costumat în alb-argintiu, ca în “La steaua”. Sobru, în negru, pe un fundal tot negru, sub lumina reflectoarelor, maestrul Caramitru îl aducea şi readucea pe Eminescu din ireal în real, recitând fluviu şi bine sincronizat pe o gestică pe cât de firească tot pe atât de explicită. Când profund meditativ, când exploziv bine ponderat, minunatul recitator devenea un Eminescu real, palpabil, trecând repetat din neant în real. Şi, nu ştii de ce, şi este bine aşa, uneori interpretul devenea… Toma Caragiu. De fapt, iscusitul Caramitru a început cu o logoree istorico-filozofico-lirică, prevenind auditoriul că ne va purta printr-o lume tăinuită, dar… destăinuită de poetul-astru. Şi iar, de fapt, maestrul-actor ne-a oferit cheile magice cu care să intrăm în cosmogonia atât de încâlcită filozofic şi atât de simplu elucidată de Poet. Mai ales pentru cunoscători a fost recitarea, în premieră, a unor fragmente din unele poeme filozofice scrise de Mihai la doar şaisprezece ani. Perlele necunoscute încă marelui public ne-au fost oferite de domnul fost ministru al Culturii Ion Caramitru, care le-a cules din arhivele Bibliotecii Academiei Române.
Cuplul actorilor – cum să-i numesc altfel? – a fost răsplătit cu aplauze după fiecare fragment consumat. În finalul finalului, actorul Ion Caramitru, chiar şi el profund captivat de anvergura recitalului, ne-a dăruit o istorioară cu mare tâlc, scrisă de regretatul Geo Bogza.
Iat-o: Într-o vizită de lucru pe Pământ, Dumnezeu şi Sfântul Petre au rămas într-o noapte în casa unor români săraci, dar buni creştini. Gazdele i-au ospătat şi omenit cu de toate, i-au odihnit şi, dimineaţa, călătorii neidentificaţi au purces din nou la drum. Într-o doară, Petre l-a întrebat pe Dumnezeu: au cu ce are de gând să răsplătească bunele gazde moldovene? La început, Dumnezeu a zis că nu le dă nimic. Ce să le dea pentru o singură noapte de ospitalitate?! Dar Dumnezeu minţea, fiindcă a cugetat şi i-a zis lui Petre că o să le dea sătenilor posibilitatea să-şi vadă singuri sufletul lor. Şi, după un timp, în casa aceea de moldoveni s-a născut… Eminescu.
Dacă scrisele mele v-au plăcut, apăi să-i mulţumim pentru organizare şi găzduire bunei samaritene Simona Hodoş, directoarea Asociaţiei ROCADE din Montréal.
Şi a căzut cortina, iar colindăreţii Ion Caramitru şi Aurelian Octav Popa au plecat cu Dor de Eminescu spre Ottawa, Toronto ş.a.m.d. Doar dorurile noastre au rămas cu noi, printre străini…
