2011 continuă să ofere material didactic însemnat pentru o temă care a suscitat, periodic, multe reacţii în spaţiul public românesc: implicarea intelectualilor în politică. Ultimele evenimente din spaţiul politic autohton confirmă o idee bine conturată: aceea că intelectualii care decid să facă politică activă sunt adesea marginalizaţi sau chiar atacaţi.
Cazul cel mai recent e al “grupului reformiştilor”, din Partidul Democrat Liberal. Deşi iniţial era un grup mai mare, cei care, la Consiliul Naţional de Coordonare a partidului de sâmbăta trecută, şi-au asumat tranşant o agendă reformistă au rămas doar trei: Monica Macovei, Sever Voinescu şi Cristian Preda.
După ce, iniţial, într-o şedinţă restrânsă a conducerii partidului, criteriile de integritate au fost aprobate în unanimitate, la doar câteva zile distanţă, aceleaşi criterii nu doar că au fost invalidate, dar autorii lor au fost supuşi şi unei neobişnuite acţiuni de înfierare publică.
Acestea sunt faptele de dată recentă – spuse într-o formă cât se poate de succintă. Lor li s-ar putea adăuga multe observaţii punctuale: de la amănuntul că unii dintre liderii PDL au o relaţie tensionată cu logica (luni salută şi aprobă exact ceea ce în week-end-ul următor condamnă) şi până la faptul că adversarii criteriilor de integritate utilizează, la adresa reformiştilor, o retorică izbitor de asemănătoare cu cea utilizată, la adresa aceloraşi persoane, de adversari de cursă lungă ai PDL.
Un exemplu doar: dacă, timp de ani buni, lideri ai Partidului Social Democrat, cu precădere (dar şi unii de la Partidul Naţional Liberal) o numeau pe Monica Macovei “procuror sovietic” sau “procuror stalinist”, recent, apelative de acelaşi gen au fost utilizate de fruntaşi ai Partidului Democrat Liberal faţă de aceeaşi persoană, iar pentru asta s-au primit şi aplauze.
Trăgând linie, eşecul proiectului reformiştilor duri, cu agendă etică radicală, din PDL e, pe termen scurt, evident. La fel de evident este şi faptul că eşecul a fost amplificat de inabilitatea autorilor proiectului de reformă de a juca politic, în spirit de negociere.
Cei trei au lăsat impresia că se concentrează mai degrabă pe CE trebuie făcut pentru ca Partidul Democrat Liberal să arate altfel decât în prezent şi au fost mai puţin preocupaţi de CUM anume vor pune în practică ideile lor. Este, aşadar, un eşec care plasează, în acest moment, gruparea reformistă din PDL într-o postură marginală în cadrul partidului.
Dar nu doar în PDL vocea unor intelectuali sună diferit faţă de majoritate sau faţă de conducere. Cu puţin timp în urmă, liberalul Marius Oprea îi numea “tâmpiţi” pe cei din conducerea Partidului Naţional Liberal care au girat alianţa cu unul din greii securismului din România, Dan Voiculescu.
Pe de altă parte, în PSD, Marean Vanghelie îşi continuă cariera de “ideolog” şi de “om de cultură” al partidului. Recent, exact în ziua în care Ion Iliescu împlinea 81 de ani, Marean Vanghelie a lansat, în prezenţa autorului, o carte a fostului preşedinte al României.
Doar la Uniunea Democrată a Maghiarilor din România lucrurile par să stea radical diferit, în ceea ce priveşte implicarea intelectualilor în politică. La sfârşitul lunii februarie, Kelemen Hunor a fost ales în funcţia de preşe-dinte al UDMR, devenind astfel al treilea preşedinte al acestui adevărat partid-balama. Hunor este un scriitor cu operă; el a publicat două cărţi de poezie şi un roman, premiate. Ceilalţi doi preşedinţi ai UDMR au lăsat şi ei urme în câmpul cultural. Domokos Geza a fost un cunoscut scriitor, iar Marko Bela a publicat, la rândul său, 18 cărţi de poeme şi eseuri.
Cazul UDMR e, aşadar, excepţia care întăreşte regula cu privire la implicarea intelectualilor în politica românească.
