De ce se ciocnesc ouăle de Paște?

Cel mai popular obicei din perioada Paștilor rămâne pentru ortodocși vopsirea și ciocnirea ouălor. Care este semnificația acestui obicei?

Legenda spune că Maica Domnului, venită la locul unde era răstignit Iisus, a așezat la baza crucii un coș cu ouă. Acestea s-au înroșit de la sângele care picura din rănile Mântuitorului.

O altă legendă spune că atunci când Împăratul roman a auzit despre învierea lui Iisus, a spus că așa ceva este imposibil, ca ouăle roșii. Apoi Maria Magdalena a vopsit niște ouă roșii și le-a adus la el pentru a confirma faptul.

Tradiția ciocnirii ouălor – chiar dacă pare amuzantă – cuprinde în ea simbolismul învierii și al unei vieți noi. Oul este văzut ca un simbol al învierii: conține o nouă viață sigilată în interiorul său.

Coaja tare a oului simbolizează mormântul închis al lui Hristos – a cărui crăpare simbolizează învierea sa din morți.

„Semnificaţia adevărată a ouălor de Paşte este aceasta a ouălor roşii, care amintesc de sângele lui Hristos, sânge cu care, iată, noi ne împărtăşim. Şi ciocnirea ouălor, în care noi salutăm cu „Hristos a Înviat!” şi „Adevărat a Înviat!”, semnifică deschiderea mormântului din care a înviat Hristos”, explică preotul Marian Vătămănescu pentru Digi TV.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare