Atunci când se pune problema achiziţionării unei asigurări de viaţă, proprietarul unei companii încorporate are la dispoziţie două opţiuni care să ofere ulterior posibilitatea încasării sumelor asigurate, fără plata unui impozit aferent.
Este bine ştiut deja că încasarea beneficiului plătit de o asigurare de viaţă, în cazul în care beneficiarul este o persoană fizică, este neimpozabilă. Ceea ce este mai puţin ştiut este că, şi în cazul în care o companie încorporată este atât proprietara, cât şi beneficiara unei astfel de poliţe de asigurare de viaţă (încheiată pentru unul dintre acţionarii săi), prin intermediul unui mecanism fiscal, plăţile ulterioare ale beneficiului asigurat pot fi efec- tuate de către companie către beneficiarii moştenitori, fără a fi necesară plata unui impozit. Mecanismul fiscal este reprezentat de procedura plăţii beneficiului plătit de poliţa de asigurare de viaţă, prin intermediul contului de Dividende de Capital (Capital Dividend Account – CDA). Avantajul major în cazul unei astfel de situaţii este că plăţile lunare se vor face din banii firmei, şi nu de cei personali.
Deşi există mulţi factori care pot afecta decizia alegerii uneia dintre cele două opţiuni menţionate anterior, elementul cel mai important pentru proprietarii de companii este costul aferent primelor de asigurare. În mod normal, primele plătite pentru o asigurare de viaţă, chiar dacă aceasta este cumpărată pentru şi în numele companiei, nu sunt deductibile din punct de vedere fiscal, ci sunt plătite din venitul după impozit al companiei. Astfel, pentru că impozitul pe venit al unei companii este mult mai mic comparat cu cel al unei persoane fizice (19%, comparat cu intervalul de 31% – 50% plătit de o persoană fizică), costul finanţării unei astfel de asigurări în cadrul companiei este mult mai mic.
Dacă luăm exemplul unei companii încorporate care doreşte cumpărarea unei asigurări de viaţă pentru acţionarul său, cu o primă lunară de 1.000$ pe lună şi o rată de impozit pentru acţionar de 40%, putem lesne observa că pentru a finanţa o sumă de 1.000$ (după impozit), este nevoie să producem un venit neimpozitat de 1.234,57$ în cadrul companiei, comparat cu 1.666,67$ la nivel personal. Rezultatul net al unui astfel de calcul este că acţionarul respectiv, optând pentru cumpărarea asigurării în cadrul firmei, salvează lunar o sumă de 432$. Deoarece, în mod uzual, este mai ieftin să finanţăm cumpărarea unei asigurări de viaţă cu banii firmei decât cu banii personali, acţionarii aleg de obicei ca firma să fie atât proprietara, cât şi beneficiara poliţei de asigurare.
Ca urmare, în cazul în care acţionarii unei firme deţin deja asigurări de viaţă cumpărate în nume propriu, în mod natural rezultă întrebarea dacă transferul acestei poliţe de asigurare (personale) către firmă este posibil şi care sunt implicaţiile fiscale ale unei astfel de operaţiuni?
Ca de obicei în cazul întrebărilor referitoare la planificarea fiscală, răspunsul depinde de situaţia specifică a fiecăruia. Totuşi, în anumite cazuri, poliţa de asigurare deţinută la nivel personal şi transferată ulterior către firmă poate da naştere chiar unei plăţi neimpozabile, efectuată de firmă către acţionarul sau, respectiv, vânzătorul poliţei de asigurare.
În mod uzual, transferul unei poliţe de asigurare din nume personal în numele firmei reprezintă, din punct de vedere fiscal, o vânzare care este supusă impozitării. Mai mult, în cazul în care vânzarea are loc între două persoane afiliate (aşa cum este cazul vânzării între acţionar şi firma sa), venitul realizat din acest tip de tranzacţie, conform legii, este presupus să fie egal cu “valoarea de răscumpărare a poliţei de asigurare”. Dacă această valoare este mai mare decât costul originar al acestei poliţe de asigurare, va rezulta inevitabil un profit impozabil, numit “câştig de poliţă”. În cadrul companiei, din punct de vedere fiscal şi contabil, costul de achiziţie al poliţei de asigurare va fi egal cu “valoarea de răscumpărare”. În plus, în cazul în care unei poliţe de asigurare i se poate determina “valoarea reală de piaţă” şi când aceasta este mai mare decât “valoarea de răscumpărare”, acţionarul (vânzător) va deveni beneficiarul unei plăţi efectuate de companie, neimpozabilă, în valoare egală cu diferenţa dintre cele două elemente menţionate mai sus. Recomandarea profesională în acest caz este ca, de fiecare dată când se doreşte efectuarea unei astfel de operaţiuni, să se apeleze la serviciile unui evaluator agreat, care să determine prin metode profesionale valoarea reală de piaţă a unei poliţe. De menţionat faptul că starea de sănătate a asiguratului din momentul transferului are un rol deosebit de important în determinarea valorii reale calculate.
Cum cea mai bună explicaţie o constituie, întotdeauna, un exemplu practic, vom considera în continuare exemplul unui acţionar care doreşte să vândă companiei sale o poliţă de asigurare de viaţă la termen de 1.000.000$. Presupunem că acţionarul este în vârstă de 60 de ani şi că a achiziţionat această poliţă în urmă cu 15 ani. Presupunem, de asemenea, că acesta a suferit recent un atac de cord şi, ca atare, nu este într-o condiţie de sănătate ideală. Ca urmare a evaluării făcute de către un profesionist, se determină că va-loarea reală de piaţă a poliţei de asigurare este de 300.000$. Dacă, în această situaţie, acţionarul decide să vândă companiei poliţa de asigurare deţinută în nume personal, el va putea primi din partea firmei o sumă neimpozabilă în valoare de 300.000$. Din punct de vedere fiscal, vânzarea va produce ZERO venit impozabil, deoarece poliţa tranzacţionată, fiind la termen, nu va avea o aşa numită “valoare de răscumpărare”. Ca urmare, şi valoarea de achiziţie a acestei poliţe în cadrul companiei, bazată fiind pe “valoarea de răscumpărare”, va fi ZERO. La momentul decesului, compania va primi beneficiul asigurat de 1.000.000$, precum şi un surplus de aceeaşi valoare, în contul de Dividende de Capital (CDA), ceea ce va permite ca transferul acestei sume către moştenitori să fie neimpozabil.
