Nu sunteţi liberi, nene!

Preţ de câteva zile, pe agenda publică românească a stat un subiect de presă care conţine confesiunile unui fost “insider” al trustului Intact. Stelian Negrea este numele fostului angajat de la compania condusă de Dan Felix Voicu­lescu; el a fost senior editor la Antena 3 şi a avut, pentru câ­teva luni, atribuţii în coordo­narea Departamentului de investigaţii.

Mărturiile fostului angajat al lui Dan Voiculescu, date pu­blicităţii până în acest moment, indică un mizerabil – dar bine pus la punct – mecanism de manipulare, care transformă presa într-o caricatură jalnică, dacă nu chiar într-un instrument toxic de şantaj. De altfel, în cazul trustului Intact (dar nu numai), acest lucru se putea vedea, de ani buni, cu ochiul liber.

Ceea ce până acum doar bănuiam că se întâmplă în redacţiile trustului Intact a fost dezvăluit, recent, de Stelian Negrea: “Adunam informaţii, la indicaţiile lor, despre firme cu care nu aveau contracte de publicitate sau cu care aveau litigii în instanţă. Pe partea politică trebuia să adun infor­maţii despre toţi politicienii care nu se aflau în sfera lor de interes. În general, de la putere, dar erau şi de la opoziţie doi-trei”, mărturiseşte fostul angajat al trustului Intact, într-un interviu acordat Evenimentului Zilei. Iar aceste informaţii, spune mai departe acesta, erau folosite pentru a şantaja sau a ataca adversarii politici sau eco­nomici ai familiei Voicu­lescu.

Interesant de observat este că, până la ora scrierii acestor rânduri, cei din conducerea trustului Intact nu se grăbesc să nege direct gravele acuzaţii care li se aduc şi nici să înainte­ze o plângere penală îm­po­triva fostului lor angajat care a dezvăluit, între altele, condiţiile contractuale în care evoluează un jurna­list (nici cuvântul “sclav” nu sună nepotrivit în context) de la trustul Intact. La fel de “prudente” şi de tăcute vis-à-vis de acest subiect sunt  şi “marile conştiinţe” ale presei noastre. Cu chelie sau fără chelie.

[pullquote]Ceea ce până acum doar bănuiam că se întâmplă în redacţiile trustului Intact a fost dezvăluit, recent, de Stelian Negrea: “Adunam informaţii, la indicaţiile lor, despre firme cu care nu aveau contracte de publicitate sau cu care aveau litigii în instanţă. Pe partea politică trebuia să adun infor­maţii despre toţi politicienii care nu se aflau în sfera lor de interes. În general, de la putere, dar erau şi de la opoziţie doi-trei”,[/pullquote]E o tăcere “care spune multe”, vorba unui slogan dintr-o reclamă stupidă făcută unui ziar, între timp mort, care ridicase şantajul de presă la statutul de artă. Spune multe despre presă, despre înjosirea mass-mediei, despre complicitate, despre imoralitate, despre conştiinţele vân­dute, despre intoxicarea presei, despre cadavrele din dulap ale celor care pozează în manechinii morali ai naţiunii.

În fond, de ce sunt aşa de importante aceste mărturisiri şi de ce e semnficativă tăcerea multor oameni din presă în legătură cu ele? De ce erau, de asemenea, cel puţin la fel de importante stenogramele scă­pate din ograda lui Sorin Ovidiu Vântu, geamănul toxic al lui Dan Voiculescu?

Oare pentru că ele ne arată cât de jos a ajuns presa româ­nească (cum nu a fost, probabil, niciodată în tranziţia post­ comunistă)? Şi cum, dintr-un aliat al democraţiei, aceasta s-a transformat, în mâna unor nemernici de calibru greu, într-un duşman feroce al ei?

În stenogramele în care personajul principal e Sorin Ovidiu Vântu există o frază care e deja foclor şi care sin-tetizează, direct şi golăneşte, atitudinea unor astfel de indivizi faţă de ideea de presă independentă. SOV le spune, pe şleau, subordonaţilor: “Nu sunteţi liberi, nene, nu sunteţi liberi!”

Cam acelaşi lucru spun şi mărturiile demisionarului de la trustul Intact, chiar dacă, în acest caz, nu avem (încă) stenograme cu abundenţa de informaţii precum în cazul trustului Realitatea.

Este un peisaj mediatic apocaliptic, fără speranţă, cel pe care îl schiţează mărturiile recente sau stenogramele din cazul Realitatea? Nu neapărat, aş zice eu, fie şi numai pentru că există şi zone din mass-media românească unde lucrurile nu se derulează în contradicţie cu decenţa, cu bunul-simţ şi cu autenticul spirit critic. Despre acestea, poate, cu altă ocazie.

Pe de altă parte, decizia de a ascunde fap­tele, de a linşa oameni, de a măslui evidenţele şi de a pro­pune realităţi paralele e, în continuare, extrem de nocivă. Repetate până la absurd, mesajele care descriu “realităţi” inexistente produc, în cele din urmă, în mintea oamenilor, realitate. Albia în care se poate aşeza anormalul, absur­dul, impostura e deja extrem de mare, iar ea a fost croită cu ajutorul decisiv al mass-media.

Din fericire, nu toate instituţiile media sunt responsabile pentru acest lucru, dar există forţe mediatice importante care au schimonosit spaţiul public românesc. Iată de ce tăcerea nu e deloc cea mai onestă atitudine de adoptat.