Canada a depistat primele două cazuri de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului

Canada a anunţat că a depistat pe teritoriul său primele două cazuri de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului, la persoane care au călătorit recent în Nigeria.

Cei doi bolnavi, primii detectaţi pe continentul american, au fost izolaţi la Ottawa, iar autorităţile sanitare încearcă să identifice eventualele persoane cu care au venit în contact, a anunţat duminică guvernul provinciei Ontario (sud-est).

‘Am fost informaţi astăzi (duminică) de Agenţia de sănătate publică a Canadei că testele şi monitorizarea cazurilor de COVID-19 au confirmat două cazuri cu varianta preocupantă Omicron în Ontario’, a comunicat ministrul sănătăţii, Jean-Yves Duclos.

‘Monitorizarea şi testarea continuă. Ne aşteptăm să găsim în Canada şi alte cazuri de infectare cu această variantă’, a adăugat el.

Guvernul provinciei Ontario a confirmat că persoanele în cauză se află în capitala federală Ottawa, transmite AFP preluată de Agerpres.

Canada şi-a închis vineri graniţele pentru călătorii din şapte ţări africane din cauza apariţiei variantei Omicron. Nigeria nu se află pe această listă.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare