Cel mai nou roman al Feliciei Mihali a avut o gestație lungă, prinsă în acolada celor două experiențe nordice pe care autoarea și le-a prilejuit: în Schefferville (2009-2010), localitate situată în Labrador și în Iqaluit (2017-2018), capitala teritoriului Nunavut. Din anul școlar petrecut în Schefferville în calitate de profesoară, Felicia Mihali a extras substanța acestui docu-roman, abordând cu curaj un nou subiect tabu: situația populației autohtone și relația ei cu cei veniți din exterior. 

Le tarot de Cheffersville o aduce în prim plan pe Augusta (personaj recuperat din Sweet, sweet China), profesoară de franceză care încearcă să-și asume solitudinea și trecerea spre o altă vârstă. Dar liniștea pe care o caută în ținuturile înghețate ale Nordului e minată de mulțimea de experiențe tensionate prin care trece sau la care asistă, iscate de confruntarea între două lumi. Elevii innus – prea mari pentru clasele din care fac parte din cauză că majoritatea repetă anii de secondaire – sunt nepăsători, agresivi și nu au limite când vine vorba de a-și exaspera profesorii. Aceștia, la rândul lor, sunt o adunătură de oameni care de multe ori nu au nici pregătirea, nici dorința de a schimba ceva în viața tinerilor din Cheffersville. Mulți vin, puțini rămân și din cei care rămân, foarte puțini încearcă să construiască punți. « Ceea ce am descris în carte, spune autoarea, este, din nefericire, trista realitate. Copiii autohtoni trăiesc într-un mediu extrem de dur. Provin din familii dezbinate și se confruntă, încă de mici, cu abuzurile, drogurile, violența. În cultura lor, esențială e apartenența la comunitate, însă exact această trăsătură îi împiedică să se afirme, să plece și să reușească în afara ei. Copiii nu au deci niciun interes pentru școală pe care o văd, cel mult, ca pe un loc în care își petrec timpul și socializează. Puțini sunt cei care reușesc să termine cele cinci clase de secondaire și să obțină diploma. Pentru părinții lor, școala e un sistem din afara comunității, al „albilor” și o suspectează că are intenția de a le distruge identitatea. Puțini realizează că diploma aceea poate schimba în bine viața copiilor lor, fiindcă le permite să-și găsească locuri de muncă mai bune, de exemplu. Sunt foarte mândră că, în anul în care am fost acolo, am reușit să motivez patru tineri să-și ia aceasta diplomă.»

CITEȘTE ȘI:  Magda Popeanu, bilanț după doi ani de mandat: „Sunt foarte, foarte mândră. Am luat acest oraș și am făcut o mișcare la 180 de grade”

Experiența e relatată pe larg în carte, fiindcă Augusta calcă pe urmele Feliciei, prin zăpadă. Cade și se ridică de nenumărate ori, în încercarea de a face pasul următor. « Acolo, un profesor bun e rar. Dar mie mi se pare că tocmai în astfel de situații poți fi cu adevărat util. Dacă înveți să ai răbdare, dacă reușești să dozezi exigența academică și toleranța, dacă afli ce le place să facă și-i înveți lucruri care să li se pară utile, ai șanse să te privească cu alți ochi. În fond, problema lor vine din lipsa de iubire, ei știu că nimănui nu le pasă de soarta lor și sunt obișnuiți cu perindarea nenumăraților dascăli. Așa că, dacă le poți schimba această percepție, e o mare reușită.» Va exista și o a treia experiență în Nord? Mai mult ca sigur, spune Felicia Mihali, care țintește acum spre cel mai îndepărtat nord, Cercul Polar.

În Marea Trecere

Conform legendei, strămoșul Tshakapesh a fost orfan chiar înainte să se nască și a supraviețuit doar prin grija surorii lui mai mari. Dar a crescut iute și-a fost neînfricat, puternic, iscusit, deși năvalnic și cam imprudent. Perseverența îl duce până la lună, acolo unde alege să locuiască la sfârșit. Cartea Feliciei Mihali se deschide cu povestea lui, care se continuă, într-un prezent improbabil, în chiar vecinătatea locurilor unde Augusta s-a instalat pentru un an. Tshakapesh este acum un bătrân morocănos și singuratic, dar încă un vânător iscusit. Rolul lui e să-și întâmpine oaspeții ce sosesc rând pe rând (din nou câteva personaje familiare, din romane mai vechi) și să se îngrijească de aceștia, în scurta lor ședere pe pământ. Țiganca, evreul, prostituatele, hoțul… o serie de personaje marginale îi invadează locuința și, după ce se acomodează unii cu alții, ajung să conviețuiască liniștit. Vorbesc limbi diferite, dar se înțeleg. Relațiile dintre ei sunt de cooperare, prietenie, dragoste: formează o familie umană ce va urca la ceruri într-un alai nupțial.

CITEȘTE ȘI:  Un român a murit în cartierul NDG în timp ce tăia un arbore

Așa cum ne-a obișnuit, autoarea își construiește romanul din asemănări  (autohtonii Canadei, țiganii României) și opoziții (viața agitată a citadinilor, viața simplă a celor din pădure), iar personajele sunt uneori pretextul pentru descriere de spații, mici fresce sociale sau nostalgice întoarceri în timp. O altă constantă a stilului scriitoarei este umorul care se infiltrează în situații cât se poate de serioase: povești nefericite de amor, iubiri juvenile risipite, încercări disperate de a-și găsi pereche, etc. Și nu putem să nu observăm că, așteptând înălțarea la cer, sufletele din pădure duc viața pe care trebuie că au dus-o în timpuri vechi strămoșii autohtonilor din oraș.

Și rolul tarotului în toate acestea? Cât timp împart același acoperiș, țiganca își invită, regulat, companionii, să tragă câte o carte ale cărei semnificații sunt explicate în detaliu. De fapt, ele trimit la experiențele pe care Augusta le trăiește în Cheffersville, un ajutor de dincolo de prag al celor dragi, pentru ieșirea din impas. Ceea ce spun, în mod repetat, aceste cărți este că binele și răul se intersectează neîncetat și trebuie să nu te lași înșelat de aparențe. În cheie lingvistică, tarotul Feliciei Mihali ne amintește că substantivele și verbele sunt importante, însă e de ajuns o conjuncție precum „dar” ca să răstoarne sensul frazei.

Pe Felicia Mihali o puteți întâlni vineri, 22 noiembrie și sâmbătă, 23 noiembrie, la standul 731 al Salonului de carte de la Montreal

Ad