Din acest număr, iniţiem o rubrică prin care dorim să oferim răspunsuri profesionale cititorilor care sunt puşi în faţa unor probleme juridice. Specialistul care va răspunde întrebărilor dvs. este Şerban Mihai Tismănariu, un avocat cu 20 de ani de experienţă în Baroul din Montréal. Prima persoană căreia Me Tismănariu îi răspunde este Ionel D. din Laval, iar problema pe care cititorul o ridică este următoarea:
În 2001, am emigrat din România în Canada, împreună cu soţia mea, Anca. În 2010, am decis să divorţăm, de comun acord, şi am ales să facem divorţul în România, unde ne căsătoriserăm, amândoi având dublă cetăţenie, română şi canadiană. După ce am divorţat de Anca, m-am recăsătorit, la începutul anului 2011, cu Paula, pe care am decis s-o aduc în Canada prin procedură de “parrainage”. Spre marea mea uimire, cererea de “parrainage” a fost respinsă, întrucât divorţul din România, din 2010, de fosta mea soţie, nu este recunoscut în Canada.
M-am uitat pe Internet şi nu înţeleg motivul refuzului, întrucât am citit că, având cetăţenia română atât eu, cât şi fosta soţie, divorţul este recunoscut, instanţele române fiind competente. Ce este de făcut?
Me Tismănariu: În primul rând, ne pare rău de situaţia dificilă a lui Ionel, de a fi separat de soţia sa şi la ora actuală. Pentru a înţelege motivul refuzului, gândiţi-vă că, în unele ţări, printre care şi SUA, se pot face divorţuri şi căsătorii la interval de o zi. Căsătoria este un act solemn, cu multe implicaţii legate de aspecte materiale, inclusiv pensia alimentară, statutul patrimonial etc. Pentru aceste motive, şi desfacerea căsătoriei este o procedură cu implicaţii juridice majore pentru soţi, copii şi terţi.
Pentru recunoaşterea hotărârilor străine de divorţ, legea canadiană impune ca cel puţin unul dintre soţi să aibă reşedinţa în ţara în care cere divorţul. Cu toate acestea, există şi excepţii create din interpretarea unui paragraf din Legea divorţului, cu privire la recunoaşterea hotărârilor străine de divorţ, respectiv obligaţia de rezidenţă. Este vorba de ceea ce jurisprudenţa numeşte “the real and substantial connection test”, adică legăturile principale ale unuia din soţi cu ţara în care a cerut divorţul.
Ionel poate face apel la Commission de l’Immigration et du statut de réfugié – section d’appel, într-un termen de 30 de zile de la primirea deciziei de refuz al “parrainage”-ului.
Notă: Prezenta constituie o opinie juridică, în limita faptelor expuse, şi nu reprezintă un aviz complet asupra cauzei, motiv pentru care vă recomandăm să consultaţi un avocat.
Cei interesaţi pot trimite întrebările lor pe adresa: [email protected], în atenţia Me Tismănariu.
