Favoritismele românilor

Guvernul federal a înfiinţat, în 1969, Centre d’apprentissage interculturel, care ţine astăzi de Ministerul canadian de Externe. Centrul asigură personalului care urmează să lucreze în ţări străine o “instruire interculturală”, prin intermediul unor baze de date despre toate ţările cu care Canada are relaţii diploma­-tice. O secţiune aparte a fiecărei baze de date este rezervată contac­telor cu locuitorii ţării respective, virtuali colegi şi parteneri în reali­zarea unor proiecte.

Spre a facilita aceste contacte, sunt expuse două puncte de vedere: unul local, al unui nativ din ţara analizată, şi al doilea canadian, din partea unei persoane care a lucrat sau a călătorit în ţara respectivă şi a dobândit o anume experienţă, demnă de împărtăşit şi altora.

Expunerile ating un mare număr de subiecte: conversaţiile, stilurile de comunicare, codurile vestimentare, punctua­litatea, cum să stabileşti re­laţii pozitive, cum se gestio­nea­ză conflictele la locul de muncă, atitudinea localnicilor faţă de religie, clase sociale, egalitatea sexe­lor şi originea etnică, ce filme, cărţi, feluri de mâncare şi situri web sunt recomandabile, ce stereotipuri pot dăuna bunelor relaţii etc.

În capitolul care ne interesea­ză, cel rezervat României, punctul de vedere românesc este exprimat de un ro­mân (numele e confiden­ţial) născut în 1949. El are o forma­ţie universitară în inginerie me­ca­ni­că şi în comerţ şi s-a stabilit în Canada în 1978. A călă­torit în mai multe ţări, locuieşte la Gati­neau şi lucrează ca formator şi consultant.

Punctul de vedere canadian aparţine unei canadience de origine zambiană după mamă, stabilită în Canada în ultimul an de studii secundare. Licenţiată la Toronto, în studii de dezvoltare internaţională, ea a lucrat în mai multe ţări (Zimbabwe, Africa de Sud, Vietnam şi, desigur, România – 10 luni, în 2001-2002).

De astă dată, punctul de vedere românesc este mult mai sever decât cel canadian. Ar fi fost de aşteptat ca observatorul canadian să simtă un şoc cultural în contact cu un mediu de afaceri pe care observatorul ro­mân îl consideră imprevizibil, lipsit de rigoare şi preocupat să transforme relaţiile personale într-o sursă de pri­vi­legii şi favoritisme. Un mediu corupt, în care funcţio­nează bac­şişul. Or observatorul canadian nu remarcă nimic repro­babil, ba mai mult, el afirmă că, în privinţa recrutării pe bază de recomandări, bunăoară, nici în Canada lucru­rile nu stau altfel, iar românii sunt chiar ceva mai cinstiţi.

Întrebare: Până la ce punct este important să stabileşti o relaţie personală cu un coleg sau cu un client înainte de a face afaceri cu el?

Punctul de vedere românesc: Relaţiile personale sunt considerate esenţiale. Românii se aprind repede, sunt gata să exploreze oportunităţi de afaceri, dar entuziasmul lor se stinge rapid dacă nu este însoţit de contacte susţi­nute. Este o adevărată piatră de încercare să menţii contactul direct cu parteneri români, ca să dezvolţi proiecte de afaceri. Cultura comunicării în scris lipseşte, iar res­pectul faţă de termene este deficient. Întreţinerea unor raporturi pozitive prin întâlniri frecvente – invitaţii acasă,  ieşiri în oraş, activităţi comune în exterior, cadouri –  contribuie la obţinerea unor bune rezultate pe termen mai lung. Românii apreciază din plin să figureze printre intimii expatriaţilor.

Punctul de vedere canadian: Consider că este foarte important să stabileşti o relaţie socială cu oamenii, să-i cunoşti şi să vorbeşti pe scurt despre diferite lucruri înainte de a trece la afaceri.

Nu cred însă că este nevoie să stabileşti o relaţie personală cu un client sau cu un coleg înainte de a intra în afaceri. Mijloacele de a stabili raporturi sociale pot fi o conversaţie despre familia interlocutorului ori  abordarea unor subiecte importante, care se pretează la comentarii. Să bei o cafea sau un pahar de ceva cu colegii sau clienţii după terminarea lucrului este un mijloc excelent de a stabili şi de a păstra relaţii pozitive.

Întrebare: Colegii sau angajaţii se aşteaptă să aibă privilegii speciale sau să beneficieze de o consideraţie specială datorită prieteniei sau relaţiei cu noi?

Punctul de vedre românesc: În administraţia publi­că, precum şi în sectorul privat, favoritismul, nepotismul, ”scurtăturile” sunt regula, excepţia fiind respectul riguros al procedurilor. Să ai un angajat bine conectat este de mare ajutor pentru a găsi soluţii la problemele obişnuite, a căror rezolvare ar cere altminteri eforturi enorme. Angajaţii privesc favorurile personale ca nişte factori de motivare, în absenţa cărora se consideră ignoraţi şi, drept urmare, caută satisfacţii în altă parte. Adesea trebuie să dai bacşiş pentru ca dosarele să avanseze într-un ritm convenabil.

Punctul de vedere canadian: Am remarcat în pri­vinţa colegilor că ei se aşteptau, dacă nu chiar pre­tindeau privilegii speciale datorită unei relaţii sau unei prietenii personale. Cererile de asemenea privilegii se pot referi la luarea în considerare a candidaturii unei rude sau unui prieten pentru angajarea într-un post liber. Nu am găsit că această situaţie se deosebeşte de ceea ce se face în Canada. Recrutarea în Canada se face prin intermediul reţelelor de cunoştinţe – oamenii preferă să angajeze pe cineva pe care-l cunosc sau despre care au auzit vorbindu-se decât să se hazardeze în angajarea unui străin. Mi se pare că românii sunt pur şi simplu ceva mai cinstiţi în această privinţă. Rareori mi s-au făcut solicitări nepotrivite şi, când totuşi s-a întâmplat aşa ceva, refuzul meu pare să fi fost acceptat şi înţeles fără să dea naştere la dificultăţi.