Curând, o nouă bibliotecă românească

Pe la jumătatea lui ianuarie, ci­team pe un site de ştiri din România că nişte oameni inimoşi pregătesc o bibliotecă de carte ro­mânească la Montréal. O asemenea veste are darul să entuziasmeze orice iubitor de carte, dar din articol nu se înţelegea prea bine cine, unde şi mai ales cum vrea să facă asta.

O bibliotecă este un proiect dificil: e nevoie de cărţi, de multă muncă (de inventariere-fişare), de spaţiu de depozitare şi de expunere, de mobilier, de oameni care să-şi ofere timpul pentru a ţine porţile deschise după un program cât de cât accesibil. Abia aşteptam să-i cunosc pe cei care au avut curajul să se înhame la aşa ceva. Şi iată, am stat de vorbă cu Cătălin Costache, iniţiator şi preşedinte executiv.

Domnule Costache, am înţeles că ideea bibliotecii s-a conturat încă din 2007. Cum s-a născut acest proiect?

Proiectul Biblioteca Românească s-a născut ca o intenţie de familie. Ar fi totuşi mult spus să considerăm că s-a născut “proiect”. A fost mai întâi nevoia noastră de carte în limba română, apoi a copiilor noştri, am căutat la bibliotecile comunitare şi am constatat că nu există nimic în acest sens. Desigur, am aflat de librăria românească, am vizitat-o, ne-am oprit la câteva titluri… totuşi nu ne dădeau pace sutele de cărţi lăsate de izbelişte prin vecini, pe la rude, la plecarea din ţară; aşa că am decis să găsim o cale să le aducem aici. Astfel, proiectul, cum îi spun mulţi, a demarat, ca probabil multe altele similare, de la oameni simpli şi nevoile lor.

Aşteptaţi acum un transport de cărţi din România. De ce v-aţi gândit să le aduceţi din ţară, în loc să căutaţi donatori aici, la Montréal?

Ideea colectării de cărţi în România a apărut pentru că ne-am gândit că românii din Canada, după ce şi-au adus cu mari sacrificii câteva volume, poate cele mai dragi fiecăruia, nu-şi pot dori să le pună la dispoziţia comunităţii, pentru că atunci când eşti departe de valorile culturale natale, poate cele puţine pe care ai reuşit să le aduci cu tine capătă altă valoare, mult mai mare, deci greu de imaginat această despărţire.

Astfel că am gândit, firesc, unde se pot afla cărţi în limba română şi unde se pot afla oameni care să dorească să le ofere celor ce vor să le preţuiască la rândul lor? În ţara natală, în România. Aşa că am pornit la drum, pe calea undelor, online, cu telefonul şi cu mesaje adresate tuturor cunoscuţilor, prietenilor, rudelor. Aşa a început ceea ce acum putem numi proiectul “Biblioteca Românească”.

Fiecare imigrant are o poveste. Care este, pe scurt, povestea dumneavoastră?

Pe scurt, povestea noastră de imigranţi este începută în septembrie 2006, în Île Perrot. Acolo am avut băieţii la prima grădiniţă, acolo am încercat primele joburi.

Am plecat din ţară pentru că am dorit să ne creştem copiii într-un sistem de valori, cu respect faţă de aceste valori, să aibe şanse egale în viaţă, atât în Europa, cât şi în Ame­­-rica, să poată sta cu fruntea sus când spun că sunt români şi nu să fie pătăţi de gesturile şi acţiunile unora care, migrând transeuropean, mai mănâncă o lebădă pe malul unui lac, mai fură dintr-un supermarket, mai înşală câte-o persoană sau câte un sistem.

Eu, în România, am activat în domeniul farmaceutic, cunosc bine sistemul me­-dical românesc şi sunt marketer de profesie. După ce am traversat oceanul, am absolvit cursuri de building management în British Columbia şi activez acum aici în această ca­-li­tate, având în administrare câteva proprie­tăţi rezidenţiale.

Cel mai târziu, în iunie

Când credeţi că s-ar putea deschide biblioteca şi cum plănuiţi să strângeţi banii pentru a acoperi o chirie lunară? Sau încercaţi să obţineţi un spaţiu subvenţionat de Primărie / Guvern?

La mijlocul lunii februarie, cărţile vor pleca din România şi vor ajunge aici, undeva la mijlocul lunii aprilie. Ele vor putea fi oferite spre lectura publicului, cel mai devreme, la jumătatea lunii mai, dar mai sigur la 1 iunie.

Cât despre locaţia acestei biblioteci, este adevărat că suntem în discuţii cu primăriile din NDG-CDN şi Westmount, dar şi cu departamentul bibliotecilor montrealeze de pe lângă primăria Montréal.

Totuşi, nu aş dori să înlănţuiesc deschi­derea bibliotecii de aceste discuţii; am o so­luţie temporară asigurată, ca plan B, având deja un acord de principiu pentru un spaţiu, într-una din clădirile pe care le administrez, şi consider că aceasta poate reprezenta o soluţie decentă, de moment.

Cât despre sursele financiare de acoperire a costurilor curente lunare, am în vedere mai multe soluţii: una dintre ele este să obţinem subvenţii lunare din partea unora dintre membrii fondatori, o alta este să oferim servicii de bi­-bliotecă pe bază de abonament anual, o a treia este să obţinem subvenţii din partea statului român, fie prin MAE, în bugetul acţiunilor din diaspora, fie prin Institutul Cultural Român. Mai am în vedere şi suportul financiar negociat cu diverse companii canadiene ce ar fi interesate de comunitatea românească de aici, sub formă de clientelă potenţială şi, nu în ultimul rând, aş întrevedea o serie de proiecte culturale care să aducă un aport financiar şi la bugetul lunar al bibliotecii.

Vom vedea, pe parcurs, care din aceste soluţii se va impune, orice început are elementele sale de asperitate, însă sunt o persoană cu multă imaginaţie, dedicată unui lucru început până îl duc la bun sfârşit şi am încrederea că, odată probată buna credinţă, pot strânge în jurul acestei idei mulţi oameni de valoare, care să contribuie cu expertiza şi cu relaţiile pe care le au. Poate că aş avea motiv să argumentez toate acestea cu însăşi lista donatorilor înscrişi până la acest moment, având în rândurile ei de la Familia Regală până la Biblioteca Naţională a României, de la fundaţia doamnei Monica Tatoiu şi fundaţia Dinu Patriciu până la bi­-bliotecile judeţene din Satu-Mare, Alba, Botoşani, Focşani şi, nu în ultimul rând, edituri şi tipografii, alături de foarte multe persoane individuale.

Transportul cărţilor din România este plătit de firma Terony, prin l’Ile de l’art şi Asociaţia 707. Cine sunt aceşti oameni şi cum de s-au alăturat proiectului? La fel, cum a devenit Mircea Albulescu preşedinte de onoare?

Terony Inc. este compania înfiinţată de mine în 2007, la data la care am iniţiat proiectul bibliotecii; aveam în vedere atunci să creez profit suficient cât să ne permitem să deschidem biblioteca fără să depindem de noroc sau de providenţă, urmând apoi să creăm fundaţia care să primească subvenţii lunare de la compania comercială.

Din păcate, atât criza financiară mondială, cât şi parteneriatele extrem de “dâm­bo­viţene” pe care le-am avut în România m-au forţat să aştept, iată, mai bine de 3 ani până am reuşit să dăm viaţă acestui gând.

L’Ile de l’Art este departamentul companiei care a deschis galeria permanentă de artă românească, în Montréal, în 2008, pe strada St-Amable, iar Asociaţia 707 este organizaţia înfiinţată pentru acest scop în România.

Deşi pare stufoasă această structură, lucrurile sunt în esenţă simple: din 2007 şi până în acest decembrie, am reuşit să supravieţuim imigraţiei şi să acumulăm cei 4000$ cu care aducem acum cărţile aici. Pentru o familie cu 5 copii întreţinuţi pe două continente, eu sunt mulţumit. Probabil că se putea mai bine, ori se putea mai uşor, însă eu am ştiut doar astfel şi astfel am făcut.

Despre postura de preşedinte de onoare, pot să vă spun că am avut o listă de nume ale unor personalităţi culturale de prim rang, însă speranţa mea s-a îndreptat de la început către maestrul Mircea Albulescu; l-am contactat prin intermediul fiului meu cel mare, care este actor, i-am descris ce vrem să facem şi cum şi a acceptat imediat să ne susţină. Suntem cu toţii foarte onoraţi de încrederea pe care ne-a acordat-o. În acelaşi timp, am convingerea că a văzut în noi şi în acţiunea noastră de aici, ceva ce a rezonat cu acordurile sale intime, a simţit puntea noastră de legătură dintre artă şi lite-ra­tură, aşa cum domnia sa însuşi este.

Cum vă pot ajuta ro­mânii din Montréal care doresc să vi se alăture în acest proiect?

Toţi cei ce doresc să ni se alăture în acest proiect o pot face începând prin a-şi anunţa cunoştinţele şi prietenii de această iniţiativă.

Îşi pot “inventaria” cărţile şi, dacă astfel descoperă titluri de care se pot des­părţi, îi aşteptăm cu bucurie şi cu recu­noş­tinţă să le doneze bibliotecii, pentru a da voie şi altora să se împărtăşească din tainele lor.

Dacă se află în Canada, se pot gândi la ce au lăsat în România, aşa cum a fost şi si­tuaţia noastră şi, dacă au cărţi, oriunde în România, pot face donaţia chiar şi de la distanţă.

Şi apoi, dar nu în ultimul rând, să vină la bibliotecă.

Cum vă propuneţi să arate biblio­teca dumneavoastră la sfârşitul lui 2011?

Am convingerea că la finele acestui an Biblioteca Românească va avea cel puţin 10.000 de titluri disponibile la vedere, va permite accesul online pentru rezervarea vo­-lumelor şi va avea livrări lunare de carte închiriată în Québec City, în Ottawa şi în Toronto, iar în Montréal va putea fi vizitată zilnic. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

În acest moment, la Montréal mai există o bibliotecă româ­nească; ea are sediul la 8070 Christophe Colomb, în clădirea numită Casa Română, din imediata vecinătate a Bisericii Buna Vestire. Din păcate, deşi există de mai bine de 20 de ani şi are un fond de carte substanţial (în jur de 20.000 de exemplare), biblio­te­ca nu este foarte cunoscută, mai ales că programul ei este de numai 5 ore şi jumătate pe săptămână. De altfel, Cătălin Costache spune că nici nu ştia de existenţa ei – nici el, nici cunoscuţii săi.

Pe de altă parte, la Grande Bibliothèque (475 Maisonneuve Est) sunt disponibile aproximativ 1700 de titluri în limba română, iar orarul este cât se poate de accesibil.

Dar, pentru a-i obişnui pe copii să citească sau pentru a ne delecta noi înşine cu ase­menea dulci plăceri, cărţile nu sunt niciodată destule sau suficient de aproape. Mulţi români ne-au căutat, de-a lungul timpului, atât la ziar, cât şi la librărie, ca să ne întrebe unde pot dona cărţi. Iată deci un nou loc de unde cărţile dumnea­voastră vor putea ajunge către cei ce au nevoie de ele. Desigur, şi librăria noastră se va număra cu bucurie printre donatori.