În urmă cu mulți ani, un cunoscut scriitor canadian îi trimitea lunar primului ministru de atunci, Stephen Harper, o listă cu titluri de cărți pe care acesta, reputat că nu citește altceva decât documente administrative, ar fi trebuit măcar sa le frunzărească.
E greu și poate imposibil pentru un politician aflat în exercițiul responsabilităților sale de lider național să aibă un program zilnic de lectură, mai potrivit unui adolescent la începutul vieții sale de adult sau unui pensionar inteligent la sfârșitul carierei sale profesionale. Dar actualii aspiranți americani la calitatea candidat oficial republican la alegerile prezidențiale din 2024, cu excepția lui Donald Trump, foarte ocupat cu procesele sale de „vrăjitoare” hăituită de justiție, ar avea suficient timp să citească măcar o poveste – basmul Hainele împăratului datorat lui Hans Christain Anderesen.
Cei opt concurenți ai lui Trump sunt masiv dominați în sondaje de fostul președinte, perdant fără să accepte al alegerilor din 2020 și, de teamă să-și nemulțumească electoratul republican, se feresc plini de sfială – cu unele rare excepții – să-l critice ori să-l combată. Și cum pasiunea lui Donald Trump pentru Casa Albă nu s-a consumat în doar cei patru ani cât i-a fost locatar, el vrea să revină aici în pofida proceselor în care este acuzat pentru delicte grave față de ordinea constituțională.
Donald Trump a ales calea cea mai ușoară să se disculpe: să se îmbrace într-o hlamidă albă imaculată a nevinovăției totale și să reproșeze ad nauseam adversarilor săi politici că au făcut ceea ce de fapt el a încercat să facă fără să reușească: să falsifice rezultatele alegerilor prezidențiale din 2020.
Această inversare a rolurilor face deliciul partizanilor săi care nu-s interesați nici de faptele crude, nici de argumentele justiției, ci doar de victoria idolului lor. Ei sunt aidoma suporterilor de la fotbal pentru care esențial este ca echipa lor favorită să câștige meciul prin orice mijloace. Fără nici o restricție. Prin erori de arbitraj, prin joc dur, prin intimidare sau prin coruperea jucătorilor adverși.
Așa se face că pentru mulți dintre ei nu ideile lui Donald Trump contează căci dacă ideile conservatoare – legitime și cu totul normale într-o democrație pluralistă cum este cea americană – ar conta în primul rând, atunci atenția lor ar trebui să abandoneze un personaj extrem de problematic pentru toată lumea. Și dezavuat nu doar de politicienii democrați ci și de foarte numeroși colaboratori republicani, membri efemeri ai echipei lui de la Casa Albă, care au părăsit-o apoi cu tumult și cu regretul de a fi făcut parte din ea. Era de așteptat ca atenția electoratului republican majoritar să se îndrepte către un alt candidat care s-ar impune prin rigoare, viziune politică și pragmatism.
Or nu este așa. Deși Donald Trump și-a dezvăluit limitele în timpul președinției sale haotice, culminând prin încercarea de a bloca procedura constituțională de validare a rezultatelor electorale, susținătorii lui continuă să facă din el o icoană. Și cu cât problemele lui cu justiția se agravează cu atât sprijinul susținătorilor se intensifică. Să fie vorba de oameni care s-au săturat de democrație și care simt nevoia de un lider autocrat și ”infailibil” cum sunt deja mulți alții în lume?
Dar icoanele nu sunt niciodată adorate din motive raționale ci din credință și în felul acesta Donald Trump a devenit aproape un lider religios. Profet al propriei divinități de miliardar, autodeclarat genial, dezgustat de toți cei care îi stau în cale și-i cer să respecte regulile pe care toți ceilalți președinți americani dinaintea lui le-au respectat.
E strident contrastul dintre veștmintele pe care le poartă cu adevărat Donald Trump și cele pe care el pretinde că le poartă. Dar susținătorii lui nu au ochi pentru contrastul acesta.
În parabola lui Andersen, exista copilul, necontaminat de ipocrizia ori teama generală din jurul lui, care striga „împăratul e gol”. Și mai exista disponibilitatea mulțimii de a abandona realitatea paralelă, falsă a împăratului și de a se scutura de autoprezentarea lui înșelătoare. În realitatea americană a zilelor noastre, foarte îndepărtată de neguroasele parabole nordice, când unul dintre concurenții marginali, Chris Cristie a încercat miercuri 23 august la prima dezbatere publică pentru alegerile primare republicane, să-i conteste lui Donald Trump imaginea de victimă inocentă mulțimea din sală l-a huiduit.
Firește, alegerile prezidențiale din 2024 sunt departe de a fi hotărâte de reacția câtorva sute de inși, dar statisticile sondajelor pot fi neliniștitoare. Dacă mulțimea orbilor va atinge cu adevărat pragul critic pe care ele îl sugerează, atunci totul va fi posibil. Cu consecințe inevitabile și pentru Statele Unite și pentru întreaga lume.
Decăderea și ruina unei societăți democratice nu sunt imputabile doar politicienilor care dețin puterea și fac din ea o forță autodistrugătoare. Ci, în egală măsură și poate chiar mai mult, și celor care le încredințează această putere.
