Suzeta: de ce, cum, până când?

Deseori se întâmplă să vedem în cărucior sau la supermarket copii de 4-5 ani cu suzetă în gură, încercând să o fo­losească şi să vorbească în acelaşi timp. O mămică a­ple­­cată asupra copilului în­cercă să-l înţe­leagă şi să completeze şi lista de cum­­pă­ră­turi.

Incredibil, vom spune noi, părin­ţi crescuţi pe meleaguri româneşti. C’est correct, pas grave… va gândi un localnic. Ma­ri consumatori de produse de puericultură ca su­zeta sau biberonul, mulţi dintre nord-americani ating extremele unei filosofii de viaţă în care copilul este investit cu puterea de a alege între bine şi rău, între ce-i trebuie şi ce nu-i mai trebuie.

Cum ne acomodăm noi rezonabil la astfel de situaţii?

Suzeta a apărut pentru a satisface o ne­voie de bază a sugarului: reflexul de supt. Plecând de aici, mulţi pediatri şi specia­lişti în alăptare recomandă utilizarea suzetei încă din primele zile de viaţă.

Alţii însă vor susţine contrariul, con­siderând că reflexul înnăscut de supt trebuie asociat exclusiv cu activitatea de alimen­ta­re, fie ea naturală (lapte matern) sau artificială (lapte comercial umanizat).

Când o folosim

Efectele benefice ale suzetei se traduc prin comportamente de liniştire: co­pilul este mai calm şi suportă mai uşor perioadele dificile din dezvoltarea sa (pu­seele dentare, febra, durerile în gât etc).

Automat, există la fel de multe consecinţe pozitive asu­pra în­tregii familii. Deseori îi cumpărăm liniştea copilului oferindu-i suzeta, a­tunci când suntem ocupaţi cu alte sar­cini administrative. Ce uşor e să-i ofe­rim suzeta la culcare, fără să apelăm la alte artificii, care necesită timp!

Este interesant cum un obiect atât de mic poate fi atât de util pentru sănă­tatea mintală a întregului micro-sistem familial!

Utilizarea corectă

Iată câteva sugestii:

– până la vârsta de 18-24 luni, folosiţi suzeta la nevoie, ori de câte ori există posibilitatea că aceasta să aline un in­confort fizic (dureri de dinţi) sau psihic, emoţional (grădiniţă, baby-sitter);

– în casă, încercaţi să organizaţi mai multe locuri de depozitare a suzetelor. Evitaţi asocierea unui anumit loc cu pre­zenţa necondiţionată a suze­tei ( de exem­plu, copilul să ştie că în orice moment o poate găsi sub pernă);

– mulţi copii preferă să aibă acces la mai multe suzete în acelaşi timp (una în gură, una în mână).  Desigur că este mult mai confortabil pentru părinţi să pună la dispo­ziţia copilului mai multe suzete, astfel încât acesta să şi-o poată găsi în timpul nopţii. Nu este însă o idee foarte bună, în condiţiile în care copilul îşi va apropria şi mai mult obiectul.

– păstraţi controlul decizional în utili­za­rea suzetei şi încercaţi să nu-i acordaţi copilului privilegiul de a şi-o lua singur. Aceasta pre­su­pune, desi­gur, să fi respectat etapele de mai sus.

După 2 ani, spre eliminare

Foarte important este ca micuţul să nu vadă suzeta în timpul zilei. Odată cu apa­riţia limbajului, el va încerca să o denumească într-un anumit fel. La vârste mici, copilul trăieşte foar­te mult timp în prezent, capacităţile sale de reprezentare şi deci de evocare a unui o­biect fiind încă destul de limitate. Asta vine în ajutorul părinţilor, întrucât mulţi copii, dacă nu mai intră în contact vi­zu­al cu un obiect, parcă uită de el şi astfel estomparea se produce natural.

De multe ori, în timpul zilei, în cău­ta­rea a ceva de făcut sau a unei jucării, copilul va ver­­baliza ceva. Chiar dacă nu înţe­le­ge textual cererea copilului, părintele va presu­pu­ne că suzeta este cea căutată şi-i va re­fu­za cererea, pomenindu-i astfel numele. Fă­ră nicio intenţie, părintele va sugera astfel suzeta, iar copilul va insista să o aibă, pre­luând din zbor sugestia. În asemenea cazuri, încercaţi să nu presupu­neţi că e vorba de suzetă şi propuneţi co­pilului un comportament de compensa­re. Ig­noraţi orice cerere ulterioară, chiar dacă în acele momente copilul va folosi tot arsenalul din dotare pentru a o obţi­ne.

Exemple de comportamente de com­pensare pot fi: schimbarea jocului actual, schimbarea locului (mergem în altă ca­me­ră). De reţinut însă că, în situa­ţiile în care copilul suferă un disconfort, va fi decizia dumnea­voastră, ca adult, să-i oferiţi alinare cu ajutorul suzetei sau folo­sind alte artificii (ţinut în braţe, fredonatul unei melodii etc).

Cultura în care am fost educaţi ne permite să folosim şi altfel de intervenţii, pe care le-aş numi mai puţin ortodoxe, ca ape­lul la condiţionarea negati­vă sau, mai simplu spus, la fricile micii co­pilării. Nu o dată am auzit că suzeta a fost luată de lup, mân­-ca­tă de “gândacul mare” etc, în funcţie de fricile fiecărui copil. Eficacitea unor astfel de intervenţii stă sub semnul întrebării, mai ales că este implicat factorul emoţional.

În concluzie, recomand cu căldură folosirea raţională a suzetei, cât timp ea serveşte unor scopuri ca alinarea durerilor de dinţi sau compensarea despăr­ţirii de persoana de referinţă. Momentul în care suzeta devine dispensabilă îl aleg în­să părinţii, ei fiind reponsabili atât de estomparea ei într-un mod cât mai discret, dar şi de sănătatea mintală a copilului.

Mituri urbane privind utilizarea suzetei la copiii sub 2 ani

– odată cu suzeta, ajung în gură mai mulţi microbi

– se deformează dantura şi cerul gurii

– răceli, gripe, otite mai frecvente

– apariţia întârziată a limbajului

– dificultăţi sociale

Cercetările nu au pu­tut confirma aceste supoziţii, dar asemenea situaţii au putut fi observate la copiii de peste 3 ani care folosesc suzeta mai mult de 50% din timp.