Franţa şi Marea Britanie au ajuns la o înţelegere în privinţa unui ”împrumut eventual” al Tapiseriei de la Bayeux

Ministrul francez al Culturii, Francoise Nyssen, şi omologul său britanic, Matthew Hancock, au semnat joi seară la Paris “un aranjament administrativ” în perspectiva unui “împrumut eventual” al Tapiseriei de la Bayeux, o bijuterie de artă medievală cu o valoare inestimabilă.

Proiectul ce vizează expunerea în Marea Britanie – sub formă de împrumut – a acestei tapiserii, ce relatează cucerirea Angliei de regele normand William Cuceritorul, în 1066, a fost anunţat la începutul anului de preşedintele Emmanuel Macron cu ocazia celui de-al 35-lea summit franco-britanic, organizat la Sandhurst, informează AFP citat de Agerpres.

“Semnarea acestui acord va permite începerea unui studiu de caz serios, pentru că, în mod evident, tapiseria nu va putea fi deplasată decât în condiţii de securitate şi de conservare”, a declarat Francoise Nyssen în faţa reprezentanţilor presei, după semnarea acordului.

El va permite, de asemenea, “valorificarea” tapiseriei. “Pentru Bayeux, va fi o deschidere extraordinară, un moment benefic pentru viitorul muzeu de acolo, pentru că, dacă toate condiţiile vor fi reunite, opera de artă va merge în Anglia în jurul anului 2023 şi se va întoarce la Bayeux în momentul deschiderii noului muzeu de acolo”, a explicat ministrul francez.

Tapiseria va fi împrumutată pe durata unor importante lucrări de restaurare a muzeului care o găzduieşte şi care se află în Bayeux, un oraş din provincia Normandia.

“Sperăm să facem acest schimb peste câţiva ani. Discutăm datele posibile, deci sperăm că vom putea să le anunţăm peste scurt timp”, a declarat ministrul britanic Matthew Hancock.

În ianuarie, prim-ministrul britanic Theresa May a anunţat că Tapiseria de la Bayeux ar putea fi expusă în Marea Britanie până în anul 2022, în timp ce reprezetanţii Palatului Elysee au afirmat că acest lucru nu va fi posibil “înainte de anul 2020”.

La rândul lui, primarul din Bayeux a evocat anul 2023.

Instalată într-o vitrină cu geam blindat în interiorul Muzeului din Bayeux, celebra tapiserie datează de la sfârşitul secolului al XI-lea.

Lucrarea este extrem de fragilă, iar acordul semnat de miniştrii Culturii din Franţa şi Marea Britanie precizează că proiectul include şi o cooperare ştiinţifică şi tehnică, “dedicată conservării” tapiseriei, inclusă de statul francez în categoria obiectelor de patrimoniu naţional.

Tapiseria de la Bayeux, o pânză brodată cu o lungime de aproape 70 de metri, atrage în fiecare an aproximativ 400.000 de vizitatori.

De două ori, în 1953 cu prilejul încoronării reginei Elisabeta a II-a şi în 1966 pentru a 900-a aniversare a bătăliei de la Hastings, episod narat în Tapiseria de la Bayeux, opera de artă urma să fie expediată în Anglia. Totuşi, niciunul dintre aceste proiecte nu a fost finalizat.

Tapiseria a părăsit doar de două ori oraşul Bayeux pentru a fi expusă la Paris. Mai întâi, la cererea lui Napoleon, apoi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, din ordinul naziştilor.

Tapiseria de la Bayeux este în acelaşi timp o lucrare de artă şi un document istoric, simbol al legăturilor dintre Anglia şi continent. Ea descrie călătoria lui Harold al II-lea în Normandia, întoarcerea sa în Anglia şi încoronarea lui după moartea regelui Eduard Mărturisitorul din secolul al XI-lea. Tapiseria arată, de asemenea, pregătirea expediţiei organizate de William Cuceritorul pentru invadarea Angliei, trecerea Canalului Mânecii şi bătălia de la Hastings, de la 14 octombrie 1066, încheiată cu victoria ducelui normand care se va înscăuna rege al Angliei.

Este vorba despre o broderie realizată, câţiva ani mai târziu, pe o pânză de in, măsurând 68,38 metri, constând din nouă panouri cu o lăţime de 50 cm şi lungimi inegale, la care au fost folosite fire de lână de zece culori diferite, potrivit informaţiilor oferite de muzeul din Bayeux (Normandia).

Adeseori descrisă ca un strămoş al benzilor desenate şi ca un instrument de propagandă politică pro-normandă, Tapiseria de la Bayeux este înscrisă în Registrul Memoria Lumii al UNESCO.

Fotowww.bayeuxmuseum.com

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare