Inaugurăm, după cum se vede, o nouă rubrică. Fiind în contact permanent cu ce se întâmplă în comunitate (de fapt, în partea de aisberg care se vede la suprafaţă), acumulăm tot felul de observaţii care ar merita câteodată discutate mai pe larg, zicem noi. S-o recunoaştem: odată ajunşi în Canada, toţi ne-am făcut prieteni români, cu care ne înţelegem admirabil. Am întâlnit, fiecare, şi ceva şmecheraşi, dar parcă nu mai mulţi decât oameni de treabă. Şi-atunci de unde neîncrederea asta generală, dispreţul sau, în cel mai bun caz, nepăsarea pentru tot ceea ce înseamnă viaţă comunitară? Credeţi-mă, caut un răspuns de 10 ani.
Nu suntem nicidecum speciali, am observat această tendinţă la destule alte comunităţi, fiindcă am lucrat mereu cu public şi am avut ocazia să explorez lucrurile care mă interesau. Să vorbim despre traumele care ne-au marcat ca popor în perioada comunismului e deja o platitudine. Mulţi am crescut într-o perioadă în care nimeni nu mai putea avea încredere în nimeni. În cazul nostru, al imigranţilor, s-a adăugat şi dorinţa de a ne lua viaţa de la capăt într-o societate cu totul diferită, care să nu aibă aceleaşi tare cu cea din care venim (chiar dacă, ne dăm seama repede, are altele).
Mai sunt o grămadă de alte motive care-i fac pe românii care trăiesc departe de ţară să-i judece aspru pe românii care le sunt vecini, colegi, şefi sau subalterni, care le prestează un serviciu sau le cer ajutorul, ba chiar şi pe cei cu care se intersectează în magazin, pe stradă ori la o petrecere. Vă dau un exemplu simplu: aţi comandat un produs la Vancouver, iar livrarea a întârziat o zi peste termenul estimat. Dacă firma de la care aţi cumpărat e canadiană, repertoriul reacţiilor e destul de variat: “Uite, dom’le, că nici la ei nu merge cum ar trebui!” sau “Ce companie neserioasă, frate!”, ori “Fir-aţi ai naibii, Canada Post, cu melcii voştri!”. Dacă e o companie românească, reacţia spontană e una singură: “Normal, români!” (adicătelea “mincinoşi şi hoţi”). V-aţi recunoscut? Dacă nu, felicitări pentru înţelepciune (sau ruşine pentru ipocrizie)!
Ca să scăpăm de asta, e nevoie de timp. Dar ne-am gândit că nici un strop de terapie nu strică. Nu una intoxicantă, cu pilule, ci una veselă, cu ace (ustură puţin, dar face!). Şi, ca să fie clar de la-nceput: nu ne-am “tras” ochelari de Zorro. Înţepăm şi ştim că vom fi înţepaţi, dar suntem de părere, cu toată sinceritatea, că-i o cauză bună. Dacă vom reuşi să tratăm minciunile şi hoţiile când sunt mici-mititele, poate nu mai iau proporţii gigantice, umbrind tot ce-i bun. Nu credeţi? Păi de ce să credeţi, doar suntem români!
Îmi dreg vocea, potrivesc vârful acului şi… poc!: ochesc o minciunea şi-o hoţomănie în acelaşi timp. Tirajul ziarelor din comunitatea noastră (normal că mă opresc mai întâi la ce înţeleg / cunosc mai bine, chiar credeaţi c-o să vorbesc despre fotbal?!). Aşadar, ce are multe zerouri şi stă tolănit, pe prima pagină, pe lângă sigla ziarelor? Preţul? Nici pomeneală, nu în cazul ziarelor comunitare. Tirajul. Adică, aşa ar fi normal, dar de fapt stă dublul lui. Fiindcă nu găsim acolo numărul de exemplare pe apariţie, ci numărul de exemplare pe… lună.
Aici, pe pământ, să zicem că nu ne împiedicăm într-un chiţibuş ca acela că, în unele luni, ziarele despre care vorbim nu apar decât o singură dată. Mult mai absurdă e ideea în sine de a folosi, în loc de tiraj, numărul de exemplare cumulate din mai multe tiraje (două, nouă, mai puţin contează – în cazul de faţă vorbim de două, fiindcă publicaţiile respective apar la 2-3 săptămâni). O aiureală menită să umfle cifra pe care omul o ia drept tiraj. N-are nicio importanţă câte exemplare se editează pe lună, important pentru cei care-şi dau anunţuri publicitare este câţi oameni văd reclama pe care ei o plătesc o dată. Căci pentru următoarea publicare, vor plăti din nou, pentru alţi oameni (sau aceiaşi). Ce poate fi mai simplu de-atât?
Imaginaţi-vă un cotidian care-şi pune, în loc de tiraj, numărul de exemplare pe care le scoate într-o lună. Cui şi la ce ar folosi aşa ceva? În niciun caz clientului. Felicitări, Accent Montréal, că nu te-ai pretat la jocul acesta. Iar celorlalţi, vorba Cârcotaşilor, ruşinică!
Sunt sigură că deja mulţi dintre dumnea-voastră aţi dat pagina în urmă, să vedeţi ce-i pe prima pagină la noi, “de ce o face asta pe nebuna”. Surprise! Special pentru numărul de faţă, vă prezentăm ziarul Pagini Româneşti în 60.000 de exemplare. Pe an. Luaţi de faceţi calculele.
Despre subvenţii, eu una n-am nimic interesant de zis. Am văzut însă că, în ultimele lor numere, toate celelalte trei ziare româneşti s-au făcut că abordează subiectul, aşa că mi-am zis că “dă bine” dacă-l includ şi eu, măcar în titlu. O fi vreo modă, mai ştii?
Atât pentru azi. Până data viitoare, s-auzim numai de bine! Despre români, de la români.
NOTĂ: Această rubrică este un pamflet. Toate opiniile sunt bine-venite, dar nu vă recomandăm să vă pierdeţi vremea trimiţând drept la replică.
Citesc cu foarte mare atentie cele patru ziare care în prezent apar la Montréal si va marturisec ca niciodata nu m-a interesat acest amanunt ,tirajul.
De altfel ,pâna la aparitia acestui articol,nici nu am stiut ca acest tiraj,o banalitate de altfel,este indicat “à la une” si ca ar putea interesa pe citititor mai mult decât continutul,exceptie facând, poate,doar acei cititori care si-au plasat publicitate pe bani grei si vor sa stie daca merita investitia.
Si nu in ultimul rând, cine sta sa verifice daca cifra este exacta.
Asadar, cui prodest?
M.Farkas
” È fondamentale che una buona agopuntura promuova la cura o il riscatto dell’identità culturale di un luogo o di una comunità. Molte città oggi necessitano di un’agopuntura perché hanno smesso di avere a cuore la loro identità culturale. “-este un pasaj din cartea lui Jaime Lerner-“Agupuntura Urbana”.
Lucian Mititelu
Doamna/Domnule Farkas, nu e vorba de cine sta sa verifice cifra exacta. Este vorba de credibilitatea mass mediei romanesti. Sau deh, la unii romani se poate…una facem, alta spunem.
Este foarte importanta aceasta ”cifra exacta” si poate ca simplu cititor nu va intereseaza. Dar sa nu generalizam.
Daca citeati cu atentie comentariul meu, ati fi remarcat ca am precizat tocmai punctul dv. de vedere.
Exista cititori pe care acest amanunt, din motivele pe care le-am mentionat,îi intereseaza,pe altii (majoritatea),nu.
E multa mizerie in comunitate. Sper ca aveti o matura mare si-un detergent bun.
De ce s-au sters comentariile, chiar functioneaza cenzura totala?
Pai nu vezi Cititorule ca au scris ca nu primesc dreptul la replica si nu accepta nici un comentariu care nu e din aceeasi categorie cu viziunea lor. Oare e normal asa ceva? Corect ar fi sa ii lasi omului posibilitatea sa spuna ce doreste… evident in limita bunului simt. Probabil sunt amatori.
In afara de limita bunului simt, mai sunt si alte conditii: cum ar fi comentarea la obiect. Cum o buna parte din comentariile postate erau atacuri gratuite si fara niciun fel de probe (inclusiv din partea Cititorului, care se lamenteaza acum), Pagini Romanesti a decis sa le indeparteze. In plus, am pus la punct o politica de comentarii (http://www.paginiromanesti.ca/conditii-de-utilizare/) pe care va rog sa o cititi inainte de a comenta. Acestea sunt regulile site-ului si trebuie sa va conformati lor. Va rugam sa considerati discutia pe acest subiect (al aprobarii comentariilor) inchisa si sa comentati pe marginea articolului.
Si special pentru dvs.: nu cred ca ati postat un comentariu pe acest site care nu v-a fost aprobat.
Comments are closed.