În Revista Arhivelor care apare la București a fost publicat recent studiul Primele prezențe românești la Montreal (sfârșitul secolului XIX-începutul secolului XX) scris de Daniel Florin Predoiu. Acesta este o parte a tezei sale de doctorat, teză care are ca temă istoria comunității românești din Montreal. Vă prezentăm un interviu cu autorul studiului.

De ce ți-ai asumat dificila sarcină de a scrie istoria comunității românești din Montréal?

Interesul pentru trecutul românilor montrealezi mi-a fost trezit de lipsa oricăror lucrări științifice asupra subiectului menționat, lipsă pe care am constatat-o din primii ani petrecuți în Canada. Faptul ca bibliotecile universitare din Montréal și Québec nu dispun de aproape nicio lucrare serioasă asupra istoriei românilor din regiune ne singularizează negativ față de celelalte comunități etnice din Québec și mi se pare că ne obligă, cel puțin pe noi, cercetătorii din domeniul științelor umane, la mai mult.

Câți români sunt în Canada, respectiv Quebec

Pentru cei care nu au răbdare să citească interviul până la sfârșit: câți români sunt acum în Canada și respectiv în Quebec, pentru că se vehiculează cifre extrem de diferite de la o sursă la alta?

Conform ultimului recensământ oficial canadian, cel din 2011, publicat pe site-ul Statistique Canada, numărul românilor din țara frunzei de arțar ar fi de cca. 205.000 de persoane. De menționat totuși că același recensământ insistă asupra faptului că această cifră se referă atât la persoanele care și-au declarat o singură origine etnică (în cazul de față, faptul de a fi de etnie română), cât și la cele care s-au declarat a fi de etnie multiplă (printre care și de etnie română).

Din fericire, recensământul a înregistrat cele două categorii și separat, nu doar împreună, așa încât știm că din totalul de cca. 205.000 de respondenți, aproape 83.000 de canadieni au declarat în 2011 a avea doar origini românești, pe când restul de cca. 122.000 au declarat a avea origini etnice multiple (printre care și românești). În acest din urmă caz, e vorba evident de persoanele care au unul din părinți de origine etnica română.

Conform Portretului statistic al populației de origine etnică română din Québec, în 2011, numărul românilor din provincia Quebec ar fi fost de aproape 42.000 persoane (deci cam un sfert din numărul total al românilor trăitori în Canada).

Și în acest caz avem aceeași situație ca și pentru toata Canada, adică avem persoane care s-au declarat doar de origine etnică română (cca. 65% dintre ele) și persoane care au cel puțin unul din înaintași de origine etnică română (35%). Tot același document ne indică că aproape 24.000 din cei 42.000 de români trăitori în Québec (deci mai bine de jumătate) au imigrat în Québec dupa 1991, deci după căderea comunismului în România și că 90% din românii care trăiesc azi în provincia Quebec sunt stabiliți în regiunea metropolitană a Montrealului.

Daniel Florin Predoiu s-a născut la Făgăraș în 1979 și a locuit acolo până acum 16 ani, când a emigrat cu părinții la Montréal unde a obținut un BA în istorie la Université de Montréal în 2004. A plecat apoi la Quebec, unde, în cadrul Universității Laval, și-a continuat studiile cu un MA în istorie și a început un doctorat având ca temă de cercetare istoria comunității românești din Montréal. Din 2011, s-a întors în România.

Revenind la studiul tău și la viitoarea ta lucrare de doctorat, ce sprijin ai primit în documentarea ta?

Am beneficiat de întreaga asistență și deschidere a personalului bibliotecilor universitare din Montréal și Québec ca și a celui de la Biblioteca și Arhivele Naționale ale Québec-ului.

Nu același lucru îl pot spune, din păcate, despre instituțiile – atâtea câte există – ale românilor montrealezi, din partea cărora nu numai ca n-am simțit nicio susținere, ba chiar am întâmpinat opoziție.

N-o să mă refer aici la asociațiile culturale înființate de români la Montréal (și a căror activitate, personal, mi se pare mai mult fantomatică și fără prea mare vizibilitate, oricum, clar, fără impact asupra comunității – motiv pentru care nici nu prea m-am găsit în contact cu ele), dar nu pot să nu menționez opoziția întâmpinată din partea liderilor de la biserica «Buna Vestire».

Aceștia mi-au transmis, la momentul când i-am contactat direct (trăiam încă în Canada pe atunci, asta întâmplându-se la câțiva ani după decesul părintelui Popescu) că din punctul lor de vedere scrierea istoriei comunității românești nu poate fi făcută decât «oficial», adică de o persoană din cadrul Bisericii «Buna Vestire» și având girul conducerii acesteia (!)

CITEȘTE ȘI:  Lumea în culori tari - Interviu cu jurnalistul si criticul de artă Andrei Seleanu

Evident, mi-am văzut de treabă, m-am dispensat de ajutorul lor, căutându-l în altă parte și mi-am continuat cercetarea. Care a avansat oricum, în ciuda unor astfel de obstacole de tip «mioritic».

Am primit însă ajutor de la o mulțime de persoane particulare. Sprijin care s-a concretizat în informații, documente și fotografii care toate vor constitui surse de prim ordin ale viitoarei mele lucrări de doctorat. De exemplu, întâlnirea cu domnul Vladimir Paskievici a fost unul din acele momente cardinale din evoluția mea intelectuală. Lungile discuții cu dânsul m-au onorat și mi-au deschis piste noi de cercetare ale fenomenului studiat. Țin așadar să-i mulțumesc public pentru înțelegerea arătată și pentru ajutorul neprețuit acordat!

Pe când va fi finalizată lucrarea ta de doctorat?

Lucrarea ar trebui sa fie gata până în toamnă, iar susținerea ar trebui să fie pasul următor și în același timp cel premergător publicării.

Cocarda membru parohie Buna Vestire. Fotografie oferita de Daniel Florin Predoiu
Cocarda membru parohie Buna Vestire. Fotografie oferita de Daniel Florin Predoiu

Cum arată statisticile de emigrare din România, defalcate pe perioade de timp? Dar pe zone geografice?

Există doar statistici efectuate oficial și publicate anual atât de autoritățile canadiene (primele informații despre români le-am găsit în Anuarul statistic al Canadei pe anul 1902) cât și de cele quebecheze (în acest caz primele informații despre români apar în Anuarul statistic al provinciei Quebec pe anul 1914).

Din aceste statistici, ca și din analiza primelor recensăminte canadiene rezultă că procesul de imigrare al românilor în Canada începe timid în ultimii ani ai secolului XIX, deci puțin înainte de 1900, și ia amploare odată cu primul deceniu al secolului XX pentru a cunoaște un maxim în anii de dinaintea primului război mondial, deci între 1910-1914. În cazul precis al Montrealului perioada de vârf este reprezentată de anii 1906-1914.

Perioada primului război mondial este sinonimă cu o încetare aproape totală a fenomenului migrator românesc spre Canada care nu cred ca are nevoie de explicații. În interbelic fenomenul n-a mai avut aceeași amploare că înainte de 1914, foarte puțini români emigrând spre Canada. De-abia după al doilea război mondial, în condițiile opoziției la comunism, constatăm o recrudescență a imigrației românești în Canada, reprezentată însă de cu totul altă categorie de migranți (membri ai diverselor profesiuni liberale, legionari, opozanți anticomuniști, etc.). Situația imigrației recente, de după 1990, e mai bine cunoscută, așa că nu insist asupra ei aici și acum.

În ceea ce privește zonele geografice de origine, vechea imigrație română în Canada (cea dinainte de 1914) este reprezentată, așa cum am arătat și în studiul publicat recent în «Revista Arhivelor» nr. 2/2012 și disponibil pe site-ul Arhivelor Naționale, în proporție absolută, din țărani originari din Bucovina.

Nu același lucru se poate spune despre românii imigrați în Canada după al doilea război mondial, care nu mai sunt originari dintr-o anumită zonă geografică anume ci vin de peste tot din România, mobilizați de alte resorturi decât înaintașii lor bucovineni.

Imigrația românească și imigrația evreilor din România

Diferențiezi în studiul tău imigranții „născuți în România” de cei „de origine română”. Poți explica de ce?

Într-adevăr, am insistat foarte mult asupra acestei deosebiri întrucât cele câteva lucrări apărute și care discută începuturile comunității românești montrealeze prezintă cifre astronomice, neverificate de nimeni privind numărul primilor români stabiliți la Montréal.

Ori aceste cifre vin din preluarea unor statistici vechi pe care eu le-am prezentat acum, în studiul meu, în detaliu și care se referă evident pe de o parte la cei emigrați din Vechiul Regat al României (altfel spus la imigranții canadieni de origine iudaică, veniți cu pașapoarte românești, dar care nu erau de etnie română și al căror număr a fost într-adevăr foarte mare) și pe de altă parte la românii imigrați în Canada din Bucovina.

Aceștia au fost recenzați de autoritățile canadiene că «austrieci» sau «austro-ungari» (câteodată din greșeală chiar ca ruteni, deci ca ucrainieni!) și pe bună dreptate, căci Bucovina făcea parte încă în epoca respectivă din Imperiul Austro-Ungar. În plus, numărul acestor români «fondatori» ai comunității nu a fost atât de mare, mai ales la început și mai ales în zona Montrealului, cum îl prezintă cele câteva lucrări apărute despre subiect, așa încât diferența aceasta trebuie înțeleasă din start și explicată. Trebuie, altfel spus, să încetăm să ne închipuim niște începuturi glorioase ale comunității, aceasta începând de fapt foarte anemic pentru a deveni doar cu timpul o comunitate veritabilă.

Care sunt cauzele principale ale emigrării românilor (politice, sociale, economice, etc)?

CITEȘTE ȘI:  Laura Codruţa Kovesi: „N-am fost sunată de politicieni”

O asemenea întrebare ar necesită o întreagă discuție care ar ocupa mult prea mult spațiu în cadrul unei publicații comunitare și care, cred, ar plictisi într-o oarecare măsură cititorul. Pe scurt, dacă vorbim de românii bucovineni imigrați la Montreal înaintea primului război mondial, trebuie spus ca aceștia pleacă din Bucovina în căutarea unei vieți mai bune, a unei bucăți de pământ pe care s-o lucreze în liniște, sătui de sărăcia de acasă, majoritatea dintre ei fiind țărani, dar și de procesul de deznationalizare la care sunt supuși în urmă colonizărilor forțate de ruteni care sosesc cu miile din Galiția, încurajați de guvernul de la Viena.

În plus, și contextul e de așa natură: în epocă evreii și rutenii din regiune pleacă masiv spre Lumea Nouă, ceea ce nu putea să-i lase indiferenți pe românii care conviețuiau cu ei în Bucovina.

Pentru cititorii interesați, le recomand studiul meu recent apărut și menționat mai sus, unde vor găsi dezvoltate mai pe larg toate aceste cauze ale emigrării românilor spre Canada la începutul secolului XX.

Printre numele celor dintâi emigranți cu ascendentă geografică românească ce au „reușit” social și economic în Canada apar nume de evrei (Schwartz, Pascal, Moishe Lighter, Joseph Schubert, Aaron Adler, H.M. Caiserman, Hirsch Hersman, Louis Benjamin). Cum se explică asta?

Spuneam mai devreme ca fenomenul migrator evreiesc spre America de Nord l-a precedat pe cel românesc. Ei bine, nu numai că l-a precedat dar a fost constant numeric mai important decât cel românesc.

De altfel, pe bază acestei superiorități numerice permanente s-a bazat și «trucul» celor au scris despre începuturile românilor la Montreal și care au preluat cifre referitoare la românii de origine evreiască emigrați în Canada, identificandu-i pe aceștia din urmă, voit sau în necunoștință de cauză, cu persoanele de origine etnică română emigrate din Bucovina. Ori sunt două categorii diferite, cu evoluție diferită!

Nici evreii nu au plecat de bine

Revenind la persoanele de origine evreiască imigrate la Montreal înainte de primul război mondial, trebuie spus că acestea au avut la rândul lor, motive foarte serioase de a emigra.

Așa cum românii din Bucovina plecau, cum am spus, din cauza sărăciei și a a deznationalizarii forțate la care erau supuși de autoritățile austriece, în dauna rutenilor, la fel evreii din Regatul României pornesc spre Lumea Nouă pentru că în țara de origine sunt persecutați, sunt tratați ca persoane de mână a doua, nu li se acordă cetățenie, sunt permanent ținta atacurilor antisemite șamd.

Altfel spus, nici ei nu pleacă de bine, chiar dacă economic, spre deosebire de românii din Bucovina, o duc mai bine ca majoritatea populației.

Numele menționate de tine mai sus sunt nume de astfel de români de origine evreiască care, odată ajunși la Montréal, s-au afirmat în diferite domenii, contribuind în acest fel la evoluția societății canadiene pe diverse planuri și dovedind astfel că, în condiții normale, o societate nu are decât de câștigat avându-i în mijlocul ei.

Menționarea tuturor acestor nume, fiecare cu realizările lui, mi s-a părut normală și în același timp importantă nu pentru ca i-aș fi considerat membri ai comunității române sau “fondatori” ai acesteia, ci pentru a sublinia faptul că spațiul românesc a generat un dublu fenomen migrator spre Montreal: al românilor de origine evreiască și al românilor bucovineni, fiecare categorie cu propria evoluție socială, dar amândouă integrate finalmente în societatea canadiană, cu profit reciproc atât pentru imigranți, cât și pentru societatea care i-a primit.

Studiul tău (partea publicată acum) se încheie pe la anii 1899 – 1900 și amintesti doar că pe la 1914 se face prima cerere pentru constituirea unei „corporații” care urma să înființeze o biserică românească la Montreal, precum și de „afluența” de emigranți români care urma în primii ani ai secolului XX. Ce va urma, pe linia materialelor publicate?

Într-adevăr, studiul meu abordeaza strict începuturile fenomenului migrator românesc la Montreal. E un fel de introducere, de „ridicare a cortinei” la teza mea de doctorat la care lucrez. Studiul menționat va fi de altfel integrat în viitoarea lucrare, restul lucrării urmând să prezinte comunitatea din momentul închegării sale veritabile și apoi în plină evoluție, de-a lungul secolului XX. Cât despre viitoare materiale publicabile, lucrez în prezent la un articol despre carnetul de însemnări al unui țăran bucovinean emigrat la Montreal în 1908.

Ad