E gerul Bobotezei. Izolaţi-vă!

În Statele Unite nu s-au mai văzut aşa temperaturi scăzute, de zeci de ani de zile. Iar la noi, în Canada, deşi suntem obişnuiţi cu frigul, parcă iarnă ca asta, mai rar. Vechea vorbă românească e gerul Bobotezei s-a adeverit şi anul acesta.

Oamenii, pentru a se feri de frig, trebuie să îşi “izoleze” corpul, să-l acopere, pentru a păstra căldura pe care acesta a înmagazinat-o. Acelaşi principiu de îmbrăcare sau de izolare este valabil şi în privinţa locuinţelor noastre. Cu cât o casă este mai bine izolată, cu atât căldura se păstrează mai bine în interior. Dacă paltonul este elementul important în păstrarea căldurii corpului uman, la fel este şi în cazul materialului izolant pus pe pereţii şi acoperişurile caselor, pentru a împie­dica frigul să ne atace locuinţa.

Paltonul, la oameni, şi lâna izolantă, la locuinţe, sunt desigur elemente importante, dar la fel de importante sunt şi tricoul, cămaşa sau puloverul, pentru corp, precum şi cărămida, rigipsul sau vopseaua, pentru case. Mai mult chiar, aerul făcut “sandwich” între două elemente devine un factor de rezistenţă termică, un izolant.

Evident, cu cât locuinţa are mai mulţi pereţi spre exterior şi cu cât este mai frig afară, cu atât plătim mai mult pentru a o încălzi.

Rezistenţa termică (R) se poate calcula pentru orice fel de perete sau acoperiş şi reprezintă raportul dintre grosimea acestora şi coeficientul de izolare termică. De aceea, valoarea lui R este extrem de importantă pentru locuinţa noastră.

Valoarea medie a acestui R este, de obicei, între 20 şi 30. Atunci când avem un R de 40 sau chiar de 50, vorbim de o locuinţă care are o izolaţie bună. Una din casele cele mai ecoenergetice din Québec are un factor R de 80.

La noile construcţii, atât la cele reziden­ţiale cât şi la cele comerciale sau industriale, se pune din ce în ce mai mult accentul pe calitatea izolaţiei clădirilor, pentru a se realiza economii la încălzirea lor.

Ultimele articole

Articole similare