Cine nu învaţă în Anglia e fraier!

O ştire mi-a atras atenţia, în ulti­mele zile. La Bucureşti, s-a organizat Târgul liceelor de elită. Din titlu, ai cre­de că liceele româneşti se bat pentru a atrage cei mai buni copii. Dar nu este vorba de instituţii de învăţământ româ­neşti: târgul în cauză se referă la lice­e­le de elită din Europa. Mai precis, vor­bim de oferta pe care au pre­zentat-o pă­rinţi­lor români licee din Elveţia, Franţa, Germania şi Anglia. Faptul că aceste institu­ţii au hotărât să vină în România, să discute cu potenţialii candidaţi pare, la prima vedere, normal. Motivaţia acţiunii este simplă: directorii acestor licee private au primit, în ultimii ani, numeroşi copii din România. Şi nu orice copii, ci odras­lele îmbogăţiţilor tranziţiei, care au constatat că în ţara în care au făcut milioa­ne din afaceri necurate nu se mai face învă­ţământ. Şi a­tunci au optat pentru alte ţări, pentru că banii nu reprezintă, pentru ei, o problemă.

A devenit, ca în multe alte domenii din Ro­mâ­nia, un trend. E cool să-ţi infor­mezi prieteniică fiul tău îm­bracă uniforma liceului nu ştiu care din Anglia. Şi cum niciun potentat nu suportă ca altul să fie mai cu moţ, se iau unii după alţii, ca oile. Să ne trimitem co­pii în Elveţia, în Anglia, oriunde, numai să nu rămână să facă studii în România.

Taxele acestor şcoli europene sunt uriaşe. În medie, între 20.000 şi 40.000 de mii de euro pe an. Adică, pe toată perioada liceului, părinţii cheltuie cam 100.000 de euro. Plus banii de buzunar. Dar ce contează? Pentru liceele europene amintite, noua clasă de îmbogăţiţi din România reprezintă o mină de aur. Este exact mo­tivul pentru care Ferrari are magazin în România: există cumpărători!

Moda şcolii în străinătate n-a cu­prins numai ciclul liceal. Anglia a deve­nit un teritoriu de asalt pentru copiii români care vor să urmeze o universitate. În fiecare an, aplică mii de liceeni ro­mâ­ni, nu toţi din familii de milionari. Unii dintre părinţi sunt îngroziţi de nivelul universitar al facultăţilor din România, alţii sunt pur şi simplu snobi. Se împrumută la bancă pentru a plăti taxele.

Am exemple concrete de copii care au aplicat la cinci universităţi engleze şi au fost acceptaţi la toate. În mintea părinţi­lor, o acceptare a dosarului echivalează cu o recunoaş­te­re a deşteptăciunii copi­lului. După care bulgărele începe să se rostogolească. Co­pilul a fost acceptat în Anglia; asta înseam­nă că este deo­se­bit de inteligent şi trebuie să facem rost de bani. Bieţii de ei, nu reali­­zează o treabă simplă: toţi studenţii străini cu nivel mediu sunt acceptaţi fără probleme, pentru că plă­tesc taxe uriaşe, în comparaţie cu pretendenţii autohtoni. La fel este şi în Canada. E foarte simplu să fii acceptat la McGill ca student străin şi e complicat dacă ai rezidenţă canadiană. Este dife­renţă uriaşă de bani.

În timp ce liceele şi universităţile străine au început să facă afaceri bune cu românii, în Româ­nia învăţământul este alături de realitate. Numai la facul­tă­ţile de jurnalism sunt înregistraţi 3000 de studenţi. În timp ce ziarele şi televiziunile dau ziarişti afară, toţi tinerii vor această meserie. De ce vor să fie zia­rişti? Pentru că habar n-au cu ce se mă­nân­că! În mintea lor, ei se văd vedete de talk-show, cu bani şi maşini, petrecâ­n­du-şi noaptea prin baruri de fiţe.

Acest exemplu ne arată în ce hal de minciună trăiesc tinerii şi părinţii lor. Facultatea a deve­nit un must pentru toată lumea. Cine n-are doctorat e prost. Diplomele trebuie luate indife-rent de unde, chiar şi de la Târgu Jiu. Mulţi părinţi n-au nicio vină. Ei în­cearcă să le ofere copiilor ce e mai bun. În mod normal, aspiraţiile lor ar trebui să fie protejate de stat. Dar statul a abandonat de mult învăţământul, lăsân­du-l la discreţia unor fabrici de diplome ca Spiru Haret sau Hyperion sau alte 1000 de facultăţi private. Rezultatul ne­bu­niei din învăţământ este previzibil: tinerii au diplome de învăţământ superior, dar n-au locuri de muncă. Diplomele lor nu au nicio valoare. Sunt bani aruncaţi pe fereastră!