Crochiu Paul Auster : Un autor filozof care nu iubeşte filozofii

Puţini autori contemporani apar atât de îndatoraţi unor orientări filozofice ca Paul Auster, a cărui operă studiată la nivel academic aduce în discuţie psihanaliza lui Jacques Lacan, deconstructivismul lui Jacques Derrida, poststructuralismul şi postmodernismul lui Jean Baudrillard ori misticismul lui Michel de Certeau. Şi cu toate acestea autorul declara, într-un interviu din 2004 pe marginea romanului său Oracle Night, că toţi filozofii aceştia sunt ”de necitit”.
S-a născut la 3 februarie 1947, la Newark (New Jersey), într-o familie de evrei din clasa medie, originari din Polonia. După o copilărie petrecută într-un sat de la marginea New York-ului (South Orange), Paul Auster a urmat studii secundare, la Columbia High School, şi universitare, la Columbia University. Dar drumul său nu a fost simplu şi fără ocolişuri. În ultimul an de high school,  părinţii au divorţat, iar la sfârşitul anului, Paul Auster a plecat în Europa. A vizitat Italia, Spania, Franţa şi Irlanda. În timpul acestei călătorii a început să scrie un roman. S-a întors în Statele Unite, s-a înscris la universitate şi, după încă o escapadă în Franţa, în 1967, Paul Auster s-a reîntors la Columbia University, pe care a absolvit-o în 1970, cu licenţă în literatura engleză şi comparată. Şi din nou a plecat în Franţa, la Paris, unde, de astă dată a rămas patru ani. A în-ceput să traducă literatură franceză, iar în 1974 a reve-nit în Statele Unite, unde s-a căsătorit cu scriitoa-rea Lydia Davis. A divorţat însă câţiva ani mai târziu şi s-a recăsătorit, în 1981, cu o altă scriitoare, Siri Hustvedt.
Avea, în 1974, 27 de ani şi, privind din perspectiva carierei literare strălucite şi prolifice de mai târziu, nimic nu părea să indice resurse creatoare de excepţie. Nu era un scriitor precoce şi, timp de câţiva ani, până în 1982, s-a manifestat mai curând ca traducător, singur ori în colaborare cu Lydia Davis.
Dar, în 1982, Paul Auster a publicat, cu totul atipic, un volum de memorii: The Invention of  Solitude, care s-a bucurat de un succes triumfal. Era vorba     despre copilărie, despre relaţiile cu tatăl său, lipsite de căldură, şi, în partea a doua, despre subiecte relativ abstracte, precum coincidenţele, soarta, identitatea, singurătatea etc. Ele vor reprezenta mai târziu câteva dintre din constantele romanelor sale.
Este paradoxal succesul lui Paul Auster cu o asemenea carte de memorii, întrucât ea venea din partea unui debutant, nu a unui scriitor consacrat, de mare anvergură, a cărui celebritate ar fi fost incitantă pentru interesul publicului.
Dar publicul a intuit bine. Paul Auster avea să devină un asemenea scriitor. Căci succesul a declanşat toate resursele,până atunci, de departe privind, vizibile. Paul Auster a început să publice, cu un succes crescând, romane, scenarii de filme, volume de poezii şi de eseuri, traduceri, într-o cadenţă accelerată, uneori câte două şi trei titluri pe an. Literatura sa romanescă i-a asi-gurat în primul rând celebritatea şi numeroa-sele premii literare, dintre care se disting premiul francez Medicis, 1993, pentru scriitori străini (acordat pentru romanul Levi-athan) şi premiul spaniol Principe de Asturias, 2006, pentru întreaga operă lite-rară, premiu cu care înaintea sa au mai fost distinşi, printre alţii, Günther Grass, Arthur Miller şi Mario Vargas Llosa.
Romanele sale au, de regulă, o intrigă poliţistă, care nu respectă însă canonul tradiţional. Ele sunt mai curând grave, antrenante, dar totodată reflexive, cu teme şi motive predilecte, cum ar fi, în afara celor deja amintite, eşecul, imposibilitatea comunicării, crizele existenţiale, marginalizarea. Personajul narator este, de multe ori, un scriitor care meditează asupra condiţiei sale de autor. Printre scriitorii care l-au influenţat se numără perso-nalităţi foarte diferite, precum Edgar Allan Poe, Samuel Beckett şi Herman Melville.
Palatul lunii (1989) face parte dintre romanele majore ale lui Paul Auster. Prin intermediul personajului principal, introvertitul şi reflexivul Marco Stanley Fogg, romanul este o istorie despre căutarea de sine prin prietenie şi dragoste. Romanul este totodată şi o frescă a vieţii americane underground.
Romanul Nebunii în Brooklyn (2006), plin de peripeţii antrenante, “este o carte despre supravieţuire”, cum o defineşte însuşi autorul. Personajul principal, Nathan Glass (60 de ani), face faţă unei crize existenţiale pe care o depăşeşte cu ajutorul nepoţior săi, Tom şi Lucy, şi al pitorescului Harry Bright-main. Viaţa lui devine un fel de călătorie iniţiatică, efectuată în anii târzii ai unei vieţi aparent – dar nu definitiv – eşuate din cauza bolii şi a singurătăţii.