Pe 22 octombrie a.c., Asociaţia Română din Canada a organizat Adunarea Generală, în urma căreia şi-a ales o nouă conducere. După o şedinţă agitată, Petru Cotnăreanu a fost ales preşedintele Asociaţiei, pentru un mandat de doi ani. Din dorinţa de a afla care sunt planurile ARC pentru următoarea perioadă, l-am provocat pe noul preşedinte la un interviu, pe care îl puteţi citi mai jos.
Domnule Cotnăreanu, sunteţi de puţină vreme preşedintele Asociaţiei Române din Canada. Cu ce gânduri porniţi la drum?
Daţi-mi voie, mai întâi, să aduc un omagiu unui mare patriot român, dl Ion Ţăranu, care a fost sufletul şi părintele ARC-ului, de la începutul Asociaţiei şi până când a fost chemat într-o lume mai bună.
Pe lumea asta există oameni de care rămâi mândru că i-ai cunoscut. Eu mă declar mândru că am avut şansa să-l cunosc şi nu o să uit pasiunea cu care mi-a prezentat muzeul, troiţa, capela şi planurile pe care le avea pentru viitorul Asociaţiei. Cât despre mine, e mai puţin de spus: sunt membru doar de opt ani şi am fost ales preşedinte în 22 octombrie, anul acesta. Dacă o vreme am fost membru doar pe hârtie – ca mulţi alţii, din păcate -, de doi ani mi-am luat inima-n dinţi şi m-am implicat în aproape toate activităţile ARC. Acest timp m-a ajutat să înţeleg mai bine cum funcţionează Asociaţia şi să schiţez un plan de acţiuni concrete pentru următoarea perioadă. Sunt multe de făcut, dar mai înainte de a vorbi de mari proiecte, trebuie să ne întoarcem puţin la bază. După părerea mea, forţa unei asociaţii nu-i dată de lista bunurilor, ci de numărul şi valoarea membrilor ei. Aşa că, printre proiectele imediate se află creşterea numărului membrilor activi ai ARC – prin încurajarea românilor de a se implica în activităţile comunitare -, o gestiune riguroasă şi transparentă a bunurilor şi finanţelor Asociaţiei, precum şi dialogul şi cooperarea cu celelalte organisme comunitare.
Multă lume ştie că ARC este cea mai veche asociaţie românească din Canada, dar puţină lume este implicată în activităţile Asociaţiei. De ce credeţi că românii stau deoparte?
De-a lungul timpului au fost mereu fluctuaţii de participare, în principal în funcţie de activităţile propuse. Dar, dacă e să iau exemplul ultimilor doi ani, în care am fost nevoiţi să ne descurcăm cu 3-4 persoane pentru fiecare activitate şi de obicei cam aceleaşi, nu a fost deloc uşor. Cu toate acestea, am reuşit să organizăm câte şapte picnicuri în fiecare vară, în plus de alte activităţi culturale, împreună cu Primăria de la Val-David. Aceste activităţi au adunat între o sută şi patru sute de persoane, în funcţie de temperatura de afară şi de sărbătoare. E puţin faţă de câţi români trăiesc în zonă, dar să sperăm că pe viitor o să vedem tot mai multă lume în poiana de pe strada Predeal de la Val-David. Sper că nu e un secret pentru nimeni că toţi cei care au decis să se implice în activităţile ARC o fac ca benevoli. Fiecare dintre noi dăm din timpul şi priceperea noastră, în aşa fel încât câmpul românesc de la Val-David să rămână un loc cât mai plăcut de întâlnire şi relaxare pentru toţi cei ce simt româneşte. Stabilirea unui cadru de funcţionare clar şi corect pentru toată lumea sper să atragă, pe viitor, noi şi noi participanţi. Avem nevoie de benevoli, fie că sunt ingineri, dulgheri, artişti sau profesori, pentru a îmbunătăţi baza materială pe care am moştenit-o.
Vorbim de 50-60 de mii de români în zona oraşului Montréal. Cum credeţi că aţi putea atrage un număr cât mai mare dintre ei către Asociaţie şi către câmpul românesc de la Val-David?
Amenajarea unui loc de joacă pentru copii şi încurajarea familiilor tinere să petreacă zile frumoase în aerul curat de munte, la câmpul românesc, organizarea de spectacole şi, nu în ultimul rând, bucatele româneşti pot constitui motive destul de serioase de a urca la munte. Dar pentru ca toate acestea să fie apreciate de cât mai mulţi, trebuie să ne ameliorăm comunicarea cu membrii comunităţii. Mizăm mult pe colaborarea presei şi sperăm ca ziarele, care o dată la doi ani par foarte îngrijorate de ce se mai întâmplă în Asociaţie, să găsească spaţiu şi pentru mesajele noastre. E adevărat că site-ul ARC-ului a rămas puţin în urmă, dar în prezent se lucrează la o nouă platformă, pe care o s-o facem cunoscută cât de repede se va putea. În epoca în care internetul a ajuns în fiecare casă, cred că un site ţinut la zi poate să ajute mult.
La fel ca în 2009, şi anul acesta alegerile au fost marcate de scandal, de acuzaţii aruncate în stânga şi-n dreapta. Ce se întâmplă, de fapt? Ce are Asociaţia atât de valoros, de se ceartă lumea?
Să nu uităm că, în adâncul nostru, rămânem o gintă latină, la care pasiunile sunt de multe ori mai puternice decât raţiunea. Conform statutului ARC, la fiecare doi ani, comitetul în funcţie organizează o Adunare Generală unde membrii activi, deci care şi-au plătit cotizaţia pe anul în curs, primesc un raport al activităţilor din ultimii doi ani şi aleg un nou comitet pentru următoarea perioadă. La toate adunările generale la care am asistat până acum, pa-siunile unui număr mic de membri, mereu cam aceiaşi, au creat o stare de inconfort pentru toată lumea. Ce e adevărat e că ultimele două adunări generale au fost mai mediatizate, ceea ce a lăsat impresia că e un fenomen nou. Culmea hazului e că cei care strigă cel mai tare, aduc acuzaţii fără să aibă dovezi şi par a-şi rupe cămaşa pentru binele Asociaţiei dispar imediat după adunare, pentru a reveni doi ani mai târziu, cu forţe proaspete, pentru un nou spectacol. Nu pretind că cei care ne-am implicat în activităţile Asociaţiei am face parte din categoria celor perfecţi; fiecare poate să greşească, dar în acelaşi timp învăţăm din greşelile noastre. Criticile sau părerile diferite sunt întotdeauna binevenite, cu o mică condiţie: de a discuta într-o manieră civilizată şi cu argumente valide. Nu e destul să arunci cu vorbe ce fac plăcere doar celor ce savurează scandalul, ci trebuie să le susţii cu fapte şi, nu în ultimul rând, când ceva nu e bun, trebuie să vii şi cu o soluţie concretă. Altfel părem o hoardă de marţieni ce ne batem să ocupam locul şoferului, iar o dată ajunşi pe scaun habar nu avem la ce folosesc butoanele de la bord. Faptul că sunt hotărât să-mi continui implicarea în Asociaţie pentru următorii doi ani vine şi din convingerea că bunul simţ va câştiga până la final.
ARC vrea să se implice în viaţa comunităţii de la Montréal
În ultimul timp, ARC a însemnat mai mult câmpul românesc de la Val-David, iar activitatea s-a cam limitat la câteva picnicuri. Credeţi că ARC poate să însemne mai mult?
Asociaţia Română din Canada a început la Montréal, unde a avut sediu pentru mulţi ani. Cu timpul, activităţile s-au deplasat la câmpul românesc de la Val-David, ceea ce poate că a părut multora ca o închidere faţă de marea comunitate din metropolă. E timpul să restabilim un sediu la Montréal şi am început demersuri pentru a ne găsi un spaţiu în unul din centrele comunitare. Dacă iarna trecută am reuşit să organizăm un bal, în a doua jumătate a lunii ianuarie, cu ocazia Unirii Principatelor – care, de altfel, s-a bucurat de un succes deosebit -, pentru iarna aceasta o să încercăm să repetăm acest lucru, în ianuarie şi de mărţişor, pentru a crea noi ocazii în care românii să se bucure între români. Cum spuneam mai devreme, sper să reuşim o mai bună colaborare cu celelalte asociaţii şi organisme româneşti din zona metropolitană, colaborare din care toată lumea va avea de câştigat.
Ce mesaj vreţi să transmiteţi românilor din Montréal? De ce un membru al comunităţii de aici s-ar înscrie în Asociaţie? Ce l-ar motiva să ia parte la activităţile ei?
De multe ori m-am întrebat de ce e greu de vorbit de comunitatea română şi mai uşor de “comunităţile” româneşti. Ceea ce cred că ne diferenţiază de alte comunităţi etnice din Canada este faptul că diaspora românească este relativ tânără, majoritatea românilor de aici au mai puţin de 20 de ani de când sunt plecaţi din ţară. Alte comunităţi, care au mai multă vechime prin “străinătate”, au reuşit, cu timpul, să se sedimenteze şi să înţeleagă că împreună se poate reuşi mai uşor în ţara de adopţie. Sunt deja destui ani de când umblu din casă în casă, să explic cui vrea să mă asculte modul de funcţionare a sistemului financiar din Québec. Sincer, nu-mi amintesc numărul exact al familiilor româneşti pe care le-am întâlnit, dar să tot fie câteva sute bune. Ce pot să vă spun e că marea majoritate a acestora sunt oameni serioşi şi preocupaţi să reuşească în noua lor viaţă canadiană, să se integreze cât mai bine la locul de muncă şi în societate, în general. Cu toate acestea, rămânem fiecare marcaţi de amintirile trecutului şi asta poate face, de multe ori, să ne fie frică unii de alţii. Faptul că suntem aşa de divizaţi şi de suspicioşi se datorează, după umila mea opinie, unei lipse de comunicare adevărată. Asociaţia Română din Canada poate să reprezinte un cadru, pe care-l dorim tot mai civilizat, în care românii şi cei care simt româneşte să poată să-şi dea bună ziua.
