Guvernul liberal are în faţă o nouă criză, care, dacă este prost gestionata, o poate depăşi în amploare pe cea provocată de greva studenţilor din 2012: cea a angajaţilor din serviciile municipale ale căror regimuri de pensii acumulează deficituri uriaşe.
Ca şi la greva studenţilor, în principiu, Guvernul are dreptate: avantajele conferite angajaţilor de la municipal sunt de-o nesimţire cruntă, o bătaie de joc continuă la adresa plătitorului de taxe. Probabil că cei mai mulţi angajaţi (dintre care o bună parte trăiesc în afara Montréalului) uită că salariile lor sunt plătite de clasa medie care-şi cumpără o proprietate şi plăteşte taxe municipale. Aceste taxe municipale au crescut an de an, iar evaluările făcute de primărie au ridicat artificial costul proprietăţilor de pe insulă, au îngreunat accesul la proprietate şi sunt unul din factorii care au împins piaţa imobiliară pe marginea bulei.
Dintr-un dolar încasat din taxe, Ville de Montréal alocă 13,8 cenţi poliţiei, 7,3 cenţi pentru pompieri, 16 cenţi pentru plata datoriilor şi 11 cenţi pentru regimul de pensii şi echitate salarială. Asta înseamnă aproape jumatătate din suma colectată. Ca termen de comparaţie, mai puţin de cinci cenţi merg în repararea străzilor.
Un studiu făcut de Institut de la statistique du Québec arată că salariile angajaţilor municipali sunt cu 38% mai mari decât ale celor care lucrează pentru guvernul provincial. Pentru poziţii similare, o secretară câştigă 32,6$ la oră la provincial şi 46.05$ la oră la municipal. Vă puteţi singuri imagina salariile pentru celelalte poziţii. O situaţie asemănătoare se întâlneşte si la cele două vaci de muls ale Québecului: Hydro-Québec şi Loto-Québec.
Problema este că cetăţenii nu primesc mare lucru pentru banii pe care-i plătesc în taxe. Angajaţii de la nivel municipal, plătiţi regeşte, au dat de lucru masiv pentru cei din Commission Charbonneau, lăsând mafia construcţiilor să-şi bată joc de oamenii cinstiţi din Montréal.
Proiectul legii 3 afectează 122.000 de persoane, dintre care 50.000 de pensionari, adică 1,5% din populaţia Québecului. El vizează 170 de regimuri de pensie ale angajaţilor la regim municipal, din întreg Québecul, şi cere ca, de la adoptarea legii, cotizaţiile la regimul de pensii şi finanţarea deficitelor trecute şi viitoare, să fie făcute după formula 50% angajaţi, 50% angajatorul. Cererile Guvernului, sprijinite de primării, sunt identice cu cele identificate de un comitet de experţi care a studiat această problemă.
Trebuie spus că doar 10 regimuri de pensii din cele 170 înregistrează surplusuri. Pentru o bună parte, deficitul este mai mare de trei miliarde de dolari. Bani care, inteligenţii din sindicate, au pretenţia să fie plătiţi de cei care câştigă 10-15$ la oră.
Sindicaliştii susţin că legea reprezintă o modificare unilaterală de contract si, ca în bancul cu rabinul, au dreptate.
Per total, lumea municipală este o gaură neagră, în care banii publici sunt cheltuiţi cu neruşinare. Primarul Montréalului, Denis Coderre, are un salariu anual de 176.784$, iar oraşul are 64 de consilieri la o populaţie de 1.650.000 de locuitori. În comparaţie cu situaţia din Montréal, New York City are 51 de consilieri la o populaţie de peste opt milioane de locuitori, iar primarul New Yorkului are un salariu de 225.000$. Manhattan-ul, care are o populaţie similară cu cea a Montréalului, are doar 10 consilieri municipali.
Aleşii municipali au şi ei parte de pensii speciale. În scandalul provocat de legea 3, au cerut ca nivelul contribuţiilor să fie şi la ei după formula 50/50. O mică urmă de bun simţ se pare că mai există. Aceeaşi problemă a fondurilor de pensii se găseşte şi la nivelul guvernului provinciei Québec şi, până acum, doar CAQ a cerut partajarea costurilor şi a riscurilor în mod egal.
Trebuie să ne întrebăm dacă o ţară, unde venitul median al unei familii este de 76.000 pe an, îşi poate permite să plătească unui pompier 100.000$ pe an. Într-o cronică din Globe and Mail, Margaret Wente preciza că majoritatea intervenţiilor pompierilor nu sunt pentru foc, ci pentru probleme care ţin de ambulanţă, un sector în care pompierii au intrat cu picioarele pentru a-şi justifica job-ul. În raportul de activitate pe 2013, pompierii din Montréal meţionează 1.272 de incendii şi 76.434 de intervenţii de prim ajutor.
Trebuie să ne întrebăm dacă ne permitem ca o casieră, care lucrează la SAQ, să înceapă cu un salariu de 22$ la oră, sau dacă este OK să existe şoferi de autobuz care fac peste 100.000$ pe an.
