Cu staţia de metrou Villa-Maria, inaugurată în 1981, pe linia portocalie, ajungem la sfârşitul călătoriei noastre imaginare cu metroul prin istoria Québecului şi a Canadei.
Povestea acestui nume are două componente. E vorba de o istorie mai recentă şi de una mai veche, care se confundă cu întemeierea aşezării care avea să fie numită mai târziu Montréal.
Istoria recentă ne spune că numele staţiei Villa-Maria vine de la pensionatul de fete cu acelaşi nume situat în imediata apropiere şi în- fiinţat în 1854 de călugăriţele de la congregaţia Notre-Dame. În acel an, ele au achiziţionat o clă- dire care fusese construită pentru judecătorul James Monk şi în care, între 1844 şi 1849, locuise guvernatorul general al Provinciei Canada (entitate formată în 1840 şi alcătuită din Bas-Canada, adică viitorul Québec, şi Haut-Canada, adică viitorul Ontario).
Călugăriţele de la congregaţia Notre-Dame au dat şcolii numele de Villa-Maria. Acelaşi nume, dar în greceşte, l-a dat congregaţia şi altei instituţii şcolare întemeiate de ea, în 1908: Colegiul Marianopolis (polis – oraş, în lb. greacă).
Istoria mai veche se raportează la înfiinţarea congregaţiei Notre-Dame şi, în paralel, la întemeierea oraşului Montréal. Congregaţia Notre-Dame, a cărei patroană era Fecioara Maria, a fost întemeiată de Marguerite Bourgeoys.
Călugăriţă, membră din 1640 a comunităţii externe de pe lângă congregaţia Notre-Dame din Troyes (Franţa), Marguerite Bourgeoys (foto) soseşte în Nouvelle-France în 1653, la vârsta de 33 de ani, la îndemnul lui Paul de Chomedey, senior de Maisonneuve. Acesta recruta în Franţa persoane dispuse să se stabilească “peste mări”, în colonia nou înfiinţată de el pe locul unei vechi localităţi irocheze, Hochelaga.
Colonia aceasta se chema Ville-Marie, iar la originea fondării ei se află mai întâi Jérôme Le Royer, senior de La Dauversière, care, în timpul unei rugăciuni, ar fi auzit o chemare divină să fondeze o colonie misionară în Nouvelle-France. În 1640, anul în care, prima coincidenţă, Marguerite Bourgeoys devenea membră a congregaţiei Notre-Dame din Troyes, el a întemeiat împreună cu Jean-Jacques Olier de Verneuil Societatea Notre-Dame din “insula” Montréal pentru conversiunea sălbaticilor din Noua Franţă şi a obţinut de la regele Ludovic al XIII-lea concesionarea insulei Montréal.
În acelaşi an 1640, a doua coincidenţă, cei doi fondatori ai Societăţii Notre-Dame fac cunoştinţă, providenţial, cu Paul de Chomedey, el însuşi dornic să fie misionar în Noua Franţă. Astfel încât planurile celor trei converg spre întemeierea, în 1642, pe >insula” Montréal, a fortului Ville-Marie (după numele patroanei Societăţii Notre-Dame). Lor li se adăugase, încă din 1640 – şi iată a treia coincidenţă – o a patra cofondatoare, fără să fi fost o relaţie mai veche şi fără chiar să o cunoască: era vorba de o misionară, Jeanne Mance, care, sprijinită financiar de o aristocrată filantroapă şi de Societatea Notre-Dame, intenţiona să deschidă un spital pe insula Montréal. Va fi viitorul Hôtel-Dieu, construit după ce Jeanne Mance va face cunoştinţă cu Paul Chomedey, în 1642.
Începe acum o istorie agitată, marcată de conflicte repetate cu irochezii şi de creşterea treptată a numărului de locuitori ai fortului. Paul de Chomedey va face mai multe călătorii în Franţa, pentru a aduce colonişti, iar printre aceştia se va număra şi Marguerite Bourgeoys, în 1653.
Societatea Notre-Dame se desfiinţează în 1663, după moartea lui Jerôme Royer (în 1659) şi a lui Jean-Jacques Olier (în 1657), iar insula Montréal va fi lăsată moştenire societăţii sulpicienilor, înfiinţate în 1645.
Spiritul Societăţii Notre-Dame va fi continuat nu doar de sulpicieni, ci şi de călugăriţele congregaţiei Notre-Dame, înfiinţate de Marguerite Bourgeoys în 1659. În secolul următor, cu începere din 1726, fortul Ville-Marie, devenit între timp oraş, va fi numit tot mai adesea Montréal, după numele insulei.
