Scaunul

Nimic mai banal decât un scaun, un obiect de care ne folo­sim zilnic şi care ar trebui să nu prezinte niciun mister pentru vreunul dintre noi. Nimic mai celebru, în acelaşi timp: Ionescu a scris o piesă cu titlul acesta, Witt­genstein vorbeşte mult despre el, în celebrul său Tractatus, iar  eu scriu un articol în ziar.

Problema mea cu scaunul e că am vrut să cumpăr unul. Şi, până când am decis asta, n-am ştiut ce greu este s-o faci. Nu vorbim de scaunul pe care-l cumpără politicienii. Acolo, vă asigur, e mult mai simplu.

Scaunul meu nu e un scaun de sufragerie, de bucătărie sau de bar. Scaunul meu e un scaun de pian. Fără spătar. Puţin ajustabil pe înălţime. Nici măcar nu e pentru mine, ci pentru fiica mea care jonglează cu ideea, indusă de adulţii din jurul ei, de a învăţa acest instrument.

Doar că mi-a fost foarte greu să cumpăr scaunul. Găseam aşa ceva pe toate site-urile web ale magazi­ne­lor, dar nu şi în magazinele propriu-zise. Iar cele on-line nu voiau sa livreze la codul meu poştal. Scaunele de pian pe care le doream eu aveau o mare proble­mă: nu vorbeau limba fran­ceză. Nici pe ambalaje, nici pe instruc­ţiu­­nile de folosire. Şi dacă limba franceză nu este, atun­ci nici li­vra­re nu este. Căci, zice Charte de la langue fran­çaise, la art. 51: Toute inscription sur un produit, sur son contenant ou sur son emballage, sur un document ou objet accompagnant ce produit, y compris le mode d’emploi et les certificats de garantie, doit être rédigée en français.

BestBuy vinde scaunele pe furiş, fă­cându-se că uită câte unul în vreun magazin. De unde dispare însă până seara, pentru că, se pare, exis­­tă o conspiraţie de adulţi care-şi îndeamnă copiii să înveţe pia­nul. Aceştia au nevoie de scaune ajustabile, sub 30$, ca să rămână şi bani pentru plata profesorului.

Guvernul quebechez a decis că e bine să ne treacă pe toţi strada, pe trotuarul cu soare, chiar dacă unii dintre noi preferă să meargă la umbră. Trebuie să fim protejaţi de toate pericolele reale şi imaginare (bine, mai mult de cele imaginare!).

M-am lovit de guvern şi de fai­moasa Lege 101 de cum am avut un copil. Tricicletele care puteau fi conduse de către părinţi din spate nu se livrau în Québec. Bicicletele cu claxoane cu Dora care spune Hello nu se pot livra în Qué­bec. Zice legea, la art. 54, că: Sont interdits sur le marché qué­bé­cois les jouets ou jeux dont le fonctionnement exige l’emploi d’un vocabulaire autre que français, à moins que le jouet ou jeu n’y soit disponible en fran­çais dans des conditions au moins aussi favorables.

Adică: claxonul, chiar dacă are un vocabular limitat, trebuie, fie să spună doar bonjour, fie şi hello şi bonjour – ideal, începând cu varianta franceză. Evident, comercianţii nu-şi bat capul să facă claxoane bilingve pentru că aşa i-a trecut prin cap unui guvern provincial care răspunde de o populaţie de opt milioane de locuitori.

Când locuieşti în Île de la Made­leine, opt milioane e enorm, dar realitatea este mult mai dură: procentual, Québecul reprezintă 1,5% din populaţia Americii de Nord şi 2,3% din populaţia cumulată dintre Canada şi Statele Unite. Şi, între noi fie vorba, beneficiile mersului pe bicicletă sunt mai mari decât trauma lingvistică provocată de monstruosul cuvânt englezesc.

Dar să revenim la scaun. L-am luat, până la urmă. De la un magazin din Alberta, magazin ca­re e interesat de respectarea charte(-i) de la langue française tot atât de mult, dacă nu mai pu­ţin, pe cât este un anglofon din Montréal. Scaunul a venit gata montat şi nu avea instrucţiuni de asamblare nici măcar în engleză (se presupune că un om care a trecut măcar prin învăţământul primar ştie să strângă două şuruburi).

Eu înţeleg ca Guvernul să aibă grijă de cei oropsiţi şi ne­vorbitori de altceva decât de france­ză, dar atunci, fie mă lasă pe mine să decid dacă vreau să cumpăr ceva cu ambalaj în engleză – după ce m-a avertizat în prealabil -, fie plăteşte fabricanţii să traducă instrucţiunile. Altfel, mândria asta de 1,5% îl costă scump tot pe cel amărât, care plăteşte preţuri mai mari decât ceilalţi nord-americani, pentru acelaşi produs. O parte din ele, pe motiv de traducere. Noi, restul, ştim să ne căutăm produsele în SUA, Alberta sau pe internet.

Nu sunt total contra Legii 101. Are utilitatea ei. Dar rigiditatea ei şi o parte din articole sunt, în era glo­balizării şi a comerţului online, contraproductive. Nu un prăpădit de scaun sau o tricicletă ameninţă limba franceză în la belle province, să fim serioşi.

E timpul ca oamenii din provincia asta să fie trataţi de către guvernul de la Québec ca nişte oameni mari. Şi să fie lăsaţi să decidă măcar atunci când trebuie să-şi cumpere un scaun.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare