Proprietăţi imobiliare în Sud

caraibeProbabil că mulţi dintre dvs., mai ales cei care sunteţi mai de demult în Canada, aţi început să vă plictisiţi de iarna de Québec, fermecătoare la în­ce­put, dar din ce în ce mai agasantă apoi, ce durează 4-5 luni şi se măsoară în numărul de “furtuni de zăpadă” pe an. În speranţa că mai scurtaţi sau măcar rupeţi în două iarna, unii dintre dvs. aţi făcut, cu siguran­ţă, vacanţe în Cuba, Republica Dominicană, Mexic sau Florida. Dar după o săp­tă­­mână care trece mereu prea repede, nu aţi avut încotro şi aţi revenit totuşi la cru­da realitate a celor minus 25 grade din ianuarie, februarie şi chiar martie.

Imposibil totuşi să nu vă fi trecut prin minte ideea de a avea o casă de vacanţă în Sud, unde să puteţi “păcă­li” iarna pentru mai mult de 7 zile pe an. Alţii, printre care şi subsemnatul, visează chiar la mai mult – să aibă posibilitatea într-o zi să-şi stabilească şi rezidenţa principală în Sud, între palmieri şi cocotieri, şi să uite un pic mai mult de datul zăpezii la lopată şi de verglas.

Ei bine, dacă dvs. credeţi că este doar un vis irealizabil, aveţi puţintică răb­dare! Lucrurile pot fi mai simple decât credeţi. Cu condiţia să ştiţi ce faceţi şi să vă feriţi de şarlatani.

Pentru a înţelege mai bine etapele de parcurs în acest proces, am luat legă­tura cu colegul nostru Bogdan Calita, cur­tier imobiliar, care de ceva vreme se ocupă, aproape exclusiv, de stabilirea de contacte de încredere cu profesionişti din domeniul imobiliar din Caraibe: Florida, Costa Rica, Bahamas, Saint Lucia şi Republica Dominicană. Dânsul ne-a răspuns cu ma­re amabilitate la întrebările fireşti pe care le poate avea orice cumpărător canadian interesant de o achiziţie în Sud.

Gabriel Purcăruş: Bogdan, de ce case în Sud?

Bogdan Calita: Bineînţeles, climatul tropical este motivul numărul unu. Dar e mai mult decât atât. În anumite ţări din Carai­be, costul vieţii este mult mai redus decât în Canada. De pildă, o pensie canadiană de 1.500 dolari nu îţi ajunge nici pe o măsea aici, dar cu aceiaşi bani te poţi descurca excelent în Republica Dominica­nă. Mulţi americani, canadieni şi euro­peni îşi cumpără proprietăţi în aceste ţări, lucrează acolo sau se retrag la pensie şi duc o viaţă foarte lejeră. Asistenţa me­-dicală este, de asemenea, aborda­bilă. Guvernele acestor ţări încurajează investi­ţiile străine în toate domeniile, inclusiv în cel imobiliar.

G. P.: Despre ce preţuri vorbim?

B. C.: Depinde de amplasament şi de tipul de proprietate, dar se pot găsi case pentru toate bugetele. Apartamente cu vedere la mare, vile extrem de abor­dabile ca preţ, dar şi mai scumpe, terenuri de construcţie atât pentru persoane fizice, cât şi pentru constructori, hoteluri, restaurante. Dacă, de exemplu, câteva familii decid să aibă împreună un loc exotic, unde să-şi poată construi fiecare o vilă, avem şi insule.

G. P.: Ce probleme ar putea avea un cumpărător canadian, să zicem un emigrant român, la cumpărarea unei case în Sud?

B. C.: Păi, vorba proverbului: Dacă nu te pricepi la bijuterii, ar fi bine să fii prieten cu bijutierul. În unele din aceste ţări se vorbeşte spaniolă şi, în plus, legis­laţia e diferită. Este nevoie de oameni de încredere acolo, curtieri imobiliari, specialişti în finanţare ipotecară, avocaţi, notari. Practic, procesul de cumpărare e simplu, dacă eşti asistat de oameni de încredere. Eu cred că am reuşit să stabilesc aceste contacte de valoare.

G. P.: Şi care sunt rezultatele?

B. C.: Fără falsă modestie, bune. Am reuşit să semnez contracte cu profesionişti imobiliari, care pot oferi atât un inventar ridicat şi diversificat de proprie­tăţi, cât şi seriozitate în tranzacţii în Bahamas, Republica Dominicană, Santa Lucia, Costa Rica, Florida. Avem deja primii clienţi români foarte mulţumiţi de tranzacţiile realizate în Punta Cana şi Santa Lucia. Asta mă face să fiu optimist că lucrurile vor merge bine în continuare.

G. P.: Dacă eu vreau să cumpăr o casă acolo, câţi bani îmi trebuie şi de unde iau finanţare?

B. C.: Cel mai simplu e să-ţi faci aici, în Canada, o refinanţare pe casa actuală; avem curtieri ipotecari cu care lucrăm pentru acest proiect. Cu un avans rezonabil, putem găsi acolo finanţare la o bancă. Şi, pentru a nu vă speria că lucraţi cu bănci necunoscute, să ştiţi că băncile nord-americane au sucursale în majoritatea ţărilor din Sud (Scotia Bank, TD Bank etc.). În general, pe lângă avans şi împrumutul ipotecar, mai sunt şi costuri de achiziţie (avocat, taxe), în general în jur de 5% din valoarea proprietăţii.

G. P.: În fine, ultima întrebare:  cam câte proprietăţi poţi oferi clienţilor canadieni?

B. C.: Aş vrea să menţionez că proiectul nostru reprezintă o premieră în domeniul imobiliar din Québec, în ce priveşte volumul uriaş şi divers de proprietăţi în Caraibe. Vorbim în prezent de peste 600 de vile, apartamente şi 300 de terenuri în Caraibe, aflate deja la vânzare, şi aproximativ 1.600 de proprietăţi în Florida (aici suntem încă în negocieri contractuale). Avem, de asemenea, proprietăţi pentru închiriat şi vreau să vă mai spun că discutăm cu alte trei destinaţii din Caraibe, pe care nu o să le divulg deocamdată.

G. P.: Mulţumesc de informaţii, Bogdan, şi mult succes!

Gabriel Purcarus
Gabriel Purcarus
Gabriel Purcăruş - absolvent al Facultăţii de Fizică, Universitatea Bucureşti şi de Meteorologie, la UQAM. Pasionat de şah, marketing imobiliar şi medicină naturistă. Colaborator al ziarului Pagini Româneşti, oferă consultaţii pe teme imobiliare clienţilor români din Montréal. Puteţi să îl contactaţi, pentru întrebări, la [email protected]

Ultimele articole

Articole similare