Despre risc şi nu numai

Era o zi prăfoasă de august, când căruţa se opri la noi la poar­tă şi stri­gătul vizitiului trezi urechile bunicii, ce-şi savura moţăiala de după-amia­ză pe cerdacul din faţa casei.

– Bidinele, bidinele bune vin­dem!, striga căruţaşul. Hai la bidine­le, perii mari şi mărunţele, bune să te joci cu ele!, continua el, cât îl ţinea gura.

Cu paşi mici şi cumpătaţi, bu­ni­ca se apropie de poartă şi, după ce privi o vreme la căruţa plină cu de toate, întrebă:

– Bini, măi creşti­ni, ma­tali di ci ţâi numa’ un cal di­nain­ti şi doi din­dărăt, că aşé fă­cătură încă n-am vă­zut. Oarii că mergi mai mult îna­poi dicât îna­inti, ori ai alti socotieli în minti?, continuă ea în­trebările, plim­bân­du-şi privirea de la calul din faţa căruţei la ceilalţi doi, care erau legaţi în urmă.

– Asta-i pentru atunci când mierg la vale, mătuşă, că dacă cum­­­va ari s-o ieie căruţa pré riepidi, mă gân­desc că rotaţii iştia din urmă ar putié să ţână frână mai bine.

– Măi, să hie! Da’ la dial cum faci, măi omule?

– Ei, la dial îi mai uşor, că nu­ma’ ci pun căruţa invers şi caii gândesc că mărg tot la valii, da’ mierg cam grieu, căci din urmă tot cu frână să ţân. Da’ iacă, mă iei cu vorba şi nu caii mi-s di vân­zari, ci bidinelili, aşe că, dacă vrai să cumperi, cum­pără, şi dacă nu, dă-ni paci şi mie şi la cai, că ne-ai zăpăcit cu între­bă­ri­li.

Poate că nu e cel mai bun exemplu de calcul de risc, de aceea am să vă povestesc ceva mai concret şi mai de aproape. Într-un jurnal de specialitate, nu tare de mult în urmă au apărut tot soiul de ci­fre ce vor­beau despre risc – şi nu despre cel din Capu’ Satului, ci despre ris­cu­rile din Canada.

Deoarece treaba mea e să vă poves­tesc despre asi­gu­rări, ei bine, aflaţi că riscul ca locu­inţa dvs. să ardă este de 1 la 1200, pe când cel de a avea un accident de ma­şi­nă e de 1 la 240. Cu toate acestea, asigurările pentru ca­să, atunci când aveţi o ipo­tecă, şi pentru maşină, din ziua de când deveniţi proprietar, sunt obligatorii în această ţară.

Dar să lăsăm bunurile şi să ne uităm la oameni, unde riscul de a muri înainte de 65 de ani este de 1 la 14, pe când riscul de a fi în invaliditate mai mult de 3 luni (tot îna­inte de 65 de ani) se ridică la 1 la 5. Cel mai mare coeficient, şi anume de 1 la 3, este dat de riscul de a avea o boală gravă (din cele ce pun viaţa în pericol şi care, chiar atunci când nu sunt fatale, schim­bă total calitatea vieţii).

Acum, păstraţi în memorie valorile prezentate mai sus şi hai­deţi să vedem cum sunt asiguraţi oamenii din provincia Québec, printre care şi noi suntem la număr.

Ei bine, posesorii unei asigu­rări de viaţă reprezintă 79%, iar cei care deţin o protecţie financiară în caz de invaliditate, 30%. Cât despre cei ca­re au înţeles că riscul cel mai mare, înainte de toate ce­le­lalte rele, ră­mâ­ne acela de a te trezi cu o boală gravă şi fără venituri, când ai mai mare nevoie, şi au hotărât să subscrie la o asi­gurare ce le oferă protecţie finan­ciară pentru asta reprezintă doar 4%.

Nu ştiu ce părere aveţi despre cele de mai sus, dar cred că aici, în Qué­bec-ul anului 2013, sunt încă mulţi oameni care ori nu realizează adev­ăratul risc, ori sunt de genul lasă că n-o să mi se-ntâmple tocmai mie.

Dum­neavoastră în ce ordine aţi legat caii la căruţă?

 

Petru Cotnareanu
Petru Cotnareanu
Petru Cotnăreanu este născut în dulcea Bucovină, sub poale de Rarău, trecut prin informatica preistorică şi prin ceva şcoli din Québec. În prezent sfătuitor auto­rizat pentru banii altora (de banii lui se ocupă soţia). Iubeşte lucrurile simple şi cinstite şi ia în glumă o artă tare grea, cum e cea a scrisului.

Ultimele articole

Articole similare