Românii au, oficial, ambasador în Canada

ambasadoare gligorAmbasadoarea României în Canada, E.S. Maria Ligor, şi-a prezentat luni, 10 iunie, scrisoa­rea de acreditare guvernatorului general al Canadei, E.S. David Johnston. Potrivit protocolului diplomatic, acest moment era obligatoriu înainte ca reprezentatul diplomatic al României să-şi poată exercita atribuţiile de ambasador.

Guvernatorul David Johnston i-a spus diplomatului român că este foarte mult loc pentru dezvoltarea relaţiilor dintre Canada şi România. Cele două ţări au foarte multe să-şi ofere în domeniile educaţiei, inovaţiei, cercetării şi tehnologiei, a subliniat guvernatorul general, care a remarcat, de asemenea, creşterea comerţului dintre cele ţări.

Maria Ligor a deţinut funcţia de ambasador al României în Spania, între anii 2006 şi 2011, iar anterior a fost director general pentru afaceri europene, în Ministerul Afacerilor Externe.

De asemenea, doamna Ligor a mai lucrat la misiunea diplomatică a României pe lângă Uniunea Europeană, precum şi la Ambasada României de la Luxemburg, la Parlamentul European şi la Consiliul Europei, la Strasbourg. S-a specializat în afaceri politice şi administrative la Colegiul Europei din Bruges şi în ştiinţe politice la ULB, din Bruxelles.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare