Viaţa şi opera lui André Malraux sunt un exemplu edificator pentru cât de complexă, de imprevizibilă şi de miraculoasă poate fi o existenţă omenească pasionată, aflată în consonan-ţă cu idealurile, utopiile şi dramele timpului său. Malraux a fost un scriitor imens al literaturii franceze din secolul trecut, dar personalitatea sa tumultuoasă s-a manifestat în egală măsură și ca luptător cu arma în mână pentru cauzele în care a crezut, şi ca om politic întreprinzător, dotat cu o largă viziune ce a lăsat urme durabile în societatea şi cultura franceză.
S-a născut la Paris, în 1901, ca fiu al lui Fernand Malraux şi Berthe Lamy. Bunicul patern era armator la Dunkerque, iar cel matern, brutar la Saint-Maur-des-Fossés.
Părinţii s-au despărţit când André avea 4 ani. și restul copilăriei s-a petrecut în familia mamei sale. Nu a fost o copilărie fericită şi peste câteva decenii, celebrul, de acum, om politic şi scriitor, avea să scrie în Antime-morii (1967): “Aproape toţi scriitorii pe care-i cunosc, îşi iubesc copilăria. Eu, pe a mea, o detest”.
Să fi fost această copilărie detestată una dintre cauzele care explică puţina ardoare a adolescentului supradotat pentru obligaţiile şcolare? Cert este că, în paralel cu lecturi asidue din autori atât de variaţi precum Hu-go, Flaubert, Condorcet, Nietzche, Tolstoi, Dosto-ievski, Corneille, Baudelaire etc., el abando-nează studiile secundare în 1918 şi începe să lucreze în anticariate, iar din 1919, în librăria La Connaissance. Este un vizitator pătimaş de muzee şi încearcă, fără succes, să picteze.
În 1920, René-Louis Doyon, proprietarul librăriei, lansează o revistă cu acelaşi nume, La Connaissance în care André Malraux debu-tea-ză cu un articol despre poezia avantgardistă. El intră în contact cu mediile literare şi artistice pariziene şi, alături de patronul lui, se iniţiază şi în profesiunea de editor. Va deveni în curând, de altfel, director artistic la Éditions du Sagittaire.
Se căsătoreşte, în 1921, cu scriitoarea Clara Goldschmidt, cu care călătoreşte la Praga, Viena, Berlin, Tunis, Sicilia şi, în cele din urmă, Phnom Penh, în Cambodgia. În Cambod-gia, în 1923, are loc unul dintre cele mai stranii episoade din viaţa lui: speculaţii bursiere neinspirate conduc la pierderea întregii averi considera-bile a Clarei şi, spre a reface cât de cât bunăstarea cuplului, André Malraux nu găseşte altă soluţie decât să des-prindă un basorelief din faţada unui templu khmer spre a-l vinde unor colecţio-nari europeni. Basorelieful este însă descope-rit şi André Malraux, arestat şi apoi condamnat la trei ani închisoare la Phnom Penh. Pedeapsa va fi redusă însă la un an cu suspendare, în urma lobby-ului făcut de persona-lităţi culturale din Franţa, mobilizate de Clara în sprijinul soţului ei.
Dar spiritul aventuros al lui André Malraux este departe de a se opri aici. Reîntors în Franţa, el se afirmă tot mai mult în lumea literară, atât prin cărţile inspirate din experienţele sale (La voie royale, 1930, La Condition humaine, 1933 şi L’Espoir, 1937) , cât şi prin activitatea de editor la Gallimard. Călătoreşte mult în Asia, iar, după 1930, îl găsim fermecat de comunism. Vizitează, primit cu pompă, URSS-ul şi luptă alături de republicani în Spania, în calitate de comandant al unei esca-drile de avioane organizate de el după ce-şi atribuise titlul de colonel în aviaţie, deşi nu avea nicio experienţă de pilot.
În timpul celui de-al doilea război mondial, luptă în Rezistenţă sub numele de colonel Berger, este arestat de germani în 1944 la Toulouse, şi scapă cu viaţă numai datorită izgonirii acestora de armatele aliate. Se îndepăr-tea-ză de comunism şi, după război, până în 1959, activitatea sa este predominant literară şi culturală. Călătoreşte mult, susţine numeroase conferinţe, celebritatea sa depăşind graniţele Franţei şi chiar ale Europei.
Între 1959 şi 1969, este ministru al Aface-ri-lor Culturale şi inaugureaza o politică activă de difuzare a culturii franceze în lume. În timpul ministeriatului său, printre altele au fost restaurate numeroase mari monumente (Louvre, Versailles, Les Invalides etc).
Moare în 1976, în urma unei congestii pulmonare, dar rămân în urma lui câteva capodopere al căror interes nu s-a perimat odată cu trecerea anilor și a schimbărilor istorice.
Calea regală (1930) este un roman fastuos, și totodată dur și pesimist, de aventuri cu iz inițiatic în jungla cambodgiană, Condiţia umană (1933) cu acțiunea în 1927, localizată în China în timpul luptei pentru putere între comunişti şi naţionaliştii lui Ciang-Kai-Shek este o frescă tragică despre vulnerabilitatea valorilor și a destinelor omenești. Romanul a fost distins cu premiul Goncourt în 1933. Speranţa (1937) evocă dezastrele războiului civil din Spania (1936-1939) iar Muzeul imaginar (1952-1954) este o călătorie în lumea unor capodopere – pictură şi sculptură – din lumea întreagă şi din diferite epoci.
