Curba care împodobeşte coloana vertebrală a unora dintre conaţionalii mei a apărut în toată spledoarea ei imediat după meciul dintre Lucian Bute şi Carl Froch. Nici n-am deschis bine paginile internet ale diverselor ziare româneşti unde era comentat meciul, că am fost invadată de comentariile celor care… nu mai puteau de bucurie.
Icnete, gâfâieli, răgete de satisfacţie răsăreau peste tot, ca ciupercile după ploaie, cu o violenţă greu de imaginat. Bute – ţăranul, moldoveanul, umflatul, îngâmfatul, fricosul, nulitatea, campionul lui peşte… şi câte şi mai câte!
Nicio ruşine în a se bucura pe faţă, cu “ha-ha-ha” plasat la început sau la sfârşit de mesaj. Duhnind de răutate, mustind de ură, spiritul mârlănesc şi-a încălţat pantofii cu tocuri înalte şi a pornit să joace sârba pe internet.
Şi pe bună dreptate, nu-i aşa? Cum de-şi permite Bute ăsta să ajungă celebru atât de repede şi să mai trăiască şi bine, prin străinătăţuri, câştigând căruţe de bani la fiecare meci? Dacă le-ar fi luat toţi banii personali sau dacă i-ar fi bătut măr prin vreun bar, nu cred că l-ar fi urât atât.
e undeva, mare ajutor le-a dat că a pierdut meciul ăsta! La cât venin acumulaseră în guşă, săracii, după fiecare victorie a lui Lucian Bute, mai aveau puţin şi crăpau.
