Poate nu vă vine să credeţi, dar România a funcţionat până în 2011 după un Cod Civil care data din 1864. Adică de pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Autorităţile din ţară au reuşit, în sfârşit, să adopte unul modern, care a intrat în vigoare de la 1 octombrie 2011. Una dintre sursele sale de inspiraţie a fost Codul Civil din Québec.
Printre altele, Codul vine cu noutăţi în privinţa familiei, cum ar fi custodia comună asupra copiilor sau posibilitatea ca Starea Civilă să refuze numele alese de părinţi, dacă sunt considerate ridicole. (P.R.)
La 1 octombrie, în România a intrat în vigoare un nou Cod civil, inspirat, printre altele, şi din Codul civil din Québec. Până în acest moment s-a aplicat Codul civil din 1864, care avusese ca model Codul lui Napoleon, din 1804.
Încă din timpul perioadei comuniste se încercase, în România, redactarea unui nou Cod civil, însă fără niciun rezultat. Suferind o serie întreagă de modificări datorate noilor cerinţe ale timpurilor, dar şi ale regimului comunist, Codul civil ajunsese să fie aplicat numai în parte, multe dintre articolele sale fiind abrogate. El era completat astfel de legi speciale în domeniul dreptului familiei, persoanei fizice şi juridice, chiar şi în privinţa succesiunilor.
După 1991, iar mai apoi odată cu intensificarea eforturilor pentru aderarea României la Uniunea Europeană, a crescut şi implicarea specialiştilor în vederea elaborării unui nou Cod civil. Reforma se referă nu numai la modernizarea regulilor de drept şi a limbajului folosit, dar şi la integrarea diferitelor legi civile existente deja în sistemul naţional de drept. Alături de acestea, au fost preluate şi anumite noţiuni şi instituţii aparţinând unor reglementări străine.
Opera de recodificare a dreptului civil român s-a realizat cu sprijinul legisla-ţiilor moderne de natură civilistă existente, în acest moment, în lume. Printre acestea se numără: Codul civil francez, Codul civil al provinciei Québec, precum şi Codurile civile italian, spaniol, eleveţian, german sau brazilian.
În afară de România, Codul civil din provincia Québec a consituit unul dintre modelele luate în calcul de alte câteva reforme de drept civil din întreaga lume. Încă din 1991, Jean-Louis Baudouin, la momentul acela judecător la Curtea de Apel din Québec, menţiona, în Quelques perspectives historiques et politiques sur le processus de codification, că refacerea unui Cod civil la sfârşit de secol XX nu este o sarcină uşoară; puţine sunt ţările care au încercat această aventură.
La jumătatea secolului trecut, Québecul a luat decizia modificării Codului său civil. După o muncă de aproximativ 50 de ani, provincia a reuşit să dea lumii un Cod modern, ce a intrat în vigoare în 1994. El grupează instituţiile fundamentale din dreptul civil: persoana fizică şi juridică, familia, succesiunile, bunurile, obligaţiile, inclusiv contractele speciale, priorităţile şi ipotecile, probele, prescripţia extinctivă, publicitatea drepturilor, precum şi normele de drept internaţional privat – structură pe care o întâlnim, cu mici ajustări, şi în noul Cod civil român.
După modelul Codului civil din Québec, legiuitorul român a renunţat la dualismul Cod civil – Cod comercial, astfel încât a inclus în categoria contractelor speciale şi contracte ce erau considerate apanajul exclusiv al comercianţilor.
De asemenea, sunt avute în vedere atributele autorităţii părinteşti şi modul de exercitare a acestora de către ambii părinţi, chiar şi atunci când sunt divorţaţi. La acestea se adaugă ridicarea la rang de principiu a noţiunii de interes superior al copilului, după acelaşi model al legislaţiei din Québec. Şi tot în materie de drept al familiei sunt preluate noţiuni cum ar fi locuinţa de familie, după modelul rezidenţei principale din Québec, dar şi elemente privind tutela minorului şi a majorului ocrotit prin decizie judecătorească, precum şi reproducerea umană asistată medical, cu terţ donator. În plus, au fost preluate, în România, şi unele reglementări din domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, aşa cum sunt ele menţionate în Codul civil al provinciei.
Dorim însă să atragem atenţia asupra faptului că toate aceste preluări sunt la nivel pur legislativ, iar aplicarea lor în practică va necesita adaptarea la sistemul socio-juridic general românesc, ce va avea drept consecinţă interpretări şi soluţii diferite de cele din doctrina şi jurisprudenţa din Québec.
