Era o zi prăfoasă de august, când căruţa se opri la noi la poartă şi strigătul vizitiului trezi urechile bunicii, ce-şi savura moţăiala de după-amiază pe cerdacul din faţa casei.
– Bidinele, bidinele bune vindem!, striga căruţaşul. Hai la bidinele, perii mari şi mărunţele, bune să te joci cu ele!, continua el, cât îl ţinea gura.
Cu paşi mici şi cumpătaţi, bunica se apropie de poartă şi, după ce privi o vreme la căruţa plină cu de toate, întrebă:
– Bini, măi creştini, matali di ci ţâi numa’ un cal dinainti şi doi dindărăt, că aşé făcătură încă n-am văzut. Oarii că mergi mai mult înapoi dicât înainti, ori ai alti socotieli în minti?, continuă ea întrebările, plimbându-şi privirea de la calul din faţa căruţei la ceilalţi doi, care erau legaţi în urmă.
– Asta-i pentru atunci când mierg la vale, mătuşă, că dacă cumva ari s-o ieie căruţa pré riepidi, mă gândesc că rotaţii iştia din urmă ar putié să ţână frână mai bine.
– Măi, să hie! Da’ la dial cum faci, măi omule?
– Ei, la dial îi mai uşor, că numa’ ci pun căruţa invers şi caii gândesc că mărg tot la valii, da’ mierg cam grieu, căci din urmă tot cu frână să ţân. Da’ iacă, mă iei cu vorba şi nu caii mi-s di vânzari, ci bidinelili, aşe că, dacă vrai să cumperi, cumpără, şi dacă nu, dă-ni paci şi mie şi la cai, că ne-ai zăpăcit cu întrebărili.
Poate că nu e cel mai bun exemplu de calcul de risc, de aceea am să vă povestesc ceva mai concret şi mai de aproape. Într-un jurnal de specialitate, nu tare de mult în urmă au apărut tot soiul de cifre ce vorbeau despre risc – şi nu despre cel din Capu’ Satului, ci despre riscurile din Canada.
Deoarece treaba mea e să vă povestesc despre asigurări, ei bine, aflaţi că riscul ca locuinţa dvs. să ardă este de 1 la 1200, pe când cel de a avea un accident de maşină e de 1 la 240. Cu toate acestea, asigurările pentru casă, atunci când aveţi o ipotecă, şi pentru maşină, din ziua de când deveniţi proprietar, sunt obligatorii în această ţară.
Dar să lăsăm bunurile şi să ne uităm la oameni, unde riscul de a muri înainte de 65 de ani este de 1 la 14, pe când riscul de a fi în invaliditate mai mult de 3 luni (tot înainte de 65 de ani) se ridică la 1 la 5. Cel mai mare coeficient, şi anume de 1 la 3, este dat de riscul de a avea o boală gravă (din cele ce pun viaţa în pericol şi care, chiar atunci când nu sunt fatale, schimbă total calitatea vieţii).
Acum, păstraţi în memorie valorile prezentate mai sus şi haideţi să vedem cum sunt asiguraţi oamenii din provincia Québec, printre care şi noi suntem la număr.
Ei bine, posesorii unei asigurări de viaţă reprezintă 79%, iar cei care deţin o protecţie financiară în caz de invaliditate, 30%. Cât despre cei care au înţeles că riscul cel mai mare, înainte de toate celelalte rele, rămâne acela de a te trezi cu o boală gravă şi fără venituri, când ai mai mare nevoie, şi au hotărât să subscrie la o asigurare ce le oferă protecţie financiară pentru asta reprezintă doar 4%.
Nu ştiu ce părere aveţi despre cele de mai sus, dar cred că aici, în Québec-ul anului 2013, sunt încă mulţi oameni care ori nu realizează adevăratul risc, ori sunt de genul lasă că n-o să mi se-ntâmple tocmai mie.
Dumneavoastră în ce ordine aţi legat caii la căruţă?
