Expresia „les deux solitudes” se referă în societatea canadiană la izolarea existentă între canadienii englezi și canadienii francezi. Termenul este utilizat pentru a ilustra lipsa de comunicare și distanța culturală dintre cele două grupuri lingvistice. Paternitatea expresiei revine autorului Hugh MacLennan în romanul “Two Solitudes”, publicat în 1945.
Dar și comunitatea românească din Montreal a trăit aceeași problemă.
Într-un amplu studiu publicat în ultimul număr din „Archiva Moldaviae”, cercetătorul Daniel Florin Predoiu prezintă rezultatele unei îndelungi pasiuni: studiul comunității românești din Montreal.
„Numărul acestor români «fondatori» ai comunității nu a fost atât de mare, mai ales la început și mai ales în zona Montrealului, cum îl prezintă cele câteva lucrări apărute despre subiect, așa încât diferența aceasta trebuie înțeleasă din start și explicată.
Trebuie, altfel spus, să încetăm să ne închipuim niște începuturi glorioase ale comunității, aceasta începând de fapt foarte anemic pentru a deveni doar cu timpul o comunitate veritabilă”, spunea Daniel Florin Predoiu într-un interviu mai vechi pentru Pagini Românești.
Noul studiu publicat de el este consacrat aceluiași subiect: începuturile comunității românești la Montreal.
E analizat în studiul menționat mai sus un moment cheie din istoria românilor din Montreal: adoptarea, la 19 februarie 1914, de către Parlamentul din Quebec, a legii care constituia societatea numită „l’Église Roumaine Orthodoxe de Montréal”. Este pentru prima dată când autoritățile juridice ale provinciei Quebec recunosc oficial existența comunității românești.
Inițial, Montrealul a fost o destinație de tranzit pentru imigrația românească la începuturile ei. Formată din țărani bucovineni, aceștia ajungeau la Montreal doar cu gândul de a pleca spre vestul Canadei unde li se oferea pământ pe care puteau să-l lucreze.
Se credea că, la începutul anilor 1900, majoritatea românilor trăiau împreună într-o zonă delimitată de boulevardul St. Laurent în vest, strada Iberville în est, Sherbrooke St. în partea de sud și Mount Royal Ave. în cea de nord. Dar în realitate, ei erau mult mai dispersați și începuturile comunității pot fi găsite și în estul orașulului (Longue-Pointe) și partea de vest (Ville Saint-Pierre).
Istoria bucovineană uitată a comunității românești din Montreal
Pregătirile pentru construcția bisericii Buna Vestire încep în 1913, când un grup de 12 români – toți țărani din Bucovina și imigranți în Montreal – se adresează autorităților legislative din provincia Quebec și solicită dreptul să înființeze legal „Biserica românească Ortodoxă din Montreal” forma de organizare juridică care va sta la baza fondării bisericii Buna Vestire. Acest pas pune comunitatea română pentru prima dată pe hartă.
„Oricat de dificil i-ar parea unei minți laice din epoca noastră, faptul de a regăsi această cifră de “12” români care acționează în calitate de petiționari vizavi de instituția legislativă a provinciei Quebec, nu este lipsit de importanță și, din punctul nostru de vedere, reflectă incontestabil gândirea de factură creștin-ortodoxă a inițiatorilor petiției și pe aceia pe care îi reprezentau”, menționează Daniel Florin Predoiu în studiul său, numărul 12 fiind o trimitere clară către cei 12 apostoli.
Autorul a găsit în textul actului legislativ și numele celor 12 inițiatori: 1. Constantin Babi, 2. Ion Boghean, 3. Dumitru Bratcu, 4. Ștefan Cabba, 5. Ilie Chibac, 6. Gheorghe Cuciurean, 7. Petru Furnică, 8. Petrea Lobodici, 9. Ioan Mălin, 10. Ilarie Moloci, 11. Constantin Poede și 12. Dumitru Sfeclă.
Biserica Buna Vestire menționează, pe o placă din granit fixată la intrare, contribuția bucovinenilor la ridicarea bisericii, dar românii de azi nu știu mare lucru despre aceștia.
Aici intervine ceea ce noi numim „Les deux solitudes”.
Daniel Florin Predoiu remarcă existența a două Românii. Prima, formată de imigranți bucovineni, veniți în jurul anilor 1900, va intra într-un conflict de valori cu cea de-a doua, formată de emigrația venită după al doilea război mondial. Cea de-a doua era motivată preponderent politic și era anti-comunistă.
Românii care au imigrat în Canada după cel de-al doilea război mondial „nu au fost interesați de ceea ce fusese făcut de predecesorii lor înainte de sosirea lor, în vederea construirii unei comunități funcționale și având în cea mai mare parte preocupări politice cu privire la România ocupată de comunism, noii veniți au construit – conștient sau nu – un alt tip de comunitate, cu propria sa memorie, diferită de cea construită de generația primilor veniți”, spune autorul studiului.
„Această identitate, să-i spunem mai degrabă românească decât bucovineană, ale carei baze au fost puse începând cu 1945” va fi moștenită de imigrația românească de după 1990.
Legea pentru constituirea societății a fost emisă în 1914 iar construcția bisericii a început în 1917 la adresa 2452, Rachel Est, ea fiind gata în 1918. Biserica actuală a fost construită în 1972 la adresa 8070, Blvd. Christophe-Colomb.
Biserica Buna Vestire a fost construită de bucovineni cu eforturi impresionante, inclusiv un credit de 35.000$, imens pentru epocă, echivalentul azi a 521.460 de dolari.
E un capitol de istorie comunitară care nu e cunoscut de către românii din Montreal și este păcat.
Istoria se repetă?
Apariția studiului lui Daniel Florin Predoiu ar trebui să pună comunitatea românească pe gânduri. Nu riscăm oare să repetăm aceeași poveste?
Avem acum două generații de imigranți și situația este similară. Locul bucovinenilor a fost luat de cei care au emigrat după cel de-al doilea război mondial. Emigrația de după anii ’90 reprezintă cealaltă generație.
Cu valori și motivații diferite, fără prea multe punți de legătură între ele, cele două generații se ignoră reciproc. Mai e ceva de salvat?
