O școală privată din Alberta a pierdut în apel un proces intentat de doi elevi musulmani, supărați că nu se putea rugau în școală și erau, prin consecință, discriminați. Școala a fost condamnată să plătească o amendă de aproape 27.000 de dolari.
Un imam cunoscut din Alberta a lăudat decizia pentru că „acești copii doar își exersau drepturile lor și acestea trebuie respectate”.
Bine, acum prostia nu ocolește nicio religie. Imamul respectiv tocmai a făcut un deserviciu comunității sale pentru că trebuie să fi naiv să-ți închipui că vreo școală privată din Alberta va mai accepta de-acum încolo elevi musulmani pentru ca două persoane să dicteze legea într-o școală cu aproape 1000 de elevi. Asta va priva elevii musulmani de accesul la o educație de calitate, lucru care ar fi trebui să fie printre preocupările principale ale imamului care-i păstorește.
Punctul meu de vedere este că religia, orice religie, nu are ce căuta în școală și nici la locul de muncă. A cere introducerea religiei în școală e problema celor care vor asta. A o accepta însă devine problema mea și a noastră.
Să ne imaginăm că cineva va avea la un moment dat măreața idee să ceară o sală de rugăciune în tribunal. Aș vrea să văd fața judecătorului în astfel de momente. Dar dacă, în timp ce judecătorul ascultă declarațiile părților, una dintre ele cere pauză pentru că are nevoie să-și facă rugăciunea zilnică? E absurd?
Cu siguranță! Dar nu este cu nimic mai absurd decât cererea celor doi elevi din Alberta.
Dacă încă putem trăi normal în Canada, imgranți din epoci, țări și religii diferite este doar pentru că restul imigranților au foarte, dar foarte mult bun simț. Statul canadian ar intra în colaps dacă fiecare religie ar cere colțul ei de rugăciune în școală sau într-o companie. Sau zile libere pentru sărbătorile importante. Și dacă ortodocșii sau catolicii le-ar cere, le-ar obține rapid. Pentru că precedentul a fost creat.
Și poate judecătorii, și mai ales politicienii ar merita lecția asta. Pentru că în acest moment, nimeni nu are curajul să recunoască că la Charte de Droits et des Libertés e depășită de situația actuală, deși legea a fost adoptată doar în 1982. Nimeni nu vrea să vadă că ea trebuie să suporte amendamente rapide pentru a nu deveni armă propagandistică în mâinile celor care doresc asta. Și primul amendament ar trebui să fie exact acesta: Canada este un stat laic, în care religia nu are ce căuta în școală sau la locul de muncă.
Genul acesta de intervenții ale Justiției conduce la o creștere a sentimentului anti-musulman din Canada. Chiar dacă aceste cazuri sunt minoritare într-o minoritate (musulmanii reprezentau, conform datelor de la Recensământul din 2011, 3,2% din populația Canadei).
Credeți că suntem la adăpost de apariția unor mișcări radicale în Canada? Vă înșelați. Sentimentul anti-musulman arde la foc mocnit și așteaptă doar pe cineva care are curajul să-l exprime cu voce tare. Și acest cineva va apare. Mai ales dacă reforma sistemul electoral, preconizată de Justin Trudeau, va fi pusă în practică. Votul uninominal a protejat Canada de mișcările radicale. Votul proporțional ar putea fi sfârșitul normalității cu care ne-am obișnuit în Parlamentul de la Ottawa.
