Ungaria, un os în gâtul UE

Din cauza sărăciei, maghiarii vor să se întoarcă în România. Asta este concluzia presei din România după ce au tradus un reportaj din ziarul britanic The Guardian. Janos Toth a plecat cu familia din România în 1998, s-a împrumutat la bancă în franci elveţieni, iar acum nu mai reuşeşte să-şi plătească ratele la apartamentul cumpărat. Asta e supărarea lui Janos şi într-o doară i-a spus ziaristului britanic că s-ar întoar­ce şi-n România aşa cum români spun c-ar emigra şi-n Africa numai să scape de mizerie. În treacăt fie spus, mii de români s-au împrumutat la fel ca şi Janos în franci elveţieni şi au aceeaşi viaţă amară.

Ungaria n-o duce deloc bine, a ajuns la o îndatorare record după ce a refuzat în mai multe rânduri împrumuturi de la FMI. Uniunea Europeană e foc şi pară pe guvernul Orban pe care îl consideră obraznicul continentului. De fapt, ce a făcut acest personaj pe care mai marii Europei îl vor mort de urgenţă? Venit la putere cu două treimi din voturile ungurilor, Viktor Orban a pre­luat o ţară în dezastru, îndatorată peste mă­sură Fondului Monetar. Ca şi în România, ungurii au împrumutat vreo 20 de mili­arde, bani care s-au topit nu se ştie unde, iar situaţia economică a rămas la fel. Exact ca în România.               Orban le-a spus conaţionalilor săi că mo­delul Uniunii Europene îi va transforma în sclavi în propria ţară şi că nu împrumuturile fără măsură îi vor salva. Mulţi occidentali credeau că şaua naţionalistă pe care a încălecat Orban este numai un slogan electoral şi că, de fapt, el va deveni un lider docil ca toţi ceilalţi din estul Europei. Numai că Orban n-a aşteptat prea mult timp şi chiar şi-a pus în aplicare planurile cu care i-a scos din minţi pe vest-europeni.

Mai întâi s-a îndreptat asupra băncilor, majoritatea străine, cărora le-a impus taxe suplimen­tare pe profituri sesizând că acestea fac bani grei pe umerii şubrezi ai ungurilor, iar profituri­le lor se îndreaptă către filialele mamă din Apus. În România asta se întâmplă de ani de zile, iar guvernul României ţine în braţe băncile străine ca pe moaşte (s-o spunem drept, România şi-a vândut demult tot sistemul bancar). Mai nou a naţionalizat sistemul naţional de pensii deţinut de coloşi financiari străini. Ba mai mult, guvernul Orban a interzis de curând construirea de mall-uri străine pentru că ele distrug micile magazine alimentare deţinute de întreprinzători unguri. Toate aceste măsuri prin care Orban a încercat să protejeze piaţa internă l-au transformat în ochii celor de la Bruxelles în dictator şi naţionalist şovin.

În prostia lor ungurii nu şi-au vândut compania lor petrolieră cum a făcut România. A pus restricţii maxime în piaţa imobiliară şi accesul străinilor la cumpărarea de terenuri. Utilităţile publice cum ar fi gazul sau energia electrică sunt încă deţinute de guvern care a cedat doar o parte din servicii investitorilor şi nu întreg mo­no­polul. Nu cred că mai este necesar să amin­tesc că în România toate resursele naturale au fost cedate sau sunt pe cale să fie vândute la sfatul dezinteresat al Fondului Monetar.

De fapt marele păcat al Ungariei este că n-a cedat tot ce-i profitabil companiilor străine şi asta îi transformă în rebelii Europei. În acelaşi timp, în mod curios, Ungaria atrage investiţii străine adevărate. Mercedes va scoate de pe li­nia de montaj primele maşini în această primă­vară. Pentru că totuşi Ungaria este percepută de investitori drept o ţară serioasă.

N-aş vrea să dau impresia că Viktor Orban este un conducător ce trebuie urmat sută la sută. Dar nici nu mai cred în basmele în care Făt-Frumos lucrează la Bruxelles şi vrea binele tuturor popoarelor care au nimerit din greşeală sau forţate în Uniunea Europeană.

O fi nebun Orban – şi va fi dărâmat în curând – dar parcă-mi place încăpăţânarea de a nu pleca spatele la tot ce vine din Apus.

Alin Alexandru
Alin Alexandru
Alin Alexandru are peste 23 de ani de presă scrisă şi televiziune la Expres, Cu­ren­­tul, Biz, B1TV, Naţional TV, timp în care a rea­li­zat reportaje în peste 30 de ţări. Este pasionat înfocat de tenis şi expert în asigurări şi investiţii.

Ultimele articole

Articole similare