Împuşcarea a doi români în Algeria, alături de alte câteva zeci de lucrători ai unei fabrici ocupate de terorişti, a încins spiritele în ţară. Preşedintele însuşi a vorbit despre lacunele pe care le are România în protejarea cetăţenilor aflaţi în afara graniţelor. Cine poartă răspunderea?, s-au întrebat toţi, ca şi cum orice tragedie poate fi împiedicată dacă se iau măsuri. În concepţia celor care conduc ţara, orice eveniment ar putea fi prevenit “dacă factorii implicaţi şi-ar face treaba”.
Acelaşi tip de abordare a apărut şi în cazul unei eleve din lotul olimpic, care a căzut în toiul nopţii de la etajul trei al unei pensiuni de la munte. Profesorul a fost crucificat la televizor şi inculpat, fără minima decenţă de a aştepta rezultatele unei anchete. Orice tragedie care iese din tipare trebuie să aibă un vinovat pedepsit exemplar.
Acest mod de abordare a situaţiilor speciale în Romania este absurd. Peste tot pe lumea asta se întâmplă tragedii. Cum poţi să împiedici luarea unor ostateci sau cum poţi să păzeşti o adolescentă care a băut prea mult într-o seară?
În schimb, autorităţile din România nu văd tragediile coti-diene previzibile. Cum ar fi, bunăoară, numărul imens de oameni decedaţi în accidente de maşină. În România, mor pe şosele, într-o lună, mai mulţi oameni decât într-un an întreg în Canada. Nu există ştiri la televizor fără un carnagiu rutier, soldat cu trei-patru victime.
Oricât de slabi şoferi ar fi românii, oricât de mult ar apăsa pe-dala de acceleraţie sau s-ar urca beţi la volan, aceasta nu explică îndeajuns faptul că cele mai frecvente accidente din România sunt coli-ziunile frontale. Aceasta se întâmplă din simplul motiv că nu există autostrăzi sau sensuri de circulaţie despărţite. Dacă profesorul ar trebui condamnat pentru că nu a supravegheat adolescenta aflată în tabără, atunci toate guvernele României ar trebui inculpate pentru miile de victime ale accidentelor rutiere. N-am auzit nicio discuţie serioasă pe această temă.
Să spunem că autostrăzile nu se fac peste noapte, în schimb sunt alte măsuri foarte simple, care pur şi simplu sunt ignorate. Un şofer de taxi mi-a arătat o intersecţie din Braşov în care se întâmplă în fiecare lună un accident, pentru că cei care vor să intre pe strada principală n-au vizibilitate şi trebuie să iasă mult cu botul maşinii, pentru a vedea ceva. Prea târziu, accidentul s-a produs. S-a gândit cineva să pună semnul de stop pe ambele străzi? Nu, nici gând.
În Bucureşti, majoritatea străduţelor dintre blocuri sunt foarte înguste. Cu maşini parcate de o parte şi de alta, există un singur fir de circulaţie. Când se întâlnesc două maşini, una trebuie să dea înapoi. Dar care din cei doi şoferi? După câteva înjurături şi pumni scoşi pe fereastră, cel mai slab cedează. Poate vă pare absurd, dar nu i-a trecut nimănui prin cap să facă sensuri unice. Este un alt exemplu al prostiei şi al incompetenţei autorităţilor publice de a face lucruri simple şi utile.
Un copil de 6 ani cumpără în fiecare zi de la butic ţigări pentru nesimţitul de taică-său, ocupat să se uite la televizor. Pe tejghea tronează un mare anunţ: minorii nu au dreptul de a cumpăra ţigări şi alcool. Cine respectă prostia asta? Într-o bună zi, va fi sigur curios să afle ce gust au ţigările lui
taică-său. Există vreun caz în care buticarului i s-a închis afacerea? Nu, sigur că nu.
Foarte mulţi farmacişti şi medici au făcut excursii în toată lumea, pe banii companiilor de medicamente. Evident, ei vor prescrie sau recomanda medicamentele respective. S-a gândit cineva să-i acuze de corupţie? Nu, nici gând! Fraierii trebuie să înghită toate prostiile scumpe.
Tot ce v-am relatat sunt doar exemple simple, de situaţii care pot fi îndreptate uşor, dacă ai voinţă. Dar statul român se preocupă mai mult -şi fără finalitate – de doi cetăţeni luaţi ostateci decât de mii de alţi cetăţeni care mor în fiecare zi sub ochii lor, din motive mult mai puţin spectaculoase.
