Ce poate fi mai frumos și mai relaxant, acum în mijlocul primăverii, decât o plimbare cu bicicleta în parc sub mângâierea blândă a razelor soarelui de amiază? Dar câți dintre voi v-ați gândit cine a inventat bicicleta, de ce a fost nevoie de o astfel de invenție și cum arăta ea la început față de ce există în prezent.
La început nu a fost totul chiar atât de simplu.
Ca multe alte invenții și bicicleta, care, inițial, nu purta acest nume, a apărut dintr-o necesitate a deplasării oamenilor pe diferitele distanțe. Istoria spune că pe la începutul secolului al 19-lea, un aristocrat german pe nume Karl von Drais a conceput întâi un vehicul pe patru roți și abia mai târziu unul cu doar două roți, cunoscut în Europa sub mai multe denumiri: draisienne, mașina de alergat sau cal de hobby.
Această invenție a apărut ca o necesitate, dat fiind lipsa cailor din acea perioadă, cauzată de secetă și foamete.
Invenția lui Drais era departe de ceea ce există astăzi. Două roți de lemn erau atașate unui cadru, tot din lemn, pe care se afla o șa, e drept tapițată, iar in față direcția se ținea cu o formă rudimentară de ghidon. Nici vorbă de pedale, lanț de transmisie și celelalte. Semăna mai degrabă cu acele biciclete pentru copiii mici din ziua de astăzi, tot fără pedale, în care dispozitivul se mișcă împingând alternativ cu picioarele, dar cele de azi sunt mult mai performante.
Drais și-a luat invenția și a prezentat-o în Anglia și Franța unde o vreme, a avut mare succes cu ea, până când a fost interzisă din cauza că era “ periculoasă pentru pietonii de pe trotuare”.
Karl von Drais și bicicleta sa. Foto: Arhiva
Patruzeci de ani mai târziu, în jurul anului 1860, a apărut un alt dispozitiv, tot din lemn și cu două roți, dar care avea în plus și un angrenaj fix cu pedale, care era cunoscut sub denumirea de velociped (picior rapid) . Cine a inventat acest mecanism nu se știe foarte sigur. În acele vremuri tulburi, un german, Karl Kech, a spus că el a fost primul care a atașat pedalele în 1862. Dar primul care a înregistrat un astfel de dispozitiv a fost francezul Pierre Lallement care a brevetat produsul în SUA în anul 1866.
Cu doi ani înainte de a obține brevetul pentru vehiculul său Lallement și-a expus creația în public, iar fiii unui industriaș francez bogat, Aime și Rene Olivier, au decis să-i aducă îmbunătățiri și să creeze propriile velocipede.
Cei doi frați i-au comandat fierarului Pierre Michaux părțile componente pentru invenția lor, aplicând o bandă de metal pe roți pentru sporirea rezistenței, iar cei trei au început, în 1867, să comercializeze velocipedele cu pedale. Dispozitivul a fost un succes.
Francezul Pierre Lallement. Foto: Arhiva
În 1870, industria metalurgică a avansat destul de mult astfel încât cadrele de biciclete puteau fi făcute din metal, mai rezistent decât lemnul. Un design popular de bicicletă a fost acela cu roata din față mai mare și acoperită de cauciuc, iar odată cu aceste tipuri au apărut și concursurile, organizate de cluburile de ciclism, nou inființate în Europa. Acum bicicleta însemna viteză, iar dimensiunea roții din față a tot crescut până când dispozitivele au devenit periculoase în curse pentru cei care le conduceau.
Pe la 1885, un englez pe nume John Kemp Starley a inventat o bicicletă “de siguranță” caracterizată prin două roți de aceeași mărime, cu spițe, iar roata din spate era conectată și condusă de un lanț angrenat de pedalele care acum nu mai erau atașate la roata din față. Pentru prima dată o plimbare cu bicicleta era oarecum confortabilă.
La început, bicicleta erau un hobby, destul de scump, dar producția în masă a acestui vehicul a transformat-o într-o investiție practică pentru oamenii care se puteau duce cu ea la serviciu. Bicicleta a introdus astfel transportul individual și independent, oferind o mai mare mobilitate oamenilor care o foloseau și într-un mod practic și util nu numai pentru relaxare.
Întrucât femeile au început să călătorească în număr tot mai mare, bicicleta a trebuit să sufere o modificare de design dar, în același timp, și moda doamnelor, care voiau să se plimbe cu un astfel de mijloc de deplasare, trebuia să se schimbe. Femeile au renunțat astfel la bustiere și corsete pentru a avea mai multă mobilitate, dar în același timp își puteau păstra picioarele acoperite cu fuste lungi.
Bicicleta lui J K. Starley. Foto: KAREN ROE CC LICENCE
Odată ce tot mai mulți americani începeau să călătorească folosind bicicleta, aceștia aveau nevoie de drumuri mai line decât vehiculele trase de cai, iar organizațiile de biciclisti au început să reclame drumuri mai bune.
Bicicleta a avut și o influență directă în perfecționarea automobilelor. Multe piese de bicicletă au fost încorporate în construcția acestora, cum ar fi rulmenții cu bile sau anvelopele pneumatice.
Pe măsură ce automobilele au crescut în popularitate, interesul pentru bicicletă a scăzut iar la începutul anilor 1900, acestea erau folosite în mare parte mai mult de tineri și copii. O revigorare a interesului pentru adulți a apărut la sfârșitul anilor ’60 începutul anilor ’70 odată cu criza petrolului când bicicleta a început să fie vazută ca un mijloc nepoluant de transport și recreere cu care te puteai strecura ușor pe șoselele și străzile din ce în ce mai aglomerate.
Astăzi, peste 100 de milioane de biciclete sunt fabricate în fiecare an, potrivit BicycleHistory.net, iar peste un milliard de biciclete sunt folosite în prezent în întreaga lume.
Acum, când o persoană merge la un magazin de biciclete este pusă în încurcătură de numeroasele optiuni: cadrele sunt proiectate și fabricate din diverse materiale, e greu de ales numărul de viteze și tipul de frâne, forma șeii sau curbura ghidonului, culoarea cadrului sau tipul soneriei. Dar acestea sunt ”problemele” lumii moderne.
