Lecția reală pentru Canada în aceste circumstanțe este că diplomația sa trebuie să facă calculul preț-beneficiu în acțiunile pe care le întreprinde pe scena internațională.

Indiscutabil, trebuie să remarcăm o premieră în viața politică din Canada: ne confruntăm cu o criză diplomatică din cauza conținutului dintr-un mesaj diplomatic, transmis prin intermediul rețelelor sociale, și anume Twitter.

Embed from Getty Images

Utilizarea retelelor sociale ca instrument de comunicare pentru diplomația publică este un fenomen nou, iar Departamentul Canadian al Afacerilor Externe a fost primul din lume, în rândul instituțiilor similare, în 2003, care a pus la punct o platformă interactivă de comunicare on-line.

Mai târziu, în 2014, în timpul unei vizite la Silicon Valley, John Baird, pe atunci ministru de externe in guvernul Harper, a lansat contul de Twitter @Canada. Fără îndoială, Canada s-a aflat în prim plan în acest domeniu, însă incompresibilitatea funcționării sistemului internațional în general și contextul saudit în particular au contribuit la izbucnirea crizei.

În primul rând, în diplomația publică, fiecare țară, inclusiv Canada, se adresează cu mesajele sale către un public străin, trecând « peste » șefii diplomaților și conducătorilor țării destinatare, sperând să găsească un sprijin la populația în cauză față de politica externă a țării emitente.

Mesajul Twitter al ministrului Freeland chema poporul saudit să se alăture poziției sale, cel al apărării drepturilor omului și, în cele din urmă, să fie în acord cu cererea canadiană de eliberare „imediată” a activiștilor arestați.

Însă o astfel de acțiune a fost văzută ca un atac direct asupra țării în cauză, care a văzut mesajul ca un afront la adresa liderilor politici care gestionează afacerile guvernamentale și care au fost instantaneu deposedați de toate puterile administrative fata de inițiativa cibernetică a diplomației canadiene.

Singura constantă a Arabiei Saudite

Întreaga istorie politică a Regatului Arabiei Saudite se bazează pe o singură constantă, și anume păstrarea entitatii sale cu ajutorul unei monarhii tribale și a unei teocrații cu caracter islamic.

Embed from Getty Images

Două mari familii controlează guvernul acestei țării de mai mult de două secole. Ierarhia politică este structurată în jurul monarhiei familiei Al Saud, care exercită puterea printr-o rețea elaborată de triburi, a căror loialitate impune respectarea obligațiilor pe care și le asumă și le controlează atât în ​​domeniul afacerilor interne, cât și al celor externe.

CITEȘTE ȘI:  Din Canada, Grupul de la Lima cere armatei din Venezuela să schimbe tabăra

Forjați de puritate religioasă combinată cu o forță militară redutabilă (necesară pentru a stabili ordinea în Regat, pentru a asigura durabilitatea acestuia), prinții saudiți exercită puterea politica într-o manieră foarte conservatoare, angajându-se să guverneze pe teritoriile leagănului Islamului prin intermediul interpretării austere și stricte a principiilor religioase.

În interiorul unui sistem opac și dificil de observat pentru opinia publică națională și internațională, acești prinți, adevărați piloni ai administrației, sunt în căutare constantă a unui consens în care cei mai îndepărtați membri ai familiei regale au un cuvânt de spus. Cetățenii obișnuiți, cărora le-a fost transmis mesajul canadian, au dobandit recent un anumit grad de putere  decizionala in sfera publica.

Brokerii de putere din establishement percep orice interacțiune nedorită ca o amenințare la adresa securității proprii. Chestiunile legate de drepturile omului fac parte dintr-o gamă largă de subiecte care pot coduce la declanșarea unei revoluții potențiale care sa aibă ca scop perturbarea ordinii care domină Regatul. O astfel de perspectivă contravine tuturor strategiilor care au fost întreprinșe în politica externă a Regatului.

Diplomații din Arabia Saudită sunt cunoscuți pentru rezerva și discreția care le însoțește modus-ul operandi care-i defineste. Precauția în relațiile internaționale pe care le dezvoltă (chiar și-n cele cu Statele Unite ale Americii, față de care Arabia Saudita arată o loialitate fără pereche), pastrata pana și-n momentele cruciale din istorie, le impune o detasare față de urgența unei situații considerate imposibilă, de exemplu.

Mai mult chiar, experții ne spun că elitele diplomatice ale tarii au dezvoltat o formă de artă in a-și ascunde vulnerabilitatea posibila pe scena internațională. Un exemplu graitor in acest sens este atitudinea distanta fata de embargoul asupra petrolului instituit în ’73 (resursele zăcămintelor de care dispuneau erau însă mai mult decât suficiente, trebuie să amintim).

Aceste atribute ale diplomației saudite nu se pot schimba pentru ca ele pot fi altfel percepute ca o abatere de la perceptele religioase ale Islamului.

Cum să găsim o soluție diplomatică pentru criza care a avut loc de curând?

Ne confruntăm cu o confruntare între două școli de gândire care încântă cercetătorii academici: « liberali » versus « realiști ».

Embed from Getty Images

Curentul « liberal « adoptat de Canada la nivel conceptual și transpus în practică de către ministrul Freeland consideră, printre altele, că-n politica exterioara trebuie preferata o abordare bazata pe dreptul de a reglementa relațiile internaționale. Dreptul internațional constituie temelia pe care trebuie să se sprijine pacea dintre state. Privite din aceste perspective, interesele naționale ale democrațiilor rezidă în răspândirea modelului lor politic, care ar trebui să aducă pace in relațiile internaționale mai devreme sau mai târziu.

CITEȘTE ȘI:  Canada-Chine: que faire quand on refuse le «kowtow»?

 

Pe de altă parte, Arabia Saudită aparține școlii „realiste”, care subsumeaza strategiile politicii externe ale statului ca o formă de agregare a puterii, care e o suma de componente militare, economice, culturale. În acest caz, interesul național este definit exclusiv în acești termeni de putere. Prezervarea statului este, prin urmare, foarte puțin interesata de regulile și normele dreptului internațional.

Declarațiile excesive de prudente ale partenerilor celor două țări, care dispuneau de levierele necesare pentru limitarea crizei (Statele Unite și Uniunea Europeană) arată cât de greu este opțiunea pentru o linie de gândire sau alta in acest context tensionat. Cu toate acestea, este imperativ ca procesul de comunicare dintre Canada și Arabia Saudită să rămână deschis chiar și prin intermediul canalelor neoficiale (Franța ar putea juca un rol intermediar datorită contactelor sale privilegiate cu ambele părți).

O negociere internațională vastă ar trebui organizată, ceva mai târziu, între Canada și Arabia Saudită. Situația Canadei în Orientul Mijlociu nu este deloc strălucitoare în acest moment, intrucat principalii jucători au imbratisat poziția saudită (Egipt, Emiratele Arabe Unite). În aceste circumstante, negocierile comerciale sunt mai ușor de reglat. Cele mai sensibile aspecte, cum ar fi drepturile omului, pot face obiectul unui acord separat, sub patronajul unor organisme internaționale.

Adevarata lecție primită de Canada în aceste zile este că diplomația sa trebuie să facă calculul preț-beneficiu în acțiunile pe care le întreprinde pe scena internațională (suntem intr-o pozitie slabita in negocierile pentru NAFTA cu Statele Unite după acest episod). Comunicarea digitală sau apărarea conceptelor «  liberale » se face și cu instrumente de putere militară.

Cum ne așteptăm să obținem rezultate atunci când omologii nostri de pe scena internatională nu respectă voința noastră? Cum ne apăram pozițiile când suntem singuri în răspândirea idealurilor în care credem? Desigur, Richelieu ar fi răspuns la aceste întrebări că totul se rezolvă prin „negociere continuă” și, cu siguranță, nu prin intermediul media socială!

Foto deschidere: Chrystia Freeland, ministrul canadian de Externe

Ad