Dați search pe net. Ștefan Mandachi apare imediat ce cauți „un metru de autostradă”. Este un om de afaceri din Suceava care, gata, nu mai poate aduna zilele pe care le pierde pe drumurile țării. S-a săturat. Nu de alta, dar a calculat și s-a îngrozit. De-a lungul celor 15 ani de când conduce, aproape doi ani au fost pierduți la volan.

Au trecut 30 de ani de la momentul 1989, numit de unii revoluție. Cu R mare. Eu nu-l mai numesc așa. Am fost păcălită destul. A fost un moment în care s-au înlocuit niște lacomi cu alții și mai lacomi.

Mă gândesc la mecanismul care a declanșat starea de iritare la acest om. Stare pe care o recunosc, repetat, și în mine. Pe care o știți foarte bine în voi. Starea pe care nu ați mai putut-o suporta și de aceea v-ați luat lumea în cap. Pe care noi, cei care am rămas mofluzi și pierduți pe miriște ne-o potolim, zilnic, cu o speranță idioată, care firește că este deșartă.

Acest om, care a reușit niște lucruri în sistemul viciat, alambicat și lipsit de iubire și înțelegere pe care-l vedem limpede, a făcut afaceri și a mișcat lucruri. Are o rețea de fast-food-uri, ținute în viață el știe cum.

În condițiile în care corporațiile preiau tot, știu din ceea ce văd în călătoriile mele prin fabrici și uzine și locuri unde muncesc românii, filmând cu Vizită de Lucru, cât de dificil este să faci față concurenței neloiale, uriașe, părtinitor susținute de statul lor, că al nostru nu-i mai putem spune.

Ștefan Mandachi a comandat un videoclip, foarte bine făcut, prin care își explică exasperarea. Socotind serios, a ajuns la teribila concluzie că pe căile rutiere românești au murit cam 60 de mii  oameni, aproximativ populația orașului Alba Iulia. Ca într-un război. Ca în cazul unei molime.

Și autoritățile privesc tâmp sau perfid la noi.

Da’ de ce să nu cerem autostrăzi? De ce să nu ripostăm? De ce să nu-și asume nimeni răspunderea?

Probabil așa a judecat Ștefan Mandachi, într-o zi când a condus pe drumurile patriei, la fel de periculoase ca de obicei. Și a copt un video plin de obidă și mesaj. Un clip în care provoacă oamenii de afaceri să-și întrerupă, pe 15 martie, timp de 15 minute, activitatea. În care chiar numește trei mari oameni de afaceri români, Tiriac, Cataramă și Becali. În care ne provoacă pe toți, de fapt.

CITEȘTE ȘI:  Frans Timmermans: Comisia Europeană nu va ţine cont de culoarea politică atunci când e vorba de statul de drept

Aud chiar că unii chiar se organizează pentru data de 15. Să se adune pentru a-și striga oful: lipsa autostrăzilor, în secolul 21, în România. O fi doar un zvon.

De atâția ani se strigă, se clamează atât de necesarele artere, se promit în campanii electorale, încât lumea s-a resemnat. Te întrebi, mioritic: ce putem face, dacă așa ne este dat?! Uite ce putem face. Luăm alt exemplu de la omul ăsta, care văd că nu stă degeaba.

Același om de afaceri din Suceava, Ștefan Mandachi, s-a pornit, probabil iar într-un moment în care a scăpat ca prin urechile acului de accident călătorind spre Suceava, să construiască primul metru de autostradă din Moldova. Cu utilaje aduse de el, materiale plătite de el, echipe angajate de el, cu gândul plin de speranța că acest exemplu va molipsi decidenții.

Deocamdată, am zărit reacții amuzate la gestul suceveanului. Al naibii ce a făcut. Ia uite ce i-a dat nebunului prin cap.

Acum, sinceri să fim, avem noi românii multe calități, nu mi le amintesc acum, dar avem și o meteahnă, râdem la multe lucruri care ar trebui să ne doară și să nu ne mai provoace deloc râsul.

De ce om râde, nu se știe, cercetătorii britanici nu au niciun capăt de ipoteză. Cică “hazul de necaz”. Îl mai înțelegi, mai asociezi cu umorul ancestral care ne-a salvat în situații critice în istorie, mai privești admirativ ascuțimea spiritului, dar dacă necazul îl declanșezi tu, și apoi râzi, numai de istețime nu poate fi vorba. E prostie crasă.

Cum să râzi la acest strigăt de revoltă? Cum să râzi văzând disperare? Cum să te umfle hohotul de râs când un om face ceva, un gest care, mai mult decât că e uimitor, ar putea schimba și viața ta în bine?

Nu râzi. Acționezi, dacă ai capul pe umeri. Îl ajuți pe omul ăla. Îl aprobi. Vii cu umărul lângă umărul lui. Ceri de la cei în funcții, care stau cu gândul că tu nu trebuie să ceri. Ba ceri. De la cei plătiți de tine.

Dar noi nu cerem, noi râdem. Chipurile batem șaua să priceapă iapă. Suntem hazlii. Dar iapa nu pricepe treburi de-astea așa îndepărtate de interesele ei. Așa că poate încetam să ne mai mândrim cu hazul de necaz. Dacă putem evita necazul, de ce să ținem cu tot dinadinsul să ne hăhăim la pachet cu beleaua?

CITEȘTE ȘI:  Zeci de mii de oameni protestează în România

Până la urmă omul ăsta iese în față pentru a atrage atentia.Pentru a-și asigura o viață mai ferită de pericole. Pentru a-și simplifica munca. Pentru a fi mai fericit. Face, concret, ceva. Nu aruncă doar vorbe în aer. Îi păsă de viața lui. Cum spune chiar el, noi românii stăm la marginea gropii, probabil ne place să fim acolo.

Dar noi ceilalți, unde suntem? Nu ne-ar fi și nouă de folos rezolvarea acestei probleme? Nu ar trebui să strigăm și noi în cor cu vecinul nostru din Suceava? Nu ar trebui să fim la un moment dat auziți? Ba da, dacă ne alăturăm lui. Lui, sau altui om cu inițiativa sănătoasă. Dacă vorbim aceeași limbă. Dacă spunem lucrurilor pe nume.

Atunci poate am mișca ceva, înțelegând cu adevărat ce înseamnă unire, Atunci am fi o națiune ale cărei mișcări au urmări, contează. Pentru început, pe 15 martie la ora 15, toți românii care au afaceri  opresc timp de 15 minute lucrul. Să vedem cum se suspendă totul. Să vedem dacă statul e prăbușit, leșinat, fără puls în lipsa aportului celor ce muncesc.

E posibil ca nici atunci să nu reacționeze autoritățile. Atunci renunțăm la ele și adăugăm, unul câte unul, un metru de autostradă. Din banii noștri, din împrumuturi, facem troc, ne donăm talentele și abilitățile, nu știu cum, dar o să răzbim. Poate ar fi mult mai simplu fără o clasă conducătoare, a se citi “batjocoritoare”.

Numai în povești am mai auzit de mai mari ai țării care vor binele neamului. Poate că e de domeniul fantasticului. Dar atunci, revenind la realitate, să spunem: Dacă voi nu ne vreți fericirea, noi o vrem. Că statul suntem noi. Aia de sus sunt niște frâne expirate. Care, dacă nu funcționează, trebuie duse la fiare vechi.

Nu uitați. Pe 15, ora 16, 15 minute stop treabă.

Later edit. Între timp, Ștefan a primit amendă pentru că a construit ilegal acel metru de autostradă. Dar dacă noi vom adăuga alți metri, o să ne amendeze pe toți? Răspuns: Da, dar măcar vom avea autostrada în Moldova. Și cu banii pe amenzi, vom face o altă autostradă, să-i spunem “Fac Of”. Of, de la atâta oftat.

Ad