Ucraina, Rusia, Bette Davis și Alberto Sordi 

În 1972, Bette Davis și Alberto Sordi au fost protagoniștii unui film italian Lo scopone scientifico (în românește, tradus Jocul de cărți) regizat de Luigi Comencini. Filmul e o comedie dramatică remarcabilă, dar care lăsa spectatorului anilor 70 un gust amar.

Într-unul din cartierele sărace ale Romei la câțiva ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial un cuplu sărac, Peppino și Antonia, visează să se îmbogățească câștigând la cărți o sumă mare de bani din averea unei bătrâne miliardare americane excentrice.

Miliardara cutreieră lumea și caută în mahalalele marilor orașe parteneri săraci pentru jocul ei favorit scopa, dându-le iluzia că, aidoma ei, și ei ar putea deveni bogați prin abilitatea și inteligența de a profita de șansele pe care ți le dă  hazardul.

Peppino, el însuși bun jucător de cărți, este convins că merită să încerce să dea lovitura. Partida de cărți cu miliardara americană are însă o regulă obligatorie: ea se încheie doar atunci când decide miliardara.

Asistat și încurajat de numeroși suporteri din cartier pentru care duelul acesta este un spectacol pasionant, Peppino începe jocul și hazardul e de partea lui. Câștigă sume din ce în ce mai mari și miliardara, oridecâteori pierde, dublează miza în runda următoare. Jocul continuă cu câștiguri repetate și tot mai excitante pentru Peppino până când la un moment dat miliardara câștigă și ea o rundă. Și odată cu ea, toți banii pe care-i pierduse în rundele dinainte. Ea întrerupe atunci jocul, încă o dată triumfătoare, spre dezamăgirea și tristețea lui Peppino, a Antoniei și a tuturor suporterilor lor. Peppino și Antonia nu au reușit așadar să se îmbogățească și li se explică logica eșecului lor. Bătrâna era atât de bogată încât putea să joace în pierdere la nesfârșit, conștientă fiind că atunci când o să câștige și ea o rundă va recâștiga toți banii și că adversarul ei nu se va alege cu nimic. Nu abilitatea, nu inteligența la joc contataseră ci mărimea averii, altfel spus, forța financiară care i-a permis să împingă riscul dincolo de resursele  adversarului ei de joc.

Putem regăsi în filmul acesta trist și de o mare finețe psihologică o sugestie metaforică pentru războiul actual dintre marea Rusia invadatoare și Ucraina invadată, de peste 28 de ori mai mică.

Războiul care durează de aproape un an și jumătate, nu pare să se încheie în curând și experții militari din Occident caută soluții pentru restabilirea cât mai rapidă a păcii. Solidaritatea țărilor NATO cu țara agresată, a făcut ca ucrainenii să fie bine înarmați cu aproape tot ce le trebuie ca să repete și să amplifice succesul ultimei lor ofensive când au recâștigat mii de kilometri pătrați din teritoriile ocupate de invadatori. Se avansează trei scenarii posibile. 

1. Un succes fulgurant și capital al ucrainenilor și eliberarea tuturor teritoriilor ocupate, urmate de capitularea rușilor și de restabilirea unei păci normale;

2. O ofensivă ucraineană stopată sau terminată cu câștiguri limitate și obținute cu mari pierderi. Negocierile de pace i-ar favoriza pe ruși care ar păstra teritoriile ocupate în 2022 și Crimeea, anexată încă din 2014.

3. Înghețarea conflictului în situația actuală, ceea ce ar fi o variantă utilizată și în alte conflicte, cel între Coreea de sud și Coreea de nord, între China și Taiwan sau între India și Pakistan.

Ucrainenii vor însă neapărat să declanșeze o ofensivă victorioasă ca un garant al primului scenariu, cu negocieri în care rușii ar trebui să se recunoască învinși și constrânși să încheie pacea.

Numai că în pofida pierderilor lor majore în oameni și în tehnică de luptă, foarte probabil mult mai mari decât ale ucrainenilor, rușii nu par dispuși să renunțe la agresiune, nu vor să încheie pacea în condițiile favorabile ucrainenilor și bombardează în continuare orașele ucrainene.

Trag de timp cum se spune, cu ideea că armele occidentale se vor epuiza, intransigența  societății ucrainene se va transforma în exasperare, economia ucraineană se va prăbuși mai repede și mai dramatic decât economia rusească și, când va sosi un moment favorabil, pe fondul acesta de oboseală, lehamite și lipsă de speranțe, o nouă agresiune virulentă va zdrobi suveranitatea ucraineană, mult mai radical decât la prima încercare.

Președintele rus și cercul lui de fideli contează pe un bazin demografic mult mai amplu decât al Ucrainei pe imense bogății naturale care-i îngăduie să atenueze efectul sancțiunilor occidentale, pe inerția populației proprii, descurajate și manipulate de propaganda oficială și pe prudența justificată a liderilor europeni și a Casei Albe de a nu provoca un conflict mondial.

Dar ce fel de pace ar fi aceea în care un imperiu puternic și belicos își poate bombarda după voie vecinii la adăpostul șantajului cu apocalipsul nuclear pentru ca nimeni să nu îndrăznească să-i plătească răul pe care-l face cu aceeași monedă? Cât timp echipa conducătoare de la Kremlin are certitudinea că bombardarea Kievului nu poate fi urmată, în replică, de bombardarea Moscovei pacea improvizată prin înghețarea conflcitului nu ar fi o pace ci un armistițiu fragil, instabil și otrăvit, cu toate avantajele pe termen mai mult sau mai puțin scurt pentru invadatori.

Armistițiul dintre Coreea de nord si cea de sud, dintre India și Pakisdtan, dintre China și Taiwan durează fiindcă niciunul dintre beligeranți nu-și bombardează unul altuia orașele. Rusia lui Putin nu pare nicidecum capabilă  să respecte o asemenea condiție, cum nu a respectat nici altele din trecut. Propaganda rusească va căuta și va inventa totdeauna pretexte să pretindă că provocări și rusofobii ucrainene îi dau dreptul să facă orice! Și sentimentul de impunitate i-ar încuraja pe “patrioții” războinici să-și manifeste agresivitatea și față de alți vecini. Oricât ar părea de nebunească o asemenea politică belicoasă. Dar invadarea Ucrainei nu a fost și ea un act de nebunie? Președintele ucrainean și aliații săi înțeleg asta foarte bine. Și atunci care e soluția?

Să ne amintim o clipă de eseul celebru al lui Carlo M. Ciupolla, Legile fundamentale ale stupidității. Potrivit lui, oamenii se împart în patru categorii în funcție de raporturile lor cu semenii lor. Cretinii, care fac bine doar altora nu și lor înșiși, bandiții care-și fac bine numai lor iar celorlalți le fac rău, inteligenții care fac bine și lor și, concomitent, și altora și stupizii care fac rău tuturor inclusiv lor.

Rușii, cu agresiunea lor absurdă și inutilă, cu armata lor decimată într-un conflict în care nu i-a împins nimeni, cu distrugerile și crimele din Ucraina, cu dezvăluirea în fața lumii a incompetenței lor militare și a aroganței elitelor lor fumiste, se află exact în poziția  stupizilor. Nu sunt primul și, evident, nici ultimul dintre neamuri care la un ceas grav al istoriei sunt împinse de liderii lor în mlaștinile stupidității. Și e greu de prevăzut până unde se va extinde răul acesta făcut ucrainenilor, lumii întregi și lor înșiși. Nimeni nu vrea să escaladeze și să extindă conflictul acesta, nimeni, absolut nimeni, inclusiv ei, stupizii, dar încăpățânarea lor de a continua un drum care duce direct într-o uriașă prăpastie îi va face să piardă totul.

Miliardara americană interpretată de Bette Davis a câștigat partida de cărți cu Peppino datorită regulii obligatorii stabilite de ea. Iluzia guvernanților ruși este că și ei pot stabili o asemenea regulă pentru războiul lor.

Ultimele articole

Articole similare