Guy Turcotte, medicul stomatolog care şi-a omorât copiii, Olivier, 5 ani şi Anne, 3 ani, cu mai multe lovituri de cuţit în februarie 2009, a fost declarat iresponsabil. Apărarea a reuşit să convingă juriul că Guy Turcotte era bolnav mintal în clipa când a făptuit omorul. El suferea de o “tulburare de adaptare cu anxietate şi dispoziţie depresovă”. Şi n-ar fi premeditat uciderea copiilor lui, dovadă fiind că dimineaţa cumpărase pentru ei medicamente şi, pentru el, după ce s-ar fi antrenat într-o sală de gimnastică, o cutie mare cu proteine.
Me Poupart, avocatul lui Guy Turrcotte a construit apărarea pe o premiză simplă : Trebuie să fii bolnav ca să-ţi omori copiii.
Iată un adevăr â la Palice sau, altfel, pe româneşte, de Gâgă. Câţi inşi în momentul comiterii unei crime abjecte sunt mintal responsabili? Era Valeriu Fabrikant mintal responsabil când, în urmă cu mulţi ani, trecea furios dintr-un birou în altul şi trăgea asupra colegilor lui? Era mintal reponsabil Marc Lépine, autorul ”masacrului de la École Polytechnique”? Şi dacă nu s-ar fi sinucis, dacă ar fi ratat sinuciderea, ca doctor Turcotte, ar fi fost oare declarat nevinovat, şi acum ar fi un ins cumsecade care-şi aminteşte din când în când la o bere despre ”nebuniile tinereţii”?
Şi exemplele, ar putea continua.
Nu cunoaştem toate subtilităţile procesului şi nici toate argumentele avocatului, fără îndoială, foarte inteligente, ţinând seama că au fermecat juriul ca într-un film american de seria B. Dar bunul simţ ne dictează o întrebare elementară: dacă un eveniment atât de simplu, de banal şi socialmente acceptabil – întreruperea vieţii comune la iniţiativa unuia dintre membrii cuplului matrimonial – îl poate aduce pe un individ în prag de nebunie şi-l transformă în ucigaşul copiilor lui – atunci, mai este acceptabil ca individul acesta să trăiască liber între oameni? Nu reprezintă el un pericol social real? Căci, după logica apărării, este de aşteptat ca la următorul eveniment stresant – eventual tot matrimonial, fiindcă tribunalul, desigur, nu-i va interzice să-şi refacă viaţa! – el va cunoaşte un nou episod de “tulburare de adaptare cu anxietate şi dispoziţie depresivă” şi va omorî din nou.
Care e distanţa reală între, pe de o parte, Guy Turcotte care mărturisea spăşit că e criminal şi cerea să fie lăsat să moară şi, pe de alta, doctorul cardiolog Guy Turcotte care–şi plăteşte generos avocaţii ca să-l scoată nebun? Când este doctorul cu adevărat iresponsabil? Atunci când înţelesese, aparent cutremurat, enormitatea faptei sale şi declara că preferă să moară, sau la proces când, fricos de închisoare dar cu conştiinţa împăcată, făcea şi spunea orice ca să-şi dovedească ”nevinovăţia”? Să înţelegem ca dacă ar putea trăî din nou ce-a trăit, ar face la fel?
Cireaşa pe prăjitură ne vine din Statele Unite. O altă ucigaşă a propriului copil a fost declarată nevinovată. Cassey Anthony, 25 de ani, şi-a omorât fetiţa în vârstă de doi ani şi a încercat să scape de trupul ei, aruncându-l în pădure.
Potrivit procurorilor, motivul crimei ar fi fost dorinţa acuzatei să fie liberă şi să-şi trăiască viaţa aşa cum vrea, alături de iubitul ei. Probabil că apărătorul lui Cassey Anthony, Me Juan Baez, a fost la fel de strălucitor ca şi Me Poupart, dacă nu şi mai şi, devreme ce a convins juriul că un asemenea motiv ca să-ţi omori copilul este cât se poate de rezonabil.
Amănunte despre procesul lui Guy Turcotte pot fi găsite aici.
Pentru cazul lui Cassey Anthony, ciriţi articolul original.
