Sake ţine un jurnal (27)

Citește și

Florin Oncescu
Florin Oncescu (n. 1960), autor de proză scurtă şi inginer în industria de aviaţie, stabilit la Montréal în 1995. Volume publicate: "Dispoziţie depresivă" (Ramuri, Craiova, 1994), "La umbra unui enciclopedist" (Omniscop, Craiova, 1999), "Întoarcerea" (Ramuri, 2003), "Ilustrate din America" (Limes, Cluj, 2007) , "Jurnalul lui Sake" (Limes, 2017).

Apartamentul pe care am ajuns să-l consider al meu s-a transformat în şantier, de mai bine de o săptămână. O echipă formată din trei români, toţi tineri şi diplomaţi, efectuează o renovare totală a sălii de baie, una care, în acest moment, a ajuns la etapa smulgerii podelei, pereţilor şi tavanului. Pe hol şi în salon, covoarele pe care obiş­nuiam să mă lungesc au fost făcute sul şi bucăţi de carton au fost presărate pe parchet.

În timpul zilei, sunt mutată în apartamentul vecinei noastre românce, ca să nu împiedic procesul destructiv. Nopţile, în lipsa mochetei, dorm într-un fotoliu tras lângă uşa dormitorului. Camera în care, seară de seară, Sorin fumează pipă în timp ce se holbează la laptop a devenit un soi de depozit. Canapeaua e acoperită de saci negri uriaşi, care-mi barează accesul la fereastră şi mă împiedică să comunic cu lumea. Sunt condamnată să aud lătraturi impertinente, la care n-am cum să răspund corespunzător.

- Publicitate -

Calitatea vieţii mele s-a degradat până acolo încât uneori mă bate gândul să-mi caut o altă locuinţă. Însă ştiu că voi fi şi de data asta victima firii mele sentimentale de căţel. Pentru că, hélas, e scris în cromozomii mei să fiu fidelă.

***

Sâmbătă, 9 octombrie, Sorin a fost la Câmpul românesc de la Val David în compania englezului Vladimir, un fost coleg de facultate a cărui limbă maternă este rusa, aflat la Montréal în business trip. Câteva precizări sunt necesare, cred. Vladimir e un bucureştean get-beget, născut şi crescut la Piaţa Veteranilor, care locuieşte în prezent la Bristol. La sfârşitul anilor ‘50, la încheierea studiilor inginereşti efectuate în Uniunea Sovietică, viitorul lui tată s-a întors acasă cu viitoarea lui mamă, o rusoaică.

- Publicitate -

Motivele deplasării celor doi au fost adunarea consacrată Memorialului victimelor comunismului şi picnicul aferent. Mai exact spus, Sorin a venit pentru Memorial şi pentru picnic, în timp ce Vladimir, a cărui existenţă cu greu poate fi imaginată în absenţa aportului iniţial dat de comunism, a venit doar pentru picnic.

Picnicul, pentru Sorin (categoria 75 kg), a însemnat două beri, doi mici şi patru sarmale. Pentru Vladimir (categoria peste sută): două Coca diet, patru mici, patru sarmale, două amandine şi-o mascotă.

Adunarea a avut drept scop strângerea de fonduri necesare construirii Memorialului. Roluri determinante în încălzirea publicului au avut discursul Ambasadoarei, discursul preşe­-dintei organizaţiei Tribute to Liberty, iniţiatoare a proiectului, şi discursul domnului George Sarry, o victimă de netăgăduit a comunismului, cu cei 11 ani din viaţă petrecuţi în închisorile din România dejistă.

S-a ajuns apoi la donaţii. Pentru o sută de dolari, donatorul primea dreptul să înscrie pe o cărămidă virtuală (deci pe Internet, într-o pagină numită Calea spre libertate) povestea unei victime a comunismului, preferabil una din propria familie, ori doar o dedicaţie adresată ei. Vladimir n-a dat nimic, pentru a nu-şi nega existenţa. Sorin a semnat un cec de 99 de dolari, sprijinind proiectul, dar renunţând la cărămidă. Motivul? El şi Cristina nu căzuseră de acord asupra identităţii victimei supreme din familiile lor reunite. Când Sorin l-a propus pe fratele tatălui lui, mort în bătălia pentru Odesa, în septembrie 1941, Cristina a venit cu bunicul ei din partea mamei, căruia comuniştii i-au confiscat atelierul de reparat arme, înainte de a-l băga câteva luni la puşcărie. Dacă aş fi fost şi eu, Sake, întrebată, aş fi optat pentru căţelul bucu­reştean anonim care se hrănea din gunoaie, bea apă din bălţi şi trăia mereu cu teama de a nu fi prins de hingheri.

***

O notă tristă, de ultimă oră, de la Sorin.

Zoe Torneanu Vasiliu, soţia preotului profesor Cezar Vasiliu, s-a mutat într-o lume mai bună, una fără durere şi suspin. Noi, cei care încă ne mai chinuim, o vom păstra în memoria noastră. Avea 73 de ani. A venit la Montréal, împreună cu soţul, în 1989. A fost cunoscută în comunitatea română ca o preoteasă cu talent la cântec şi la scris, hărăzită cu o fire veselă. A fost organizatoare şi voce de netrecut cu vederea a  corului bisericii Sf. Nicolae. A colaborat la publicaţii româneşti din diaspora şi şi-a văzut editată o carte de eseuri politice.

- Publicitate -
- Publicitate -
On continue de se protéger!

Ultimele articole

Numărul locurilor în Parlamentul canadian va crește la 342

Elections Canada a anunțat azi că numărul de locuri în Parlamentul canadian va crește de la 338 la 342,...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -