Dacă ne întoarcem în timp, locul unde a apărut şi a început să fie consumată cafeaua este continentul african – mai precis, Yemen şi Etiopia. De-a lungul vremii, servirea acesteia a presupus un ceremonial obligatoriu, a cărui tradiţie rămâne încă vie.
Dintotdeauna, la nomazii saharieni sau beduinii Arabiei, prepararea cafelei avea loc în faţa cortului şi sub ochii invitaţilor: după prăjirea şi măcinarea manuală a boabelor de cafea, pudra obţinută se amesteca cu apă şi se fierbea, succesiv, în trei cafetiere de mărimi diferite. Apoi se aştepta depunerea zaţului, înainte ca băutura să fie servită.
Pentru a fi o reuşită, ceremonia trebuia să se desfăşoare fără grabă şi să se respecte toate etapele, în ordine. Când totul era gata, cel care preparase cafeaua o gusta înainte de a o turna în ceştile mici, aliniate în faţa lui. Dacă pregatirea cafelei este astăzi mult simplificată, se folosesc în continuare mai multe cafetiere, iar ritualul are loc totdeauna în fata oaspeţilor.
În Turcia, multă vreme cafeaua a fost servită de sclavi, iar femeile din harem aveau servitoare dedicate preparării şi servirii acestei băuturi. Înainte de a fi adusă, cafeaua era decantată într-un recipient metalic (de aur, dacă ne aflam la Curte!), numit ibric.
De altfel, la curtea sultanilor din Istanbul au apărut primele “servicii de cafea”. În general, un astfel de ansamblu e compus dintr-un ibric cu cioc lung şi din ceşti minuscule de porţelan. Adus în occident de Marco Polo, în cursul secolulului al XIII-lea, porţelanul chinezesc i-a cucerit de la început pe suveranii otomani. De mărime mică şi cu formă ovoidală, ceştile nu aveau toartă şi erau aşezate pe un suport numit zarf, un obiect de formă cilindrică cu mâner, lucrat în filigran. Acesta avea rolul de a evita arsura degetelor şi era confectionat, de obicei, din metal (cupru, argint, aur) sau din lemn (abanos sau cocos).
Europa a descoperit aproape simultan trei băuturi exotice: ceaiul, cafeaua şi ciocolata, care au pătruns rapid în viaţa de zi cu zi. Însă până în secolul al XVII-lea nu au existat obiecte special destinate pentru a servi aceste noutăţi delicioase.
La început, nu exista aproape nicio diferenţă între ceainic, cafetieră sau ciocolatieră, ca modalitate de servire. Cafetiera arabă în formă de pară va rămâne pentru mult timp singurul model cunoscut, care îi va inspira pe toţi ceilalţi.
Cum aristocraţilor le place tot ce străluceşte, la sfârşitul secolului al XVII-lea apar cafetierele de cupru sau argint. Două secole mai târziu, burghezia va realiza servicii de cafea cu aparenţă distinsă din obiecte realizate iniţial dintr-un aliaj de nichel şi argintate ulterior. Succesul este imediat. Faţă de piesele excepţionale create de artişti, se propun acum obiecte în producţie de serie, funcţionale şi elegante.
În decursul secolului al XVIII-lea, apare toarta la ceaşcă, aproape în acelaşi timp cu farfurioarele, care întregesc ansamblul serviciului de cafea. Ceştile de cafea moderne urmăresc în primul rând aspectul estetic: din porţelan alb simplu sau ornate cu motive colorate, ele se adaptează gustului fiecărei epoci.
Ca o concluzie, fiecare consumator are preferinţele sale, formate prin obişnuinţă. Importantă este calitatea cafelei, modul de preparare şi, pentru unii dintre noi, calitatea cafetierei şi a ceştilor folosite la servire.
