O caricatură circulă pe Facebook. Un patron de firmă examinează CV-ul unui candidat la angajare: “Am verificat şi tot ce ai scris aici, în CV, este fals! În consecinţă, te angajăm imediat la departamentul de marketing”.
Companiile care furnizează produse sau servicii şi chiar partidele politice au ca scop principal câştigul, iar ca mijloc de obţinere a lui atragerea de clienţi (sau alegători). Iar cel mai eficient mijloc de atragere pare să fie a-i oferi clientului ceea ce îşi doreşte cel mai mult.
Ce îşi doreşte însă un client (sau alegător) cel mai mult? Am fi tentaţi să credem că, pur şi simplu, adevărul despre produsele pe care le cumpărăm (sau despre partidul pe care îl vom vota) şi cunoaşterea beneficiilor şi costurilor implicate. Nimic mai fals! Majoritatea oamenilor nu sunt suporteri ai adevărului pur şi dur, ci mai degrabă ai minciunii frumoase. “Minte-mă frumos!” – este încă refrenul preferat al multor consumatori (de bunuri, servicii) sau alegători. Câţi politicieni reuşesc să aibă succes de masă explicând oamenilor că vor trebui să muncească din greu, să facă sacrificii, să fie disciplinaţi, ca să poată prospera mai târziu? Câţi vânzători ar fi capabili să-şi comercializeze cu succes marfa dacă ar prezenta, pe lângă beneficii, şi defectele potenţiale sau riscurile asociate cu folosirea acelor produse?
Căci nouă, clienţi sau alegători, ne place să credem în Moş Crăciun, ne place să credem în calul troian gratuit şi ne lăsăm orbiţi de promisiuni electorale sau de iluzia îmbogăţirilor rapide. Credem în Caritas şi alte scheme similare, deşi ştim că singurii ce se îmbogăţesc sunt cei ce vând iluzia. Credem că schimbarea unui preşedinte de ţară incomod ne va aduce imediat pacea şi prosperitatea pentru vecie. Credem că putem găsi uşor case de mărimea palatului Buckingham vândute de bănci la preţ de Dollarama. Credem că putem afla secrete ale îmbogăţirii rapide plătind puţin sau chiar deloc. Credem că putem cumpăra un BMW nou nouţ (orice serie) cu 350 dolari pe lună.
Iar cei ce vând produse şi servicii ştiu că nouă ne place să credem în El Dorado, în binele obţinut simplu, ieftin, comod. Percepţia este realitatea – o vorbă atribuită lui Houdini, iluzionistul. Şi mesajele publicitare sunt făcute exact să vorbească acestei capacităţi umane de a ne autoiluziona. Marketingul se bazează pe percepţie – nu e înşelare, căci putem afla adevărul, dacă dorim. Nu ne place însă adevărul, aşa că ne sunt oferite exact mesajele pe care vrem să le auzim.
Cum ar progresa însă omenirea dacă i s-ar oferi mereu numai ce vrea ea – pâine şi circ -, plus iluzia că totul e OK?
Din fericire, există şi o minoritate – inovatorii sau oamenii integri – care uneori sacrifică succesul de moment pentru un principiu sau o idee. Adevăraţii pionieri sunt cei ce propun ceva nou, contra curentului, la care nimeni nu s-a mai gândit sau ce nimeni nu a avut curaj să facă. Ei sunt cei ce transformă lumea. De regulă, aceştia nu sunt populari – de multe ori sunt criticaţi, bârfiţi, ba uneori închişi, ucişi, alungaţi, destituiţi. Ulterior, când se dovedeşte că au avut dreptate, sunt copiaţi de mai toată lumea, li se ridică statui şi devin eroi… unii post-mortem. Isus, Ghandi, Martin Luther King, Nelson Mandela, Edison, Steve Jobs, Da Vinci au avut curajul de a oferi oamenilor “ce le trebuia”, în loc de “ce îşi doreau ei”.
Pentru a inova sau a rămâne integru e nevoie, pe lângă geniu şi pasiune, şi de mult curaj, pentru a înfrunta inerţia celor mulţi şi dragostea omenirii pentru iluzie. În marketing, de pildă, ca şi în politică, surprinzător, cel mai mult am avea nevoie să ni se spună adevărul gol-goluţ. Dar câţi dintre noi ar fi gata să-l accepte?
